fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

Sfârșitul prieteniei germano-americane. Cele două țări renunță la alianța de durată, dar Trump nu este singurul motiv

La aproape 75 de ani de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, relația dintre SUA și Germania atârnă de un fir de ață. Atât la nivel oficial, cât și neoficial, fundația care a susținut alianța transatlantică încă din anii ’50 se prăbușește. Aproximativ 85% dintre germani consideră că relația țării lor cu Statele Unite este „proastă” sau „foarte proastă”, potrivit unui studiu recent, în timp ce o majoritate clară dorește ca Germania să se distanțeze de SUA, relatează POLITICO.

Angela Merkel s-a aflat săptămâna aceasta în Statele Unite pentru conferința climatică a Organizației Națiunilor Unite, dar o întâlnire cu președintele SUA nu s-a aflat pe agenda ei. Nici în mai Angela Merkel nu l-a întâlnit pe Trump în ultima sa vizită în SUA.

În acest timp, ministrul Apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, se află la Washington, unde este de așteptat să se confrunte cu întrebări mai dure din partea Pentagonului cu privire la cheltuielile germane pentru apărare.

Șubrezirea legăturilor are implicații care depășesc relația bilaterală a celor două țări. Cu China care dorește să-și extindă influența în Europa și Rusia dornică de a exploata decalajul transatlantic, dezintegrarea unității germano-americane ar avea implicații profunde pentru viitorul NATO și  pentru ordinea globală.

“Am sânge german”, a declarat Trump în timpul unei scurte întâlniri cu Merkel la summit-ul G7 din Franța. El a adăugat că va fi „foarte onorat” să o viziteze la Berlin, recunoscând că nu are planuri ferme în acest sens.

Berlinul este atât de îngrijorat pentru deteriorarea legăturilor cu cel mai mare partener comercial al său, încât Ministerul de Externe din Germania finanțează o inițiativă specială denumită „Wunderbar Together”, o serie de evenimente organizate în Statele Unite menite să celebreze relația dintre cele două țări. 

Atitudinea germanilor față de Trump este mult mai simplă: îl displac la nivel universal.

În ceea ce privește relațiile dintre națiuni, majoritatea americanilor continuă să aibă o viziune pozitivă a supra Germaniei – spre deosebire de opinia germanilor despre Statele Unite.

Conversația oficială este dominată de teme sensibile. Dacă este vorba despre Iran, comerț, cheltuieli pentru apărare sau schimbări climatice, Berlinul și Washingtonul sunt la cuțite. Chiar și în momentele în care logica strategică ar impune o alianță naturală – cum ar fi creșterea influenței Chinei – cele două părți nu reușesc să ajungă la un consens.

Alianța SUA-Germania nu a fost niciodată un parteneriat între egali. Tensiunea a fost prezentă de-a lungul erei postbelice sub diferite forme. Dacă Konrad Adenauer și John F. Kennedy împărtășeau o antipatie reciprocă, Helmut Schmidt și Jimmy Carter se disprețuiau în mod absolut.

Din anii ’60 până la sfârșitul Războiului Rece, germanii au ieșit în stradă pentru a-și exprima opoziția atât față de războiul american din Vietnam, cât și față de cursa înarmării cu sovieticii.

Puterea oamenilor

Timp de zeci de ani, relația germano-americană a fost susținută nu doar de alianțe militare și interese de afaceri, ci și de legături personale. Chiar și germanii critici cu privire la SUA au fost de acord că angajamentul american a fost mai bun decât alternativa.

Pe parcursul Războiului Rece, milioane de soldați americani au staționat în Germania, unde mulți s-au căsătorit și au avut copii. Mii de adolescenți germani au plecat în SUA în programele studențesti de schimb de experiență și mai mulți au urmat programele universităților din America. 

Odată cu căderea Zidului Berlinului, numărul personalului militar american a scăzut dramatic de la aproape 250.000 în 1985 la aproximativ 35.000 astăzi. Deși SUA rămâne o destinație preferată pentru liceenii germani, numărul studenților din programele de schimb de experiență care se deplasează peste Atlantic a scăzut cu aproximativ 30 % din 2009 la mai puțin de 6.000.

