În absența unei dezbateri electorale, programele candidaților aflați în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale au intrat, rapid, într-un con de umbră. Deși temele abordate în oferta scrisă a candidaților depășesc în multe cazuri sfera atribuțiilor unui președinte, totuși, este important de văzut modul cum aceștia se poziționează și văd prin propriul filtru, de fapt, care ar trebui să fie nivelul de implicare al unui șef de stat.
Klaus Iohannis (PNL), Dan Barna (Alianța USR Plus), Viorica Dăncilă (PSD), Mircea Diaconu (Independent, dar susținut de ProRomânia și ALDE) și Theodor Paleologu (PMP) sunt candidații la alegerile prezidențiale cotați cu cele mai mari șanse de a intra în turul doi.
Dar, alegerile de anul acesta sunt atipice întrucât, până în prezent, nu am avut nicio dezbatere electorală televizată între combatanți. Singurul mod în care și-au prezentat în fața electoratului viziunea lor au fost programele prezidențiale iar unul dintre capitolele importante este cel dedicat economiei.
În afară de Mircea Diaconu, doar doi dintre ceilalți patru candidați au abordat în programul lor prezidențial care ar trebui să fie rolul președintelui României în economie. În prezent, el este limitat și are la dispoziție doar câteva pârghii pe care le poate folosi în momente punctuale.
Spre exemplu, președintele României poate trimite înapoi la Parlament, spre examinare, Legea Bugetului sau poate sesiza Curtea Constituțională pentru diverse aspecte de neconstituționalitate. De-asemenea, poate face recomandări Guvernului cu privire la direcția economică iar Consiliul Suprem de Apărare al Țării, condus de șeful statului, este cel care dă ultimele avize pe Legea Bugetului. Dar, cam atât.
Deși președintele României nu are atribuții directe legate de economie, ne amintim cu toții cum, în 2010 șeful statului de la acea vreme, Traian Băsescu, anunța acel set de măsuri de austeritate menit pentru a combate recesiunea ce lovise România la finalul lui 2009. A fost momentul în care președintele României și-a creat un rol mult mai activ în aspectele economice ale țării, o bornă importantă fiind și aceea când Președintele, Parlamentul și Guvernul au căzut de-acord cu privire la alocarea a 2% din PIB pentru armată.
Primul lucru cu care Klaus Iohannis se mândrește în programul său electoral este faptul că „am solicitat în premieră reexaminarea de către Parlament a legii bugetului, pentru ca România să aibă un buget credibil, solid, care să rezolve nu doar necesități curente, ci să asigure perspective de dezvoltare locală și regională pentru România, prin bugete adecvate ale administrațiilor locale”. Afirmația denotă faptul că președintele poate deveni o contrapondere dacă Guvernul și Parlamentul susțin un buget care nu se încadrează în obiectivele economice ale țării, însă, cu toate acestea, instrumentele cu care operează sunt limitate.
Este nevoie ca rolul președintelui României să fie extins în economie? Dan Barna vine cu o propunere. „Am propus extinderea situațiilor în care Președintele poate participa la ședințele de guvern, astfel încât să includă și ședințele în care se discută și adoptă bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Din același motiv, voi propune înființarea unui organism consultativ care să-i furnizeze președintelui informații reale despre starea economiei și care, împreună cu Președintele, să facă recomandări celorlalte instituții cu atribuții în economie.” Astăzi, acel organism există, fiind vorba despre Departamentul pentru Politici Economice și Sociale. El asigură informarea Președintelui României cu privire la evoluțiile economice naționale și internaționale și care elaborează și propuneri. Dan Barna vorbește, însă, despre un Consiliu pentru Dezvoltare.
În schimb, Theodor Paleologu vorbește despre „reducerea la minimum a implicării statului în economie”, fără a explica dacă această teorie îl include și pe președintele României. Dacă ar fi așa, atunci s-ar situa în antiteză nu numai cu Iohannis și Barna, dar inclusiv chiar și față de Traian Băsescu! Paleologu mai amintește despre nevoia de a avea „bugete echilibrate sau excedentare” și despre „finalizarea intrării în zona euro”, acestea fiind cam singurele mențiuni care au legătură, cumva, cu atribuțiile unui președinte.
Toate celelalte mențiuni făcute de candidații la președinție în programele lor electorale pot reprezenta o imagine în avanpremieră a ofertei cu care partidele care îi susțin vor veni la alegerile parlamentare din toamna anului viitor. Multe dintre idei pot fi puse în practică de Guvern sau de Parlament, mai puțin de Președinte.
Președintele Iohannis vorbește despre creșterea veniturilor fiscale către 30-31% pondere în PIB, despre creșterea gradului de colectare a taxelor și impozitelor, despre extinderea plăţilor în economie prin intermediul cardurilor sau al altor mijloace moderne ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale, despre renunțarea la practica reglementării prin OUG în domeniul fiscal, despre creșterea nivelului investițiilor publice sau despre măsuri pentru mediul antreprenorial.
Dan Barna vrea reducerea poverii fiscale pe salarii, responsabilitate fiscală și o administrare mai eficientă a taxării, debirocratizarea activității economice în special pentru IMM-uri, vrea ca România să fie în primele 10 țări din Uniunea Europeană în materie de inovare și digitalizare, vorbește despre exploatarea noilor rezerve descoperite de gaze naturale și despre atingerea obiectivelor climatice pentru anul 2030.
Viorica Dăncilă are idei mai mult din sfera metafizică în programul său prezidențial, debarasându-se complet de haina de premier pe care a îmbrăcat-o în ultimul an și jumătate. Ea vorbește despre faptul că „toți românii trebuie să se bucure de dezvoltarea țării și de progresul economic” și accentuează că sunt fără sens creșterile economice „dacă nu aduc bunăstare pentru toți.” Dăncilă mai amintește de nevoia de a avea „programe ample în infrastructură”, de acces la cultură și de faptul că trebuie să fim deschiși la inovație.
Theodor Paleologu a intrat și mai mult în detaliile pe care ar trebui să le analizeze, de fapt, un Executiv, nu un Președinte. El cere investiţii în educaţie și cercetare, granturi pentru tinerii întreprinzători, susţine soluţii liberale în economie, reducerea birocraţiei și a poverilor administrative, vrea să sporească atractivitatea pentru noii investitori şi să-i încurajeze, pe cei care au deja afaceri, să le continue şi să le dezvolte. dorește stimularea IMM-urilor, cu atenţie sporită acordată tinerilor, pentru a diminua emigrarea pentru un loc de muncă, vrea reduceri semnificative a taxelor pe muncă, susţine repartizarea corectă a poverii fiscale în societatevrea menținerea garanţiilor publice pentru sectorul agricol, prin proiecte finanţate din fonduri UE sau intrarea tinerilor în industria agricolă.
Mircea Diaconu este mult mai discret. El nu a menționat nimic despre economie în programul său electoral, el fiind oricum de părere că rolul președintelui ar trebui să fie mai limitat chiar și decât este în prezent.
