fbpx
europolitics
Stiri

Dacă David Cameron a vrut să intre în istorie, a reușit

Vox populi, vox Dei. Așa spune o expresie latină folosită pentru a lăsa majoritatea să decidă. Vox populi, vox Dei înseamnă și o lipsă de asumare și o pasare a responsabilității. Pentru că, în fond, reprezentanții poporului sunt cei aleși să decidă. Sau, în cel mai bun caz, înseamnă o conștientizare a limitei pe care o au însăși cei aleși de mulțimea cu drept de vot pentru a-i reprezenta. Majoritatea celor prezenți la votul din 23 iunie 2016 din Marea Britanie au ales ca Regatul să nu mai facă parte din Uniunea Europeană. O majoritate simplă, dacă ar fi să ne luăm după definiții, a decis ca Regatul să-și urmeze singur drumul. Întrebarea mea e dacă această majoritate simplă e într-adevăr capabilă să decidă într-o chestiune atât de arzătoare.

Cu toate acestea, referendumul este facultativ însă democrația Marii Britanii, orgolioasă pentru că e însăși civilizatoare și sursa altor democrații, nu și-ar permite să ignore vocea celor chemați la vot.

Citeam în această dimineață un banc englezesc în care lordul se arată impasibil în fața unei furtuni teribile pe Canalul Mânecii, adăugând simplu: „Of… iarăși rămâne izolată Europa”. Cine e sau nu izolat după Brexit, nu știu. Cert e că Marea Britanie și Uniunea Europeană nu erau izolate împreună. Pe de altă parte trebuie să admitem că excepția numită Marea Britanie în sânul Uniunii Europene mereu a fost problematică. Generalul de Gaulle chiar s-a opus unei prezențe britanicilor alături de cele 6 țări fondatoare. Chiar dacă nu au crezut în Uniune, au făcut parte din ea. Nu au fost promotorii unei „mai multe Europe” ci, dimpotrivă, al orgoliilor naționaliste.

Britanicii, de această dată, au confundat patriotismul cu naționalismul. A-ți respecta și iubi țara înseamnă să vezi în perspectivă și să o menții pe un drum care s-a dovedit până în prezent aducător de beneficii. Chipul Uniunii Europene de până acum era uniform. Însă ceea ce l-a desfigurat a fost naționalismul din discursurile unor lideri europeni, începând cu al lui Nicolas Sarkozy, Viktor Orban, de până acum câțiva ani, și al lui David Cameron, cel care a dat britanicilor pâine și circ pentru a-și păstra funcția. Cel puțin și-a asumat eșecul. Geniul britanicilor e cunoscut de întreaga lume pentru că ei au civilizat-o, cel puțin în perioada Imperiului pe care și l-au construit. Dar dacă David Cameron a vrut să intre în istorie a reușit. E în aceeași secțiune a britanicilor care au făcut ceva dar în tabăra adversă a celor ce credeau în construcția europeană.

În acest context, țările din Est, integrate în 2004, respectiv 2007 și 2013, nu mai au un motiv concret pentru a crede în Uniunea Europeană. De ce să oferi credit unei Uniuni în care Occidentul integrator (cândva!) și beneficiar începe să-și vadă doar de interesele naționaliste, nici măcar de cele care țin de registrul patriotic? Într-adevăr, Uniunea Europeană e un spațiu cuprinzător pentru etnii organizate din punct de vedere statal care au avut o dorință comună de a reuși împreună să redevină acea Europă pragmatică, civilizatoare și care dă tonul în toate domeniile. Ceea ce se pare că îi lipsește Europei e viziunea și un obiectiv clar. Desigur, acestea nu pot fi realizate prea ușor în contextul mutării centrelor de influență dintr-o parte în alta. Limitele statelor europene au fost cele care au limitat însăși ideea de Europa unită. Dacă în urmă cu câteva generații îl aveam pe François Mitterrand acum îi avem pe aceștia care schimbă paradigma întregii lumi și nu în favoarea continuării tradiției.

Europa se schimbă. Sunt deja voci care cer referendumuri în Franța, Italia, Olanda pentru a oferi poporului posibilitatea de a se simți precum zeii într-o singură zi. Ceea ce se uită în general e că schimbările se produc destul de greu iar atunci când o viză în primă fază te împiedică să ajungi dintr-o parte în alta a Uniunii Europene, unii s-ar putea întreba: unde e Europa de altă dată?

Related posts

UE lansează 13 proiecte de cooperare noi în domeniul apărării PESCO

Adelina Miron

Propunerea președinției finlandeze la Consiliul Uniunii Europene privind bugetul pe 7 ani al UE adâncește falia dintre țările europene

Adelina Miron

SUA și Uniunea Europeană, din ce în ce mai aproape de un război comercial în toată regula

Europolitics.ro

Ursula von der Leyen apără sintagma „stilul de viață european” și explică ce înseamnă

Europolitics.ro

O întrebare, la 30 de ani de la Revoluție: oare cât de nepăsători (ca să nu spun altfel) putem să fim?

Vlad Epurescu

Noua misiune a lui Margrethe Vestager și ce impact va avea daneza asupra mediului digital

Adelina Miron

2 comments

avatar
Pisti June 24, 2016 at 4:55 pm

Vox populi, vox Dei nu inseamna o pasare a responsabilitatii… Din contra, e esenta democratiei.
Domnule Ojica, ar fi bine sa deschizi un dictionar, sa cauti cuvântul “democratie” si sa intelegi ca ceea ce voi numiti asa, e de fapt dictatura unde cel ce ordona asuma responsabilitatea, fiindca oricum nimeni nu indrazneste sa conteste.

Felicitari Marii Britanii pentru curajul de a lasa poporul sa decida asa cum e in adevaratele democratii!

Reply
avatar
Pisti June 24, 2016 at 5:05 pm

… Si patriotismul e nationalism, numai voi, liberalii orbi si surzi nu intelegi ca a-ti iubi patria e nationalism, sau voi, ramanii iluminati iubiti Ungaria? Sau Rusia? Sau Polonia? Sau Germania? Si asata va face patrioti?
Tembelilor, treziti-va!

Reply

Leave a Comment