Următorii cinci ani vor fi un test de rezistență pentru Uniunea Europeană. Posibilitatea unui al doilea mandat pentru Donald Trump în fruntea SUA și poziționarea franco – germană cu privire la gestionarea relațiilor cu Rusia sunt doar câteva dintre provocările cu care se va confrunta Comisia Europeană în mandatul Ursulei von der Leyen.
Pe măsură ce ne apropiem de termenul limită al preluării mandatului de către noua Comisie Europeană se pot vedea, de fapt, că o multitudine de crize capătă contur. Europa va trebui să își demonstreze rezistența în următorii cinci ani în care aproape toate aspectele constituirii sale vor fi testate într-un mod extrem, relatează euobserver.
Al doilea mandat al lui Trump
Și acest lucru nu se datorează doar unui posibil al doilea mandat al lui Trump, care s-ar încadra perfect în acest interval de timp. Majoritatea acestor evoluții ar avea loc oricum, indiferent dacă Trump rămâne sau nu la Casa Albă. Să aruncăm o privire la ce este în joc.
În primul rând, echilibrul nuclear al continentului este zdruncinat.
După dispariția tratatului Forțelor Nucleare cu rază intermediară (INF), rachetele cu rază intermediară terestră pot fi deținute din nou în mod legal în Europa.
Rusia le-a instalat deja în Europa și este probabil să își dezvolte stocul, în timp ce SUA, care odinioară contracara amenințările rachetelor rusești, a anunțat deja că nu va instala acest tip de sistem în Europa pentru a restabili paritatea.
Răspunsul NATO a fost foarte precaut și astfel a apărut o problemă a credibilității și descurajării pentru Vest, pe care nimeni nu pare dispus să o abordeze.
Ideea de bază a NATO, potrivit căreia securitatea europeană și americană sunt un lucru indivizibil, pare să nu mai existe. Ruperea strategică a legăturilor de-a lungul Atlanticului s-a întâmplat deja și nimănui, cu excepția lui Putin, nu pare să-i pese prea mult.
Va urma o dezbatere nucleară europeană și, odată cu aceasta, o dezbatere fundamentală asupra întregii arhitecturi de securitate a Europei.
Încercările timide ale europenilor „de a face mai mult pentru apărare” prin Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) și Revizuirea Anuală Coordonată a Apărării (CARD) nu vor fi suficiente în comparație cu problemele strategice care vor apărea în următorii cinci ani.
Tendințele combinate ale dezinteresului american în Europa și investițiile destul de masive ale Chinei în Lumea Veche vor submina ceea ce a mai rămas din unitatea strategică europeană, dacă a existat vreodată așa ceva.
Macron vs Merkel?
Franța și Germania au viziuni diferite când vine vorba de Rusia, iar motivul este China.
Președintele Emmanuel Macron consideră că, pentru a contrabalansa influența din ce în ce mai mare a Chinei, este inevitabilă o apropiere europeană de Rusia, o viziune împărtășită intens de Kremlin.
Deși este adevărat că trebuie luate măsuri pentru a contracara încercările Chinei de a avea rol de veto în politica UE, alianța cu un partener care își urmărește interesele proprii în relația cu Europa nu este un scenariu potrivit. Între timp, Germania preferă să rămână în zona sa profund strategică, agățându-se frenetic de un status quo care nu mai există. Berlinul pare să nu își dorească o nouă realitate geopolitică în Europa, cu atât mai puțin să ofere un răspuns puternic în acest caz.
Așadar, Parisul, în demersul său individual prin politica jucătorilor de anvergură, nu poate fi învinovățit. Singura putere a Uniunii Europene pe care s-ar putea sprijini Franța nu poate fi folosită nici ca soluție critică pentru echilibru, nici ca multiplicator de forțe. Piața europeană strategică este deschisă și cine o va deține în absența unei Americi distrase sau a europenilor înșiși se va decide în următorii cinci ani.
Euro este o premisă șubredă
Moneda parțial folosită de UE, euro, rămâne o rană deschisă, care servește mai mult pentru a ilustra diviziunile Europei decât unitatea sa.
Ideea genială din spatele monedei este faptul că, așa cum au prevăzut și intenționat fondatorii săi, creează presiunea de a uni UE în mod politic. Politicile fiscale comune, inclusiv transferurile, sunt inevitabile dacă moneda euro funcționează corect.
Însă Germania și un grup de aliați din nordul Europei refuză chiar să vorbească despre această problemă, parțial din cauza lipsei de încredere în omologii lor din sudul Europei, în parte din cauza lașității față de propriile populații neliniștite.
Pe măsură ce recesiunea se apropie, iar politica monetară a BCE este o forță epuizată, proiectul de integrare incomplet denumit euro va ridica o întrebare fundamentală pentru europeni în următorii cinci ani: vor ei să creeze cu adevărat unitate politică acolo unde integrarea economică o dictează, sau nu?
Migrația este o problemă majoră
Nicio soluție inteligentă privind migrația nu se întrevede la orizont. Nici protecție la frontiere, nici politică de azil comună, nici înlocuirea acordului de la Dublin, niciun sistem pentru partajarea răspunderilor.
Însă, întrucât acordul cu Turcia este din ce în ce mai vag, iar tendințele demografice atât în Orientul Mijlociu, cât și în Africa creează presiuni migratorii suplimentare, este probabil ca această problemă să reapară în următorii cinci ani, cu toate consecințele cunoscute asupra tensiunilor interne ale Europei.
De asemenea, comerțul internațional, unul dintre punctele forte ale UE, suferă schimbări fundamentale, iar cea de-a patra revoluție industrială construită în jurul calculelor, rețelelor și inteligenței artificiale super-rapide ocolește, în mare parte, Europa.
Aceste evoluții vor determina în mare măsură cine va conduce lumea în următoarele decenii și poate generații. Dacă europenii nu pot găsi un răspuns în decursul celor cinci ani, vor suferi grav. Și nu am menționat încă schimbările climatice.
Să presupunem faptul că Europa se va redresa și că, prin eforturi dramatice, va reuși să transforme o situație nefavorabilă într-un câștig. Pentru ca asta să se întâmple este nevoie de o integrare politică masivă în domenii precum politica externă, apărarea, moneda comună, poate Europa socială.
În consecință, sunt necesare forme de participare pentru cetățenii UE la luarea deciziilor europene. Este de neconceput să continuăm integrarea profundă fără a politiza și procesul participativ, o dezvoltare care ar schimba fundamental rolul statelor națiune în UE.
Desigur, nu toate aceste evoluții vor ajunge la o concluzie în următorii cinci ani, dar vor trebui făcute mișcări decisive în această perioadă. Europa se află într-un moment de criză, dar n-ai putea spune acest lucru urmărind felul în care se desfășoară dezbaterile publice.
