Vizita lui Xi Jinping la Atena a marcat un moment al modului în care China a progresat în tentativele sale de a se apropia de piețele europene. Beijing a avansat o serie de oferte comerciale care au darul de a ridica investițiile pe care le efectuează în Grecia la aproximativ 2,5 miliarde de euro. Mai semnificativ, Xi Jinping a extins poziția Beijingului în portul strategic Pireu, una din porțile de acces pentru piața europeană a importurilor chinezești, transmite The Guardian într-un material de opinie.
Atașând un membru al UE și al NATO inițiativei sale globale de a construi un nou Drum al Mătăsii, Xi Jinping a dezvoltat, practic, în Europa, ambițiile globale ale Chinei. Demersul subliniază, de asemenea, o provocare mai mare, posibil existențială pentru UE: cum să evite o poziție de mijloc între o țară fără limite precum China și Statele Unite, care sunt din ce în ce mai inconsistente, neprietenoase și ostile.
O direcție principală în strategia Beijingului este așa-numitul grup „17+1” care cuprinde China, 16 țări din Europa Centrală și de Est (CEE) și, acum, Grecia. Puterile europene precum Germania și Franța sunt sceptice, temându-se că 17+1 este o încercare de a diviza Europa.
Discursurile recente de la Atena și Berlin susținute de Mike Pompeo, secretarul de stat american, au subliniat dimensiunea strategică și geopolitică. El a avertizat că Europa ar fi fost prinsă într-o rețea a Chinei care se întindea deja în Asia, Africa și America Latină. China „folosea mijloace economice pentru a constrânge țările în tranzacții fără sens de care să beneficieze Beijing-ul și să-și lase clienții afundați în datorii”, a susținut Pompeo.
China încearcă să atenueze astfel de temeri. S-a angajat să respecte normele UE și a fost de acord cu o declarație 17+1 care face referire la „cei trei piloni ai Națiunilor Unite”, pacea și securitatea, drepturile omului și dezvoltarea economică. Aceasta a fost o mișcare evidentă pentru preocupările occidentale cu privire la abuzurile asupra drepturilor omului din Xinjiang și Hong Kong.
Cu toate acestea, indiferent de modul în care este prezentat, progresul influenței financiare și politice a Chinei în Europa pare irezistibil. China este deja cel mai mare partener comercial al UE. Companii chineze gigant precum Huawei evoluează, sfidând opoziția americană. Țările afectate de austeritate își doresc investiții, din orice sursă.
Liderii UE, precum președintele francez Emmanuel Macron și Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul apărării din Germania și presupusul succesor al Angelei Merkel, sunt foarte conștienți de parcursul evoluției lui Xi Jinpijng în Est. Annegret Kramp-Karrenbauer a sugerat, recent, că Germania ar trebui să-i sprijine pe „partenerii noștri din regiunea Indo-Pacific”, care se simt amenințați de noua asertivitate militară a Chinei. Pentru Berlin, care este refractar la ideea de a-și asuma riscuri, aceasta este o afacere importantă.
În momentul de față, cu un summit al NATO, care va avea loc la Londra la începutul lunii viitoare, Annegret Kramp-Karrenbauer și alții își îndreaptă atenția către problema angajamentului scăzut al administrației Trump față de cooperarea transatlantică și față de NATO. Macron și-a proiectat propriul Cal Troian săptămâna trecută sugerând că alianța ar putea fi înlocuită de ceea ce el numește „Uniunea Europeană a Apărării”.
Ideile lui Macron despre o mai mare integrare financiară, economică, de securitate și politică europeană par să aibă puțini susținători. Însă argumentul său potrivit căruia fără această uniune Europa nu va fi capabilă să țină piept Statelor Unite, Chinei și Rusiei are o anumită logică. Macron acceptă cererea lui Donald Trump ca membrii europeni ai NATO să cheltuiască mai mult pentru apărare. Dar el ar prefera să facă acest lucru separat de alianța condusă de SUA, sub auspiciile UE, în special cele franceze.
Ulrike Esther Franke, analistă la Consiliul European pentru Relații Externe, sugerează că Macron ar putea găsi o audiență mai solidară în persoana lui Kramp-Karrenbauer, dacă ar deveni cancelar. Ambii sunt de acord că implicarea internațională americană se diminuează sub administrația Trump. „Amândoi sunt îngrijorați de ascensiunea Chinei, de întoarcerea concurenței între marile puteri și de riscul ca Europa să fie marginalizată”, a scris Franke.
Potențiala amenințare pentru Europa reprezentată de SUA, în special, dar nu numai dacă Trump este reales, se extinde dincolo de colaborarea militară redusă și de luarea deciziilor unilaterale de către SUA, precum declanșarea invadării Siriei de către Turcia. Trump continuă să denigreze UE, să înainteze politici comerciale anti-europene agresive, să ajungă la sentimente mai bune cu Rusia și să forțeze Marea Britanie către o ieșire dură din Uniunea Europeană.
Împiedicarea lui Boris Johnson de a publica o investigație parlamentară desfășurată de Marea Britanie în privința alegerilor din Rusia și amestecul în referendum a fost condamnată săptămâna trecută drept „rușinoasă” de adversara lui Trump din 2016, Hillary Clinton. A fost decizia inexplicabilă a lui Boris Johnson un exemplu al influenței exercitate de Trump, care a obstrucționat în mod repetat investigații similare din SUA?
Intensificarea înțelegerilor secrete din Marea Britanie și subordonarea față de SUA, care rezultă parțial din nevoia disperată a Londrei de a asigura un acord comercial post-Brexit va intensifica provocările pe flancul vestic al UE.
Înconjurați de Marea Britanie care nu mai prezintă încredere, de amenințarea calculată a Chinei și de încercările continue ale Rusiei de a slăbi democrațiile vestice, noii lideri aleși ai UE ar putea întâmpina eforturi consistente în menținerea unei uniuni sigure, intacte și prospere.
Odată cu retragerea Angelei Merkel, cu politicile europene asupra Iranului, Siriei, Libiei, Palestinei și Ucrainei și cu problema gravă a migrației, cu deficitul financiar și cu prezența naționaliștilor de extremă dreaptă care domină un continent fragmentat din punct de vedere politic din Spania până în Polonia, proiectul european își arată vulnerabilitatea într-un mod aparte.
