fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

Până la urmă, ce vrea Marea Britanie? De ce nu există consens pentru Brexit

Divorțul Marii Britanii de Uniunea Europeană se transformă în cea mai lungă telenovelă din istoria politicii mondiale.

Premierul britanic Theresa May va demara în această săptămână o nouă rundă de negocieri parlamentare pe tema Brexitului, odată ce Camera Comunelor își va relua lucrările după vacanța de Paște. Marea Britanie este profund divizată cu privire la modul în care ieșirea din Uniune ar trebui să fie făcută, cu toate că, unele cercuri din politica britanică încă iau în calcul riscul unei retrageri dezordonate, fără niciun acord!

Primele discuții cu Partidul Conservator și cu cel Laburist au început în urmă cu trei săptămâni, iar Theresa May spera să obțină un compromis privind opțiunea sa de ieșire a Marii Britanii din UE. Dacă nu va reuși să câștige sprijinul Parlamentului de partea sa, May va trebui să-și schimbe, încă o dată, strategia.

Iar momentul adevărului se apropie pentru premierul britanic, întrucât primele discuții cu Laburiștii au început în data de 3 aprilie, nu cu mult după ce Camera Comunelor a respins pentru a treia oară propunerea Theresei May.

Uniunea Vamală

Premierul May a exclus, în repetate rânduri, posibilitatea ca Marea Britanie să rămână într-o uniune vamală cu Uniunea Europeană. Este linia roșie pe care a trasat-o foarte pronunțat în discuțiile cu partidele parlamentare.

Ca membru al UE, Marea Britanie este membru al pieței unice europene iar acest lucru înseamnă că nimeni nu trebuie să impună tarife vamale pe bunurile care sunt transferate dintr-o țară în alta. Libera circulație a mărfurilor este unul dintre principiile de bază ale Uniunii Europene iar acest lucru a constituit unul dintre marile beneficii pentru mediul de afaceri european.

Criticii acestui sistem au opinat că piața unică europeană are o serie de dezavantaje. De exemplu, membrii săi nu pot să își negocieze propriile acorduri comerciale cu alte țări, precum Statele Unite.  

În timp ce Theresa May a respins ideea unei uniuni vamale permanente cu UE, după Brexit, Laburiștii își doresc contrariul și, mai mult decât atât, cer ca Marea Britanie să aibă un cuvânt de spus de fiecare dată când UE încheie un nou acord de liber-schimb.

Piața unică

Calitatea de membru al pieței unice europene presupune existența unor reguli comune cu privire la regulile și standardele care asigură libera circulație a bunurilor, a serviciilor, a banilor și a forței de muncă. Unul dintre obiectivele Theresei May a fost acela ca Marea Britanie să părăsească piața unică europeană, altfel nu se poate discuta despre niciun Brexit. Altfel, britanicii ar trebui să contribuie, în continuare, la bugetul UE și să nu încalce principiul libertății de mișcare din interiorul pieței unice.

Politica laburiștilor presupune ca Marea Britanie să se alinieze cât poate de mult cu piața unică europeană, numai că UE s-a împotrivit acestei opțiuni.

În plus, există diferențe de opinie inclusiv în cadrul taberei care vrea un Brexit de catifea. Unii doresc doar aderarea la uniunea vamală, alții doresc acces deplin la piața unică, unii doresc ambele – în esență echivalentul șederii în UE, dar fără a fi în UE.

Imigrația

Theresa May a fost întotdeauna fermă atunci când a spus că Brexit trebuie să aducă sfârșitul liberei circulații a persoanelor. În manifestul electoral din 2017, May a conceput un plan pentru un sistem de imigrare care presupune reducerea numărului de persoane care intră pe teritoriul Marii Britanii din țările membre ale UE.

Pe aceeași linie cu conservatorii s-au poziționat și laburiștii așa că, la o primă vedere, nu ar trebui să existe nicio disensiune pe această temă.

Dar, în ianuarie, atunci când în parlamentul britanic a venit Legea Imigrației, conducerea Partidului Laburist și-a încurajat membrii parlamentari să voteze împotriva actului normativ! Așa că rămâne o enigmă dacă conceptul laburist de aliniere la piața unică europeană ar restricționa capacitatea Marii Britanii de a-și creiona propria politică în domeniul imigrării. Totuși, laburiștii ar fi de-acord să accepte lucrători din UE, dar cu o serie de restricții.

Related posts

Patru miniștri de externe ai UE solicită discuții de aderare cu Macedonia de Nord și Albania

Adelina Miron

Tinde să devină irelevantă relația transatlantică? SUA și Uniunea Europeană, la un punct de cotitură

Adelina Miron

Breaking! Acord între Parlament și Consiliu: Laura Codruța Kövesi va deveni procuror-șef al Parchetului European

Europolitics.ro

De ce politica dictată de Donald Trump – America First – este o amenințare pentru Europa și Asia

Adelina Miron

‘’Moartea cerebrală’’ a NATO a trimis Europa ‘’pe marginea unei prăpastii’’, avertizează președintele francez Emmanuel Macron

Adelina Miron

Cum se va manifesta concret intenția Franței de a prelua inițiativa poziționării ferme a Europei pe scena globală

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia