O teorie foarte cunoscuta este aceea ca votantii prefera sa migreze spre partidele de dreapta si sa le sustina in perioadele de criza economica. Asa s-a intamplat in timpul Marii Depresiuni din perioada 1929 – 1933, atunci cand criza izbucnita in SUA si implicatiile ulterioare au generat succesul Partidului Nazist in Germania.
Intorcandu-ne in prezent, atat presa cat si academicieni de elita si politicieni au avansat din nou aceasta ipoteza, ca extremismul de dreapta a crescut substantial de la inceputul crizei. Argumentele lor sunt Frontul National din Franta si Zorii Aurii din Grecia.
Inlocuindu-l pe tatal sau de la conducerea partidului, Marine Le Pen a revitalizat Frontul National si, dupa ani de zile de declin electoral, a condus gruparea catre cele mai bune rezultate in alegerile prezidentiale si a obtinut al doilea cel mai bun rezultat din istoria sa in alegerile parlamentare din 2012.
Si mai surprinzatoare au fost alegerile parlamentare din Grecia din mai si iunie 2012, aceste doua momente reprezentand intrarea in Parlament a celor de la Golden Dawn. Pentru multi observatori, aceste doua cazuri au fost simptomatice pentru renasterea extremei drepte in Europa, fiind una dintre consecintele crizei economice.
Daca, insa, am analiza rezultatele electorale recente ale partidelor de dreapta din Uniunea Europeana din perioada 2009 – 2013 cu cele din perioada 2005 – 2008, concluzia ar fi alta.
In primul rand, 8 din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene nu au partide de extrema dreapta in componenta Parlamentului. Interesant ca este vorba despre Cipru, Irlanda, Portugalia si Spania, tari care au beneficiat de ajutoare financiare in schimbul implementarii masurilor de austeritate.
In al doilea rand, in randul celor 20 de tari europene in care partidele de extrema dreapta au o oarecare relevanta, 11 dintre aceste formatiuni politice au crescut in preferintele alegatorilor, in timp ce in 9 tari, acestea au cunoscut un declin.
In al treilea rand, doar cinci tari au cunoscut o crestere substantiala a partidelor populiste de extrema dreapta. Este vorba de Austria, Finlanda, Franta, Ungaria si Letonia. Cea mai mare crestere a cunoscut-o partidul Adevaratii Finlandezi, care au sarit de la 4,1% in 2007 pana la 19% in 2011. Interesant este ca Finlanda nu a fost afectata de criza economica din Uniunea Europeana, confruntandu-se cu propria-i recesiune vreme de zece ani inainte sa inceapa criza din 2008.
Austria si Franta, cele doua tari vest-europene care au cunoscut o crestere a voturilor la ultimele alegeri, nu au avut de suferit atat de mult in urma crizei euro spre deosebire de Ungaria si Letonia. Dar, FPO in Austria (Austrian Freedom Party) si Frontul National din Franta au profitat de balbele politicienilor si au atins nivelul procentelor obtinute in 1997 si 1999, cu mult inainte de izbucnirea crizei.
Jobbik, in Ungaria, a fost atent urmarit incepand cu anul 2010, atunci cand a obtinut 16,7% la alegerile parlamentare, inlocuindu-i pe cei de la MIEP din postura principalului partid de opozitie. Dar atat Fidesz cat si Jobbik au profitat de insatisfactia publicului fata de clasa politica si coruptie si nu neaparat de masurile luate pentru a combate criza economica.
Singurul caz care confirma teoria emisa din timpul Marii Depresiuni se afla in Letonia. Lovita puternicde criza bancara, Paul Krugman a numit Letonia ca fiind noua Argentina. Alianta Nationala, partidul radical de dreapta, si-a dublat suportul electoral intre 2006 si 2011 si a ajuns la guvernare in postura de partener de coalitie. Dar, partidul a explodat in optiunile alegatorilor incepand cu 2011, cand criza economica si-a atins varful si incepea sa se domoleasca.
Partidul a sarit de la 7,7% la 13,9% la alegerile din 2011, atunci cand PIB-ul Letoniei a cunoscut o crestere a PIB-ului de 5,5%.
La sfarsitul lui 2013, doar jumatate din tarile Uniunii vor avea in componenta parlamentului membrii unui partid de extrema dreapta si doar in doua tari aceste partide vor fi si la guvernare, este cazul Letoniei si Ungariei.
Cu siguranta, miscarea de extrema dreapta este prezenta in Europa si nu trebuie neglijata. Dar politicienii europeni se folosesc de amenintarea extremei drepte pentru a impune si mai mult politicile neliberale. Este cazul premierului grec Antonis Samaras, al carui discurs impotriva imigrantilor incepe sa prinda la electorat. Este si cazul premierului ungar Viktor Orban care a fost sustinut de public atunci cand a schimbat Constitutia. Amandoi si-au motivat actiunile dand vina pe pericolul pe care il reprezinta extrema dreapta, punandu-si guvernele pe care le conduc intr-o lumina favorabila ca fiind unica alternativa la conducerea respectivelor tari.
Spre deosebire de anii ’20, extremistii de dreapta joaca acum un rol minor in politica europeana, dar asta nu inseamna ca Europa nu trebuie sa ramana vigilenta.
