fbpx
europolitics
Zona Euro

Criza zonei euro: Are Germania vreo vina ca isi pune banii deoparte?

Tiparul lozincilor ce au invaluit criza greaca te duceau cu gandul la ciocnirea civilizatiilor. Aveam, intr-o parte, o Germanie motorizata, puternic industrializata, muncitoare si, de cealalta parte, o Grecie puturoasa care traieste pe datorie. Atitudinea intransigenta a Germaniei a fost munitia contestatarilor austeritatii sa aminteasca de trecutul nazist. S-a scris mult despre criza din Grecia, dar cu foarte multa patima.

 

Istoria ne aminteste ceea ce uitam zi cu zi

In anul 2001, Germania a reusit sa puna deoparte 18.9% din veniturile sale, care, pana in 2007, crescusera pana la 26.7%. Era anul premergator crizei economice. Grecia, in schimb, avea in 2001 economii brute raportate la PIB de 18.7%. Acestea au scazut pana in 2007 la un nivel de 12.6%. Este clar ca lumina zilei ca grecii traiau pe picior mare si cu mult peste posibilitatile economice. Germanii erau prudenti si puneau la saltea bani pentru zile negre.

Impactul acestor economii brute, in Germania, a fost urmatorul. Investitiile raportate la PIB au scazut destul de mult fata de nivelul din 2001. Pe masura ce rata economisirii depasea rata investitionala, rezultatul a fost cresterea surplusului contului curent. Intre 2001 si 2007, surplusul contului curent german a traversat de la un deficit de 0.4% din PIB la un surplus de 6.9%.

Germania trebuia sa faca ceva cu surplusul sau, asa ca l-a investit in tari de la periferia Europei, una dintre ele fiind Grecia. Moneda euro a ajutat masinaria de export nemteasca intrucat nivelul monedei era mult mai scazut decat daca Germania ar fi avut propria-i moneda nationala. Surplusurile economice au fost imprumutate unor tari precum Grecia, ale caror economii erau mult mai scazute decat investitiile si care faceau fata cu greu deficitelor de cont curent.

In Grecia, situatia era pe dos. Moneda euro era mult prea competitiva pentru economia acestei tari. Scotand din calcul devalorizarea externa, moneda euro a functionat ca standardul aur, fortand devalorizarea interna. Tarile au fost nevoite sa isi diminueze cresterea economica, sa reduca salariile din sistemul public si serviciile sociale, permitand somajului sa creasca pana la cote nemaivazute in epoca moderna.

GERMANIA

Ceea ce trebuie subliniat este ca Germania nu a facut nimanui nicio favoare atunci cand a acordat imprumuturi. Pur si simplu avea nevoie de niste mici “depozite” pentru a-si investi surplusul din contul curent. In Germania s-a mai petrecut un fenomen. In timp ce productivitatea economica a crescut cu 15% in ultimele doua decenii, salariile au ramas cam la acelasi nivel. Proportia profitului in venituri a crescut consistent. Cum s-a intamplat acest lucru? Pai, atunci cand Uniunea Europeana a decis sa isi extinda granitele, Germania era pregatita. Pe masura ce capitalul si-a castigat libertatea de miscare in interiorul Batranului Continent, marile companii puteau sa isi stranga fabricile acolo unde presiunea sindicatelor si a salariilor devenea insuportabila si sa se mute in tari unde salariile angajatilor erau mult mai mici.

In 2001, atunci cand Grecia a aderat la zona euro, Guvernul de la Atena a scazut TVA-ul impus pe profiturile marilor corporatii de la 40% la 20%. Este exemplul clar ca elitele UE au gasit multe brese si au reusit sa evite sa combata injustetea sociala. Practic, a fost o schema inteligenta de a genera acumularea de capital.

Pentru ca salariile din Germania au ramas la acelasi nivel, cresterea consumului intern era afectata iar Guvernul de la Berlin a trebuit sa se reorienteze. Cel mai bun loc unde sa isi plaseze exporturile erau tarile de la Periferia zonei euro. Dar aceste tari, precum Grecia, au vazut ca ponderea fortei de munca in economiile sale scadea. Asa ca s-au finantat importurile prin imprumuturi.

 

Are Germania vreo vina ca isi pune banii deoparte?

S-ar putea spune. Surplusul imens al contului curent german a fost una dintre cauzele crizei din zone euro dar si un obstacol in a depasi aceasta criza. Germania a inceput sa economiseasca in exces suprimand cresterea salariala pentru a-si subventiona exporturile. Inainte de criza, aceasta tactica a alimentat bancile germane pentru a credita Europa de Sud si Irlanda. Acum, surplusul anual a crescut cu 233 de miliarde de euro si se apropie de 8% din PIB. Acest surplus nu mai poate fi reciclat in Europa de Sud iar cererea interna, care este scazuta, exporta deflatie in tarile de la Periferie, adancind criza economica din zona euro.

Surplusul contului curent al Germaniei depaseste normele impuse de Comisia Europeana. Este un dezechilibru economic. Dar Comisia Europeana depinde de Germania asa ca i-a acordat un permis de voie. Desi solicita reforme vecinilor sai, Germania a inchis ochii la recomandarile Comisiei Europene. Spre exemplu, Germania forteaza Grecia sa mareasca varsta pragului de pensionare dar, in acelasi timp, il micsoreaza pe cel al angajatilor germani. Nemtii insista ca grecii sa isi deschida magazinele duminica, insa, in Germania, acest lucru nu prea se intampla.

Refuzand sa isi ajusteze acest dezechilibru economic si impinge nota de plata sa fie achitata de ceilalti vecini din zona euro. Pentru a salva bancile germane care au luat decizii catastrofale si au acordat imprumuturi neperformante in conditiile in care stiau ca Grecia nu va putea sa le returneze, Merkel a incalcat Tratatul de la Maastricht. Acolo este o regula care interzice guvernelor membre sa isi finanteze vecinii. Platitorii de taxe europeni au fost siliti, in acest fel, sa imprumute la nesfarsit o Grecie insolventa. In cazul Irlandei, Portugaliei si Spaniei, ajutoarele financiare au salvat de la colaps bancile locale si, prin aceasta, creditorii germani ai acestor banci.

In schimbul acestor imprumuturi, Merkel a obtinut un control mult mai mare asupra guvernelor din zona euro carora le-a impus, in schimbul banilor, sa isi reduca cheltuielile bugetare si sa se limiteze in anumite tinte fiscale stabilite.

De-aceea este nevoie de legi clare si concrete, nu de discutii ascunse in intalniri de taina. Dupa ce Grecia va primi inca 86 de miliarde de euro, ar trebui impus un mecanism pentru restructurarea datoriilor guvernelor insolvente. Alaturi de aceste mecanisme ar trebui sa existe o legislatie concreta privind capitalizarea bancilor iar BCE ar trebui sa primeasca mandat pentru a actiona ca un creditor de ultima instanta pentru guvernele solvabile dar care trec printr-o criza de lichiditati. Altfel, mariajul numit Uniunea Europeana s-ar putea destrama mai repede decat ne imaginam.

Related posts

Cadoul de final de mandat al lui Mario Draghi: BCE reduce ratele dobânzilor și relansează programul de cumpărare de obligațiuni

Adelina Miron

Christine Lagarde anunță o schimbare importantă la Banca Centrală Europeană care îi privește pe toți contribuabilii europeni

Adelina Miron

Angela Merkel și finalul Epocii de Aur pentru economia germană. Ce ar însemna pentru Cancelar intrarea economiei în recesiune

Vlad Epurescu

Se află Germania pe drumul către recesiune?

Vlad Epurescu

Se gripează zona euro?

Vlad Epurescu

O lecție pentru România: cum și-a refăcut Grecia cel mai periculos drum național cu bani europeni

Vlad Epurescu

3 comments

avatar
Economist July 28, 2015 at 4:20 pm

De fapt, concluzia ce se desprinde e aceea ca sursele raului sunt moneda comuna, globalizarea, privatizarea extrema a profiturilor si socializarea pierderilor. Adica tocmai dogmele ideologiei asa zis ‘neoliberale” (care n-are nimic de-a face cu liberalismul, e un soi de fascism bancar-corporatist, pe modelul celui visat de Mussolinni dar adaptat secolului XXI).

Reply
avatar
Joaquin Murieta July 28, 2015 at 5:03 pm

Englezii spun: Daca Hitler ar fi castigat razboiul azi Rolls-Royce ar fi in proprietatea BMW. Daca Hitler ar fi castigat razboiul… Da ce l-a pierdut ?

Reply
avatar
Fritz July 29, 2015 at 6:40 pm

Germania o duce foartze bine si ceea ce face face excelent.
Invidiosii crapa de ciuda.

Reply

Leave a Comment