Neîncrederea germană a început să domine după 11 septembrie. Deși Germania s-a alăturat coaliției condusă de SUA în Afganistan împotriva talibanilor, Berlinul a refuzat să participe la războiul din Irak, argumentând că nu există suficiente dovezi care să susțină afirmațiile potrivit cărora Saddam Hussein deținea stocuri de arme de distrugere în masă.

În timp ce decizia cancelarului de atunci, Gerhard Schröder, s-a dovedit a fi vizionară, ea a provocat și o rană care nu s-a vindecat pe deplin. În ultimii ani, viziunea Germaniei asupra Statelor Unite a fost definitivată de Guantanamo, spionajul NSA și atacurile lui Trump.

Aceste probleme au făcut mai ușor pentru germani să ignore solicitările americane insistente  ca Berlinul să-și reducă excedentul masiv de export sau să îndeplinească obiectivul NATO de finanțare a apărării. De asemenea, ultimele două administrații americane au făcut presiuni asupra guvernului Merkel pentru a cheltui mai mult pentru securitate, deși cu puțin succes. În schimb, Trump pare să fi atras atenția germanilor.

Timp de aproape 60 de ani, germanii și americanii și-au sărbătorit prietenia cu un Volksfest anual – un târg în aer liber cu un oraș replică din Vestul Sălbatic, hotdogi și muzică americană. În iulie, festivalul a fost anulat pentru a doua oară în trei ani după ce primarul din Berlin, Michael Müller, care conduce o coaliție de stânga, a afirmat că nu a reușit să găsească o locație.

Cu câteva săptămâni mai devreme, conducerea orașului Müller a refuzat să permită aterizarea a 20 de “Candy Bombers” – o aeronavă istorică de transport a SUA folosită în timpul Asediului Berlinului – pe aeroportul Tempelhof, aducând argumentul legilor locale și reglementărilor de securitate.

Chiar dacă SUA rămân garantul securității germane, pentru mulți germani, atât din ​​guvern, cât și din afara guvernului, America este doar un alt partener, nu un prieten adevărat. Milioane de germani pasionați de călătorii vizitează SUA pentru a se bucura de plajele din Florida sau de obiectivele turistice din New York. 

Sugestiile recente ale oficialilor americani conform cărora Washingtonul și-ar putea transfera forțele germane în Polonia au fost întâmpinate cu o nepăsare colectivă la Berlin. 

„În momentul de față, Trump este factorul dominant în relația transatlantică”, a declarat Wolfgang Ischinger, fostul ambasador german la Washington, care conduce acum Conferința de Securitate de la München, un forum anual care este un element al dialogului transatlantic de zeci de ani.

Ischinger nu crede că alianța SUA-Germania poate reveni la „status quo ante” după președinția lui Trump, dar a spus că nu a renunțat la speranța unei relații care a eliberat țara de tiranie și a readus-o la prosperitate.

Related posts

Dacian Cioloș și Dan Barna, recomandare de vot pentru turul 2: „Clar, unul din cei doi candidați este mai apropiat de obiectivele pe care le susținem!”

Europolitics.ro

Germania propune reforme pentru NATO în urma comentariilor controversate ale lui Emmanuel Macron

Adelina Miron

De ce mișcările de politică externă ale lui Emmanuel Macron nu sunt suficiente pentru a-i garanta un al doilea mandat la cârma Franței

Adelina Miron

România vrea să-și reafirme susținerea pro-europeană la alegerile prezidențiale

Vlad Epurescu

Premisa protejării Europei implică inevitabil și războiul comercial. Ce vor face SUA și China

Adelina Miron

O întrebare, la 30 de ani de la Revoluție: oare cât de nepăsători (ca să nu spun altfel) putem să fim?

Vlad Epurescu

Leave a Comment

trusted online casino malaysia