fbpx
europolitics
Zona Euro

Cum poate criza economica sa reinvie Uniunea Europeana?

Acum mai bine de o sută treizeci de ani, pe 11 martie 1882, gânditorul şi polemistul francez Ernest Renan a ţinut la Sorbona o alocuţiune care avea să se bucure de un extraordinar ecou, alocuţiune intitulată Qu’est-ce qu’une nation? [Ce este o naţiune?]. “O naţiune înseamnă, mai presus de orice, solidaritate şi este clădită pe experienţa sacrificiilor care au fost făcute şi pe care oamenii sunt gata să le facă din nou”.

grande place

 

 

Unii gânditori şi politicieni europeni – fără doar şi poate cei de la Bruxelles – ar prefera să elimine ideea de stat naţional, pe care o consideră un mit depăşit şi chiar periculos al secolului al XIX-lea. Ei văd în criză un mijloc de a face acum, în sfârşit, un mare salt înainte şi continuă să viseze la o federaţie europeană. Dacă am vrea să aplicăm asupra continentului nostru povestea luminoasă a lui Renan, putem spune că nici măcar după o jumătate de secol nu există cu adevărat o naţiune europeană. Dacă criza şi curentul irepresibil al austerităţii au erodat ceva, ei bine, ele au erodat tocmai solidaritatea subliniată de Renan şi voinţa de a merge mai departe împreună.

Dar asta nu e totul. Problema cu toate marile visuri europene este că, odată cu statul naţional, e dat la o parte şi interesul pentru factorul “loc”. Brânzeturile produse pe bază de lapte nepasteurizat, pe jumătate ilegale, din piaţa de la Dieppe, cârciuma afumată şi fără toaletă din satul maghiar Vasarosbec, ciocolata de la Bruges, colectoarele solare de la Neukirch, metroul din Amsterdam – câte proiecte n-au fost sufocate de grindina de regulamente bine intenţionate de la Bruxelles?

Toate acestea sunt simptome ale unei federaţii europene care şi-a pierdut echilibrul de-a lungul deceniilor trecute. Prea multe chestiuni care, într-un cadru federativ normal – de exemplu, în Statele Unite –, ar fi lăsate în seama statelor-membre (să ne gândim la ciocolată) sunt administrate aici de la Bruxelles. Pe de altă parte, prea multe domenii ale politicii, dirijate mai mult sau mai puţin central în orice federaţie – cum ar fi sectorul financiar, politica externă şi apărarea – sunt, în Europa, încă de resortul capitalelor naţionale.

Cetăţenii Europei simt cu mare precizie acest neajuns. Dacă ceva – pe lângă deficitul de democraţie – subminează sprijinul acordat de cetăţeni Uniunii Europene, acest ceva e tocmai neajunsul de care am vorbit mai sus.

Ar trebui oare să reîntronăm statul-naţiune în deplina sa glorie, aşa cum vor unii? Ar trebui atunci, în lipsa Uniunii Europene, să rezolvăm împreună, ca europeni, o mie şi una de probleme, de la cota de pescuit la acordurile financiare şi la politica energetică? Ce să mai vorbim de problemele climatice care, în secolul XXI, vine spre noi în tempo rapid? Nu cumva lumea a depăşit de mult de la sine raporturile naţionale?

Că ne place sau nu, trebuie să găsim anumite forme, controlate democratic, pentru acest “spaţiu” european omniprezent. E neplăcut şi foarte problematic, dar nu avem cum să ne mai întoarcem în anul 1956.

Statul naţional poate dobândi totuşi un loc nou: în interiorul democraţiei europene. Atunci vom putea pleda, pe bună dreptate, pentru introducerea unui senat european, menit să contribuie, ca în America, la consolidarea acestui element naţional în sânul Parlamentului European şi al democraţiei europene. Cel puţin la fel de importantă e transformarea idealului naţional: din ipostaza lui, tipică secolului al XIX-lea, de “ideal al sângelui, limbii şi gliei” într-un ideal mai politic de tipul celui cunoscut de americani. Acest proces e în plină desfăşurare şi în Europa.

După această criză va veni o renaştere europeană. Într-o formă sau alta. Va trebui să regăsim, pornind de la această Uniune Europeană greu încercată, un spaţiu european în care orice european să se simtă acasă într-un fel sau altul. Un spaţiu guvernat, mă tem, mai puţin de vise şi de idealism, un spaţiu care va surveni din pură necesitate. Nu unul triumfător, ci unul realist şi modest.

Asta se va întâmpla dacă regulamentele şi instituţiile europene vor ţine cont mai mult decât până acum de valorile din jurul noţiunii de “loc”. Dacă vom respecta, vom întreţine şi, pe cât posibil, vom proteja în faţa masivului front european şi global tot ce intră în sfera “locului”.

Acest spaţiu trebuie creat şi în interiorul dialogului politic, fie şi numai încetând să-i ridiculizăm şi să-i etichetăm imediat drept populişti sau naţionalişti pe toţi cei care nu se mai simt acasă în locul unde trăiesc. Ce-i drept, astfel de sentimente sunt exploatate sistematic de extrema dreaptă; dar asta se explică prin faptul că mişcările progresiste şi liberale au neglijat sistematic nevoia umană de “acasă” şi, într-adevăr, nevoia de “loc” şi de tot ce intră în sfera “locului”.

Articolul complet il puteti citi pe presseurop.com

 

 

Related posts

Cadoul de final de mandat al lui Mario Draghi: BCE reduce ratele dobânzilor și relansează programul de cumpărare de obligațiuni

Adelina Miron

Christine Lagarde anunță o schimbare importantă la Banca Centrală Europeană care îi privește pe toți contribuabilii europeni

Adelina Miron

Angela Merkel și finalul Epocii de Aur pentru economia germană. Ce ar însemna pentru Cancelar intrarea economiei în recesiune

Vlad Epurescu

Se află Germania pe drumul către recesiune?

Vlad Epurescu

Se gripează zona euro?

Vlad Epurescu

O lecție pentru România: cum și-a refăcut Grecia cel mai periculos drum național cu bani europeni

Vlad Epurescu

Leave a Comment