Numirea Maiei Sandu în fruntea guvernului de la Chișinău a avut darul de a reseta atât spectrul politic din Republica Moldova, cât și agenda de priorități a țării pe care o conduce. Una dintre ele a fost transformarea unei vulnerabilități, cea a securității aprovizionării cu gaze naturale, într-o carte geopolitică foarte complexă.
La începutul lunii iunie, o alianță absolut surprinzătoare închegată între PAS și PSRM, înfăptuită în numele interesului național, mătura guvernul Pavel Filip, punând astfel capăt unei incertitudini politice de durată.
Din acel moment, Maia Sandu s-a străduit să transforme Republica Moldova într-o placă turnantă între Rusia, Ucraina și România. Dintr-o țară mică, lipsită de opțiuni și înghesuită la colț de posibilitatea de a nu mai fi alimentată cu gaze naturale la iarnă, Maia Sandu și-a deschis un front larg de acțiune, dezvoltând, pe un ton diferit, trei tipuri de dialog total distincte cu fiecare țară în parte menționată.
Jocul de idei al Republicii Moldova cu Rusia, Ucraina și România
Una dintre primele interacțiuni diplomatice de calibru ale Maiei Sandu, în calitatea ei de premier, a fost întrevederea avută cu Dimitri Kozak, emisarul Kremlinului pentru relația cu Republica Moldova.
Cu acest prilej, ea a definit, în câteva cuvinte, direcțiile de acțiune ale țării. Ele vizează atât integrarea europeană și implementarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană cât și dezvoltarea, în același timp, a unor relații reciproc avantajoase cu Federația Rusă. Interesul este, în special, pe zona de comerț, deși Moscova a penalizat Republica Moldova cu embargouri și tarife vamale pentru apropierea de UE din 2014.
Vom restabili parteneriatul nostru strategic cu România și Ucraina. În relația cu Rusia am reînceput dialogul care fusese redus la zero de către Guvernul precedent.
Maia Sandu, premierul Republicii Moldova
Cu aceste gânduri a pornit Maia Sandu în drumul său european, care a început pe 2 iulie la București și a continuat, apoi, cu o vizită la Kiev.
La întâlnirea avută la Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis, premierul de la Chișinău a punctat că cele două țări împărtășesc valori, tradiții și o istorie comună, iar „relațiile speciale și privilegiate cu România” definesc țara noastră drept „un aliat de bază în parcursul european” al Republicii Moldova.
Drept dovadă, România a avut un cuvânt greu de spus atunci când Parlamentul European a deblocat, în vară, asistența financiară alocată Republicii Moldova. Însă, parteneriatul strategic cu România este privit, la Chișinău, ca pe o interfață care garantează vecinilor de peste Prut posibilitatea de a se conecta la Bruxelles și nimic mai mult.
Două săptămâni mai târziu, la Kiev, Maia Sandu folosea un regim stilistic cu totul diferit pentru a caracteriza relația Republicii Moldova cu Ucraina. Întâlnindu-se cu proaspătul ales președinte ucrainean Volodimir Zelensky, Maia Sandu spunea despre Kiev că este „un pilon important al securității naționale” pentru Republica Moldova.
Setând foarte clar pe agenda de interese a Republicii Moldova locurile Rusiei, Ucrainei și al României, Maia Sandu a trecut la pasul doi, căutând soluții pentru consolidarea aprovizionării cu gaze a țării post-2019, unul dintre punctele nevralgice care influențează politica de la Chișinău.
De ce România nu mai este privită la Chișinău ca unicul furnizor de securitate energetică
Planul de acțiune elaborat de Maia Sandu este compus din trei paliere: reînnoirea acordului cu Gazprom pentru furnizarea de gaze rusești începând cu ianuarie 2020 la prețuri mai avantajoase, pe fondul relansării relației comerciale cu Rusia, posibilitatea de a avea acces, pe termen scurt, la surse alternative de aprovizionare din Ucraina sau România dacă fluxurile de gaze rusești nu vor mai tranzita Estul pentru un număr limitat de zile și transformarea Republicii Moldova într-un furnizor de securitate energetică pe termen lung pentru Transnistria și, în special, pentru Ucraina.
Primul obiectiv este aproape de a fi îndeplinit, Igor Dodon anunțând recent că a negociat la Moscova condițiile unui nou contract. Pe de altă parte, există perspectiva ca, de la 1 ianuarie 2020, Estul Europei să fie nevoit să se alimenteze cu gaze prin alte rute și din alte surse, pe fondul neconcretizării negocierilor dintre Gazprom și Naftogaz cu privire la prelungirea acordului existent de livrare a gazelor naturale. În acest scenariu, Republica Moldova are nevoie să-și diversifice sursele de import.
