Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a avertizat ca un nou haircut aplicat datoriei Greciei ar atrage dupa sine un “efect de domino al nesigurantei” si ar speria investitorii din zona euro.
Comentariile lui Merkel au aparut in saptamanalul Focus si vin cu o luna inainte de alegerile din Germania. “O spun foarte raspicat: sunt impotriva unei noi scutiri de datorie”, si-a intarit Merkel intentiile. Scutirea ar insemna o reducere a valorii datoriei bondurilor, efectul insemnand ca investitorii vor trebui sa acopere o parte din banii pierduti in urma reducerii.
Merkel spune ca datoria Greciei si reformele structurale vor fi analizate din nou, in 2014. “Pana atunci, Grecia are o groaza de facut si trebuie sa continue intr-un ritm sustinut sa implementeze reformele”, a adaugat Merkel.
Cancelarul Germaniei spera ca zona euro va cunoaste cresterea economica incepand cu al doilea trimestru al acestui an si a remarcat rezultatele pozitive care au aparut in Grecia. Declaratiile lui Merkel vin la cateva zile dupa ce Wolfgang Schauble, ministrul de Finante al Germaniei, a spus ca Atena va avea nevoie de un nou ajutor financiar in 2014.
Schauble a insistat, pe de alta parte, ca creditorii nu ar trebui sa fie fortati sa mai accepte alte pierderi. Yannis Stournaras, ministrul de Finante al Greciei, a spus duminica faptul ca daca Grecia va mai avea nevoie de un ajutor financiar, atunci acesta nu va fi mai mare de 10 miliarde de euro si nu va fi conditionat de implementarea altor masuri de austeritate.