Sase ani de la momentul care a declansat criza creditelor ipotecare: falimentul Lehman Brothers

In septembrie 2008, sistemul bancar mondial era pe punctul de a exploda. Perioada de acalmie ce a urmat dupa nationalizarea bancii Northern Rock, in februarie 2008, si dupa salvarea bancii americane de investitii Bearn Sterans, urma sa fie urma sa se sfarseasca rapid, odata cu colapsul celor de la Lehman Brothers. Sase ani au trecut de la acel moment despre care Paul Volker, fostul guvernator al FED-ului, avea sa spuna ca a insemnat o incredere nejustificata in asteptarile rationale, in ideea de piete eficiente si in tehnicile moderne ale finantelor.

In mai 2008, Banca Angliei, spre exemplu, privea viitorul financiar plina de optimism. Dar riscurile unui crah financiar se inmulteau. In Marea Britanie, veniturile din taxe scadeau aprupt iar administratia Bush lua sub protectie federala Freddie Mac si Fannie Mae. Dar Lehman Brothers avea sa fie piesa dominoului care avea sa cada si sa produca un cutremur financiar. Consecintele crizei financiare din 2008 sunt resimtite si astazi. Atunci cand Lehman Brothers a dat faliment, parea sa fie momentul reprezentativ al umilintei unui sistem bancar avid numai dupa profit.

Pe 15 septembrie 2008, Lehman Brothers solicita intrarea sa in faliment. In acea zi, Lehman avea active in valoare de 639 de miliarde de dolari si o datorie uriasa, de 619 miliarde de dolari. Falimentul sau a fost cel mai mare din istorie in conditiile in care activele sale le depaseau pe cele ale altor giganti bancari precum WorldCom sau Enron.

Lehman Brothers era cea de-a patra banca de investitii americana la acel moment, avand 25.000 de angajati in toate colturile lumii. Colapsul lui Lehman Brothers a fost semnalul unei crize economice ce abia avea sa isi faca simtita prezenta si sa trezeasca toata lumea la realitate. Lehman a contribuit la erodarea a 10 trilioane de dolari de pe pietele de capital globale in doar o singura luna.

Lehman Brothers are niste origini modeste, mostenind un mic magazin cu amanuntul fondat in Alabama de un imigrant german, Henry Lehman, in 1844. In 1850, Henry Lehman si fratii sai, Emanuel si Mayer, au fondat Lehman Brothers. In timp ce firma lor a prosperat decenii intregi, economia americana devenea o super-putere. Lehman a supravietuit falimentelor din anii 1800, Marii Depresiuni din 1930, celor doua razboaie mondiale, deficitului de capital suferit atunci cand s-a desprins in 1994 de American Express dar si momentelor cand Rusia a intrat in incapacitate de plata in 1998. In ciuda abilitatii sale de a supravietui dezastrelor, prabusirea pietei imobiliare americane a ingenunchiat Lehman Brothers.

In perioada 2003 – 2004, piata imobiliara americana era in plina expansiune. Atunci, Lehman a achizitionat cinci mari creditori ipotecari iar rezultatele au fost fara precedent. Lehman a inregistrat venituri record din piata imobiliara, cresterea lor fiind de 56% in perioada 2004 – 2006. Compania a securitizat ipoteci in valoare de 146 de miliarde de dolari in 2006, cu 10% mai mult fata de 2005 si a raportat profituri uriase in perioada 2005 – 2007. La inceputul lui 2007, Lehman Brothers raporta un profit net de 4,2 miliarde de dolari la un venit de 19,3 miliarde de dolari. In februarie 2007, o actiune la Lehman Brothers valora 86,18 dolari, ceea ce ii conferea bancii o capitalizare pe piete de aproape 60 de miliarde de dolari.

Si totusi… In primul trimestru din 2007 apareau primele fisuri cauzate de piata imobiliara americana. Se inregistrau, totodata, si primele falimente din cauza creditelor subprime. Pe 14 martie 2007, la o zi dupa ce Bursa americana a inregistrat cea mai mare scadere in cinci ani, au aparut si primele griji ca falimentele tot mai des intalnite vor afecta profitabilitatea celor de la Lehman Brothers. Atunci, Lehman raporta venituri record si raporta si profit pe primul trimestru. Directorul financiar al celor de la Lehman sustinea o conferinta de presa in care incerca sa linisteasca opinia publica si afirma ca firma nu isi va avea castigurile afectate.

