fbpx
europolitics
Stiri

Este Europa cu adevărat pregătită pentru a avea o forță militară proprie?

Uniunea Europeană s-a confruntat cu momente geopolitice agitate, atât în ​​afara granițelor, cât și în interiorul propriilor frontiere. Acești factori i-au determinat pe actorii cheie ai Uniuni Europene să devină mai vocali în legătură cu ceea ce consideră drept un pas esențial pentru a transforma Uniunea într-un jucător cu adevărat global: dezvoltarea propriilor capacități de apărare, astfel încât UE să se poată proiecta ca o putere militară și să acționeze colectiv ca forță militară, relatează Fair Observer

Aceste obiective au fost exprimate recent de președintele francez Emmanuel Macron. Curiozitatea rămâne cu privire la numărul aliaților europeni pe care îi are. 

Deși percepția necesității unei capacități mai puternice de apărare a Uniunii Europene pare să fie necontestată, statele membre nu pot fi de acord cu privire la scopul, obiectivele sau structura pe care ar trebui să o aibă această cooperare. Divergența internă a diferitelor blocuri din cadrul UE persistă și s-a manifestat în abordările cu privire la Rusia, Turcia și a crizei migrației. Toate acestea au stârnit dezbateri aprige cu privire la întinderea și direcția implicării pe care UE ar trebui să le asigure.

Liniile politice directoare pentru următoarea Comisie Europeană indică tentativa unei adevărate Uniuni a Apărării Europene în următorii cinci ani. Cu toate acestea, având în vedere prioritățile de apărare diferite și dorința de integrare printtre statele membre, calea de urmat nu este încă cu adevărat clară.

Uniunea Europeană: unită în obiectiv, divizată în intenție și direcție

Integrarea apărării europene divizează statele membre chiar și în cadrul blocurilor în mod obișnuit coezive. De exemplu, Europa Centrală și de Est, poate este împărțită pe această temă între statele Baltice, Polonia și România pe de o parte și celelalte țări membre ale Grupului de la Vișegrad plus Slovenia, Croația și Bulgaria, pe de altă parte. Acestea nu au doar percepții diferite față de Rusia ca principală amenințare, ci și atitudini diferite față de NATO. De exemplu, în timp ce Europa Centrală este puternic influențată de apropierea amenințării rusești și privește către NATO pentru securitatea sa, mai multe țări din Europa de Est (excepție face România) au o atitudine lipsită de entuziasm și exprimă o poziție critică față de UE.

În același timp, toate aceste grupuri sunt precaute cu privire la transferarea unei puteri mai mari către Bruxelles, deoarece nu au un nivel ridicat de încredere față de Franța sau de Germania, chiar dacă din motive diferite. Acestea sunt încă în contradicție cu ambițiile țărilor mai influente ale UE, precum Franța și Germania, care consideră că ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea unor structuri comune de apărare europeană.

Amenințările la adresa securității și apărării au apărut după anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 și a activităților sale în estul Ucrainei șii după ce criza migrației din Orientul Mijlociu și Africa de Nord și-au atins punctul culminant odată cu șubrezirea relației cu garantul tradițional al securității europene, Statele Unite.

Principalele blocuri au idei diferite în ceea ce privește nu doar proiectele specifice de cooperare în domeniul apărării, ci și cu privire la cadrul noii strategii de apărare, răspunsul la recentele conflicte cu Statele Unite sau nivelul autonomiei strategice care ar trebui să devină un obiectiv al UE. Această situație oferă numeroase opțiuni pentru ca Uniunea Europeană să meargă înainte. UE poate fi unită în spatele unei abordări centralizate a țărilor influente sau poate avea forma unei „coaliții a celor binevoitori”. Se poate concentra pe completarea NATO în anumite domenii sau o poate înlocui.

Aplicare practică

Au existat discuții, chiar și în rândul personalului militar cu experiență din Europa, în dezacord cu privire la pașii cheie necesari pentru a motiva țările UE să se ocupe de finanțare în loc să vorbească despre ea. 

În plus, există un dezacord între nivelul de est / nord al țărilor UE / NATO care se concentrează mai mult asupra platformei NATO și se orientează către Rusia și nivelul de sud / vest care preferă o abordare mai supranatională cu o viziune mai accentuată asupra aspectelor migrației și regiunii mediteraneene. Cele două grupuri de țări au narațiuni istorice diferite, deci rezolvarea disensiunii se poate dovedi a fi o sarcină dificilă.

Relația UE-NATO a devenit mai problematică odată cu Brexit-ul și cu președinția lui Donald Trump. Mai mult decât atât, structura cooperării UE-NATO trebuie stabilită prin considerarea membrilor europeni din afara UE, cum ar fi Norvegia sau, probabil, în scurt timp, Regatul Unit. Va trebui să existe o diviziune clară a responsabilității, chiar dacă președintele Macron declară moartea cerebrală a NATO.

Ironia acestei situații este că insistența președintelui Trump de a face țările NATO să-și îndeplinească obligațiile poate fi benefică pentru motivarea țărilor de a fi mai active în găsirea potențialelor proiecte de cooperare cu alți membri ai UE, întrucât operează cu un buget mai mare. Dar, fără o strategie, există o înțelegere considerabilă a faptului că această abordare nu va reuși să își atingă obiectivele.

Activitățile actuale ale UE se concentrează pe misiuni reduse de securitate, din Balcani până Africa, în timp ce inițiativa cheie esențială este Cooperarea Structurată Permanentă sau PESCO, o inițiativă cu mai multe straturi și cu mai multe scopuri care are potențialul de a forma fundamentul unei forțe a apărării europene credibile. Pașii suplimentari vor trebui, de asemenea, să includă crearea unei direcții generale pentru apărare și mai multe angajamente financiare în ceea ce privește cooperarea pentru apărare.

Ultima evoluție structurală care va avea un impact cert este formarea Fondului European de Apărare (FED), care are drept scop creșterea investițiilor statelor membre în cercetarea în domeniul apărării pentru a îmbunătăți interoperabilitatea diferitelor forțe de apărare naționale. Este de așteptat ca bugetul alocat FED în cadrul următorului cadru financiar multianual al UE să ajungă la 13 miliarde de euro. Utilizarea acestui fond va fi contestată de diferite grupuri de țări europene. Alte punct esențial ar putea fi Inițiativa Europeană de Intervenție (EI2), condusă de Franța.

Related posts

Ce o așteaptă pe Viorica Dăncilă în PSD după cel mai slab rezultat al alegerilor prezidențiale obținut, vreodată, de un candidat social democrat

Europolitics.ro

Macron are ambițiile ascensiunii către un rol global. Cum vrea Franța să sfideze jocul american și să preia poziția fruntașă în diplomație

Adelina Miron

Comisia Europeană, Consiliul și Parlamentul European solicită începerea negocierilor de aderare la UE cu Macedonia de Nord și Albania. Cine se opune

Adelina Miron

Vladimir Putin schimbă strategia cu Ucraina. Ce speră să obțină

Adelina Miron

De ce Suedia, Italia și Luxemburg se îndoiesc de necesitatea unei bănci de dezvoltare a Uniunii Europene

Vlad Epurescu

Programele prezidențiale față în față. Ce propuneri pentru economie au Iohannis, Barna, Dăncilă și Paleologu. Diaconu nu a propus nimic

Europolitics.ro

Leave a Comment