Referindu-se la aprovizionarea cu gaze naturale, Maia Sandu a folosit la București cuvântul „interconectare” iar la Kiev a vorbit în termeni de „colaborare”.
România are două opțiuni teoretice pentru a alimenta Republica Moldova cu gaze naturale: prin viitorul gazoduct Ungheni – Chișinău și prin operaționalizarea fluxului invers de transport pe ruta Transbalkan T1 (inclusă de Comisia Europeană pe lista Proiectelor de Interes Comun) care trece prin Dobrogea (traseul este Ucraina – Moldova – România – Bulgaria).
Pentru a-și asigura clemența în fața opiniei publice ca o înțelegere cu Gazprom să fie mai ușor de acceptat dar și pentru a indica faptul că Ungheni – Chișinău nu mai servește principalelor interese moldovenești, Maia Sandu a lăsat de înțeles la întrevederea avută cu fostul premier Viorica Dăncilă că securitatea energetică a Republicii Moldova este pusă la grea încercare de tentativele eșuate ale României de a optimiza acest gazoduct pentru a crește volumul de gaze naturale ce ar urma să fie transportat până la Chișinău.
În spatele acestui joc al presiunii, ea bagatelizează importanța gazoductului Ungheni – Chișinău, proiectul cu care diplomația românească a defilat ani la rând. Ea afirmă că acest proiect „nu poate asigura decât trei raioane”.
În realitate, el are o capacitate de transport de ~1.5 miliarde de metri cubi, suficientă pentru nevoile consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului, dar insuficientă, însă, pentru noul obiectiv al Republicii Moldova, acela de a fi un furnizor de securitate pentru Ucraina și Transnistria.
Ceea ce vrea să spună, de fapt, Maia Sandu, este că această conductă nu poate, tehnic, furniza gaze naturale și pentru Transnistria, de-acolo de unde vine peste 50% din producția de energie electrică a Republicii Moldova.
În plus, ea oricum va privi mereu gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău ca pe o moștenire de la fosta guvernare cu care s-a trezit în brațe și care, în configurația de astăzi, nu-i servește jocului geopolitic pe care vrea să-l interpreteze, așa cum poate, Republica Moldova.
Așa că, printr-o serie de mișcări foarte abile, Maia Sandu a reformulat povestea gazoductului Ungheni – Chișinău, transformând un proiect menit să consolideze securitatea energetică a Republicii Moldova într-o afacere românească pentru care noi trebuie să îi plătim Moldovei un preț, sub forma gazului pus la dispoziție noilor oligarhi de la Chișinău, pe care aceștia să îl tranzacționeze liber, cu colegii lor din Ucraina.
Din acest motiv, premierul moldovean a amintit la București de operaționalizarea fluxului invers pe T1, o conductă care are o capacitate de 5 ori mai mare decât Ungheni – Chișinău și pe unde Republica Moldova poate fi alimentată cu gaze rusești, deoarece rezervarea de capacitate a acestei conducte a fost făcută, deja, pe termen lung, de Gazprom.
Argumentele sunt simple. Transnistria nu poate beneficia de gaze românești deoarece, conform legislației moldovene, un consumator nu își poate schimba furnizorul dacă are datorii. Atâta timp cât consumatorii industriali din Transnistria care produc energie electrică pentru Republica Moldova sunt datori vânduți Gazpromului, ei nu vor putea beneficia de gaze românești iar Republica Moldova riscă să rămână fără acces la electricitate.
În plus, Republica Moldova va fi tot timpul alimentată de Rusia la comun cu Transnistria deoarece Gazprom nu va fi niciodată interesat de separarea contractelor de furnizare între malul stâng și malul drept al Nistrului.
În antiteză cu România, Ucraina este transformată de Maia Sandu într-o opțiune viabilă pentru Republica Moldova. Premierul a avansat ipoteza de a depozita gaze naturale în Ucraina pe care să le achiziționeze mai devreme, la un preț mai mic, dacă va exista o întrerupere a livărilor de gaze rusești.
Dintr-un teritoriu al nimănui, măcinat de convulsii politice și care se îndrepta spre o criză energetică iminentă și profundă, Republica Moldova vrea să se metamorfozează în furnizorul de securitate pentru toți cei din Est care se tem că vor rămâne descoperiți odată ce Rusia decide să oprească tranzitul prin conducta „Prietenia”.