Pe masura ce criza creditelor a erupt in august 2007 odata cu falimentul celor doua fonduri speculative ale lui Bearn Stearns, actiunile celor de la Lehman Brothers au scazut destul de mult. In timpul acelei luni, compania a eliminat 2.500 de locuri de munca si si-a inchis o unitate. In 2007, Lehman a subscris mai multe titluri de valoare garantate cu ipoteci decat oricare alta firma, acumuland un portofoliu de 85 de miliarde de dolari. In cel de-al patrulea trimestru al lui 2007, actiunile celor de la Lehman si-au revenit, la fel ca si pietele globale de capital care atingeau noi cote maxim. Preturile pentru activele cu venit fix isi revenisera si ele. Cu toate acestea, Lehman nu a profitat de aceasta ocazie pentru a-si diminua portofoliul sau masiv ipotecar. Privind retrospectiv, aceasta a fost ultima sansa a lui Lehman Brothers ca sa se salveze.

Gradul ridicat al efectului de levier al celor de la Lehman Brothers, adica raportul dintre activele totale la capitalul propriu, era de 31 in 2007. Portofoliul sau imens de titluri de valoare ipotecare insemna o vulnerabilitate pe atat de mare la deteriorarea conditiilor de pe piata. Pe 17 martie 2008, dupa ce Bearn Stearns era cat pe ce sa dea faliment, actiunile celor de la Lehman Brothers au scazut cu 48% pe fondul temerii ca ar fi urmatoarea banca de pe Wall Street care va da coltul. Incredera in companie parea sa se intoarca la niveluri normale undeva in luna aprilie, dupa ce Lehman a strans 4 miliarde de dolari printr-o emisie de actiuni preferentiale. Dar actiunile si-au continuat traiectoria descendenta iar managerii de fonduri speculative au inceput sa puna sub semnul intrebarii evaluarea portofoliului de ipoteci al lui Lehman.

bursa6

Pe 9 iunie, Lehman anunta pentru al doilea trimestru o pierdere de 2,8 miliarde de dolari. Era prima pierdere inregistrata dupa desprinderea de American Express. Lehman a anuntat ca a strans alte 6 miliarde de dolari de la investitori. Firma a mai dat asigurari ca si-a crescut fondul de lichiditati la un estimat de 45 de miliarde de dolari, si-a scazut activele brute la 147 de miliarde de dolari, si-a redus expunerea sa la credite ipotecare rezidentiale si comerciale cu 20% si si-a redus efelctul de levier de la 32 la 25. Masurile erau mult prea “subtiri” si, oricum, erau luate mult prea tarziu. De-a lungul verii, managerii celor de la Lehman Brothers au facut numeroase propuneri la potentiali parteneri, dar acestea au fost fara succes. In prima saptamana din septembrie 2008, actiunile companiei au scazut cu 77%. Existau sperante ca cei de la Korea Development Bank vor cumpara o parte din Lehman Brothers dar acestea au fost spulberate pe 9 septembrie.

Vestea a fost catastrofala pentru Lehman Brothers. Actiunile sale au scazut cu inca 45% iar creditele neperformante au crescut instant cu 66%, adaugandu-se la datoriile companiei. Clientii fondurilor speculative ale bancii au inceput sa se retraga unul cate unul iar creditorii sai pe termen scurt incepeau, la randul lor, sa dispara. Pe 10 septembrie 2008, Lehman a anuntat o pierdere de 3,9 miliarde de dolari pe cel de-al treilea trimestru, inclusiv o diminuare de 5,6 miliarde de dolari a activitatii. In aceeasi zi, cei de la Moody’s au anuntat ca vor reevalua ratingul bancii de acordare a creditelor si ca Lehman va trebui sa isi vanda o mare parte din actiunile sale unui partener strategic pentru a evita o retrogradare. Aceste ultime evenimente au condus catre o noua diminuare cu 42% a actiunilor sale, pe 11 septembrie.

bursa5Lehman Brothers mai avea in weekendul 13 – 14 septembrie doar 1 miliard de dolari bani lichizi. Iar bomba incepea sa ticaie. Pe 13 septembrie, Lehman Brothers cadea la picioarele celor de la Barclays si de la Bank Of America, sperand la o preluare in ultima instanta. Dar discutiile au fost fara succes. Luni, pe 15 septembrie 2008, Lehman isi declara falimentul, iar actiunile sale scadeau cu 92% fata de nivelul inregistrat pe 12 septembrie.

Colapsul celor de la Lehman Brothers a cutremurat pietele financiare saptamani la rand. Lehman era un jucator important nu numai in SUA, ci si pe alte piete internationale. Opinia publica a chestionat in termeni duri pasivitatea guvernului american care a asistat neputincios la falimentul celor de la Lehman, in conditiile in care sustinuse tacit salvarea celor de la Bearn Stearns. Colapsul celor de la Lehmnan a insemnat disparitia a 46 de miliarde de dolari si a fost catalistul achizitiei facute de Bank Of America, ce i-a luat sub aripa sa protectoare pe cei de la Merrill Lynch intr-o operatiune de urgenta anuntata tot pe 15 septembrie.

