fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

Georgia: tara pe care premierul vrea sa o transforme in noul Dubai iar preotii ataca demonstrantii gay

Bidzina Ivanishvili este premierul Georgiei. Are o avere cifrata la peste 4 miliarde de euro. Ii place sa i se spuna ca este oligarhul bun.

Bidzina Ivanishvili: spion, mogul sau premier?
Bidzina Ivanishvili: spion, mogul sau premier?

La o reuniune organizata in cinstea colegilor sai de clasa din scoala generala, acestia s-au trezit ca au sub servetelele de langa farfurii cate o cheie de masina. Acesta este Bidzina Ivanishvili, premierul Georgiei care vrea sa transforme tara intr-un mic Dubai. Este cel mai bogat din Georgia si a facut avere incepand sa vanda video-recordere si calculatoare in Rusia, in timpul Perestroikai.

In anii ’90, atunci cand Georgia vindea energie electrica Turciei in timpul presedentiei lui Eduard Shevarnadze, Bidzina Ivanishvili participa la constructia Catedralei Sameba. “Nu sunt nici spion, nici oligarh”, spune despre sine Ivanishvili.

Ivanishvili l-a detronat pe Mikhail Saakashvili in anul 2012, infiintand un partid nou, numit Visul Georgian. “Visul meu este sa construiesc o tara pentru viitor. Georgia trebuie sa devina o tara tipic europeana si un business-hub intre Europa si Asia”, a spus Ivanishvili, intr-un interviu pentru Euobserver.

Acesta nu viseaza o cariera in politica. “Era necesar sa fac acest lucru”, adica sa il inlature de la putere pe Mikhail Saakashvili. Planul lui este sa distruga acestuia asa-zisele cutii negre: interceptari ilegale, materiale video realizate in urma filajelor si date obtinute in urma unei activitati de spionaj a utilizatorilor de internet.

Bidzina Ivanishvili vrea sa lupte impotriva coruptiei si sa organizeze un proces pentru a-l condamna pe Mikhail Saakashvili pentru ilegalitatile comise.

In sectorul economic, Ivanishvili a creat un fond de investitii a carui valoare va creste la 10 miliarde de dolari la sfarsitul anului. Tot atunci, el vrea sa se retraga din functia de premier si sa fie un participant activ in viata publica, alaturi de ONG-uri, pentru a realiza visul povestit mai sus.

Pe plan international, Georgia este la un pas sa semneze acordul de liber schimb cu Uniunea Europeana, eveniment ce va avea loc in noiembrie, la Vilnius. Aderarea la NATO este un obiectiv care se vrea atins in 2014 si, cu cat Georgia prospera, cu atat cresc sansele ca Georgia sa se reunifice cu Abhazia si Osetia de Sud.

Calea pe care, insa, merge Georgia, este putin contrar spuselor premierului. Totul pare frumos atunci cand este povestit de Ivanishvili. Opozitia il acuza pe Ivanishvili ca dirijeaza justitia in scopul de a-si distruge adversarii politici si ca vrea sa se retraga si sa conduca un Guvern marioneta, asa cum este clasicul mogul din Balcani. Adica omul din umbra, cu intentii bune in aparenta, dar nemilos si transpartinic, in realitate.

Opozitia il mai acuza pe Ivanishvili ca a alimentat miscarile de dreapta, fundamentaliste, care sunt incompatibile cu identitatea ortodoxa a tarii.

Tanara democratie a Georgiei a nascut insa monstri. Biserica Ortodoxa georgiana a fost una dintre cele mai respectate si mai influente institutii din Caucazul de Sud. Acum, risca sa cada in derizoriu. In mai, un grup de preoti fundamentalisti au atacat un grup de demonstranti care militau pentru drepturile homosexualilor. Aceiasi preoti fundamentalisti au reactionat violent impotriva introducerii cartilor de identitate si s-au purtat ca niste activisti de partid impotriva lui Mikhail Saakashvili, la alegerile din 2012.

In noiembrie, anul acesta, legaturile economice cu Uniunea Europeana se vor consolida, iar zona de liber schimb va apropia si mai mult tara din spatiul ex-Sovietic de Uniunea Europeana. Georgia va avea acces mai mult la piețele europene, în schimbul reformelor politice. Dar, oare, cine le va putea face?

Related posts

Comisia Europeană, Consiliul și Parlamentul European solicită începerea negocierilor de aderare la UE cu Macedonia de Nord și Albania. Cine se opune

Adelina Miron

Breaking! Acord între Parlament și Consiliu: Laura Codruța Kövesi va deveni procuror-șef al Parchetului European

Europolitics.ro

Cum a eșuat România și nu a mai dezvoltat Parteneriatul Strategic cu SUA și cum și-a consolidat Polonia relația cu administrația de la Casa Albă

Vlad Epurescu

Europa se îndreaptă tăcută către recesiune, iar efectele sale s-ar putea propaga pe scară largă

Adelina Miron

UE vrea să lanseze un consiliu de securitate al Europei, un pas hotărât spre ideea de a avea o forță militară unitară

Adelina Miron

Dependența financiară a Germaniei față de China cenzurează discursul despre respectarea drepturilor omului

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia