În condițiile în care economiștii prognozează că se apropie o altă recesiune globală, oare și-au făcut temele liderii europeni și internaționali în urma ultimei crize financiare?
La aproximativ 12 ani de la criza financiară mondială care s-a declanșatîn 2007, un număr tot mai mare de economiști preconizează că o altă recesiune ar putea fi foarte aproape. Aceasta este o posibilitate îngrijorătoare, având în vedere că redresarea economică în urma recesiunii anterioare a fost incertă, lentă și a luat avânt doar în ultimii ani, scrie voxeurop.eu.
Această performanță mediocră a fost posibilă, în parte, prin politici oarecum neortodoxe practicate de băncile centrale, în special achizițiile în masă de active financiare valorând milioane de dolari, cunoscute ca și relaxare cantitativă, efectuate în mare parte în țările dezvoltate.
Aceste politici au asigurat stabilitatea și au prevenit o calamitate în stilul Marii Crize Economice, dar ar fi încurajat bule financiare nesustenabile, în special în sectoarele proprietăților și tehnologiei. Cu toate acestea, boom-urile și falimentele economice sunt dificil de prevăzut.
Spectrul recesiunii oferă un moment oportun pentru a lua în considerare progresele înregistrate din 2007 pentru stabilizarea piețelor financiare globale. La urma urmei, când vine vorba de politica economică, guvernele au de învățat din propriile eșecuri, oferindu-le șansa de a evita aceleași probleme care vor reapărea în viitor.
Indicatorii Guvernanței Durabile (SGI) de la Bertelsmann Stiftung oferă informații despre activitatea realizată până în prezent. SGI analizează în special țările OCDE și UE în funcție de contribuția lor la sistemul financiar global, ținând cont de sprijinul acordat pentru reglementarea financiară internațională, raporturile de capital de nivel 1 și ponderea creditelor neperformante ale băncilor lor.
Majoritatea țărilor dezvoltate nu se opresc din evoluție
Conform acestor indicatori, marea majoritate a țărilor dezvoltate au înregistrat progrese începând din 2014 și doar câteva țări au regresat. Un exemplu notabil de progres este Irlanda, care, conform raportului la nivelul țării efectuat de SGI în 2018, și-a ridicat nivelul în ceea ce privește contribuția sa la sistemul financiar global, trecând de la 4,0 din cele zece puncte posibile în 2014 la 6,1 în 2018, grație adoptării normele financiare europene, o îmbunătățire a raportului de capital al băncilor irlandeze și o reducere drastică a creditelor neperformante (deși acestea rămân oarecum ridicate).
Printre cele mai performante state se numără Canada, Germania, Suedia și Finlanda. Aceste națiuni sunt printre liderii în abordarea vulnerabilităților din sectorul financiar intern și în stabilirea agendei pentru standarde mondiale înalte. Alte țări din Europa de Vest și Australia sunt, de asemenea, actorii puternici în general.
Cu toate acestea, multe națiuni au adoptat o abordare mai puțin proactivă. Jucătorii secundari sau părțile slab performante sunt concentrați în America Latină și Europa de Est, deși dimensiunea relativ mică a acestor economii înseamnă că nu reprezintă o amenințare pentru stabilitatea financiară globală. Și chiar și aici, băncile au profitat adesea de recuperare pentru a-și consolida situația financiară, așa cum se întâmplă în România.
Doar câteva țări au înregistrat o involuție a ratingului SGI pentru stabilitatea financiară globală în ultimii ani. Dar, în special, există nume mari printre ele: Coreea de Sud, Japonia și Statele Unite ale Americii. Coreea de Sud și Japonia au rămas relativ indiferente față de inițiativele de reglementare internaționale, preferând să se concentreze asupra propriilor abordări naționale, un model obișnuit de dezvoltare în Asia de Est.
O Americă vulnerabilă
Regresul Americii este mai mult o poveste. În timp ce Wall Street a fost epicentrul crizei financiare globale, Statele Unite au avut un rol principal în impunerea unei reglementări financiare mai dure. După cum informează raportul SGI pentru S.U.A.: „Autoritățile de reglementare din S.U.A. au preferat, în general, reguli mai stricte decât cele impuse de standardele internaționale.”
Cu toate acestea, raportul descrie în detaliu modul în care, sub administrația schimbătoare a președintelui Donald Trump, SUA a încetat să mai susțină, în cadrul G20, standarde de reglementare financiară mai consistente.
Această imagine de ansamblu asupra ritmului reformei de reglementare trebuie să fie definită de diversitatea generală a economiilor naționale și a sistemelor financiare, precum și de interdependențele complexe dintre sisteme datorate creditării transfrontaliere și investițiilor.
În unele țări, bulele de proprietate sau consumatorii supra-îndatorați ar putea însemna că sistemele financiare sunt mai vulnerabile decât par la suprafață. Întrebarea este dacă sistemul financiar global, în ansamblul său, poate face față tensiunii viitoarei crize și dacă noile reguli și instituții înființate se vor dovedi suficiente. Numai timpul va spune.
Cu toate acestea, dacă guvernele doresc să aibă un sistem financiar internațional deschis – care teoretic poate favoriza o creștere mai mare și o alocare mai eficientă a resurselor -, atunci trebuie să existe reguli puternice pentru a preveni contaminarea restului lumii de către sistemul financiar al unei țări. Odată cu retragerea Statelor Unite – cel puțin deocamdată – de la poziția de lider mondial în acest domeniu, alte țări vor avea posibilitatea să preia frâiele direcției de evoluție a arhitecturii financiare mondiale.