Ziua de luni, 15 septembrie 2008, a oferit o imagine memorabila: angajatii de la Lehman Brothers paraseau sediul companiei carandu-si obiectele de uz personal in cutii de carton. Lehman ridicase prosopul inainte de caderea asfintitului.

 

 

Cele mai importante evenimente care au condus catre colapsul celor de la Lehman Brothers

bursa3

8 Februarie 2007
HSBC anunta ca provizioanele sale de credite neperformante au explodat din cauza unei crize pe piata imobiliara din Statele Unite. Populatia lumii incepea sa afle ce inseamna credite ipotecare subprime.

2 Aprilie 2007
New Century isi anunta falimentul. Era cel de-al treilea mare creditor de ipoteci subprime din SUA.

21 Iunie 2007
Merrill Lynch isi vinde activele din doua fonduri speculative de la Bear Stearns in conditiile in care aceste fonduri pierdeau miliarde de dolari pe seama pariurilor puse pe creditele neperformante ipotecare subprime.

9 August 2007
BNP Paribas, cea mai mare banca din Franta, ingheata retragerile din trei fonduri de investitii dupa ce criza ipotecilor subprime striveste pietele financiare.

4 Septembrie 2007
LIBOR, adica rata dobanzii practicata intre banci pentru acordarea de imprumuturi banesti, ajunge la 6,7975%, cel mai mare nivel inregistrat din decembrie 1989

24 Octombrie 2007
Merrill Lynch anunta o pierdere trimestriala estimata la 8,4 miliarde de dolari. Era la ora aceea cea mai mare pierdere din istoria unei banci si asta multumita ipotecilor subprime

Noiembrie 2007
Directorii executivi ai gigantilor bancari incep sa isi ia talpasita. Stan O’Neal de la Merrill Lynch si Chuck Prince de la Citigroup parasesc corabia, dar nu cu mana goala, ci cu pachete compensatorii. O’Neal, spre exemplu, a plecat cu 161,5 milioane de dolari.

11 Decembrie 2007
Comitetul Federal pentru Piete Deschise a redus rata fondurilor federale la 4,25% si a redus rata creditelor primare la 4,75%.

16 Martie 2008
JPMorgan Chase cumpara Bear Stearns cu 2 dolari pe actiune iar FED-ul a finantat datoria, oferind 30 de miliarde de dolari pentru ca Bear Stearns sa nu intre in faliment.

7 septembrie 2008
Saga celor de la Fannie Mae si Freddie Mac, garantii a jumatate din ipotecile din Statele Unite, culmineaza cu preluarea guvernului american.

14 septembrie 2008
Bank Of America achizitioneaza Merrill Lynch pentru 50 de miliarde de dolari.

bursa4

15 Septembrie 2008
Lehman Brothers inainteaza formele legale pentru a intra in faliment.

16 Septembrie 2008
Pentru a doua oara in istorie, un fond de pe piata monetara raporteaza ca valoarea unei actiuni de-a sa scade sub 1 dolar.

17 Septembrie 2008
FED-ul salveaza de la faliment gigantul de pe piata de asigurari AIG cu 85 de miliarde de dolari.

Toamna lui 2008
Banci istorice precum Wachovia si Washington Mutual incep sa dispara, cumparate fiind de alte banci pe maruntis.

3 Octombrie 2008
Congresul american aproba un pachet financiar de ajutor financiar de 700 de miliarde de dolari dar bursele continua sa scada pe fondul stresului investitorilor cum ca aceasta cantitate de bani nu ar fi de-ajuns.

8 Octombrie 2008
Rezerva Federala a New York-ului salveaza financiar pentru a doua oara AIG, pompand 37,8 miliarde de dolari.

13 Octombrie 2008
Secretarul Trezoreriei, Hank Paulson, se aseaza la masa negocierilor cu noua directori executivi ale celor mai mari banci americane. La finalul intrevederii, guvernul federal s-a angajat sa arunce un colac de salvare Wall Street-ului in valoare de 2,25 de trilioane de dolari, cu mult mai mult fata de cele 700 de miliarde de dolari.

15 Octombrie 2008
Bursa americana are o noua zi catastrofala, scazand cu 7,3%.

11 Decembrie 2008
NBER anunta ca economia a intrat oficial in recesiune.

Related News

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


UA-42426876-1