fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

David Cameron aruncă Marea Britanie în abis. Irlanda de Nord și Scoția își vor independența

Britanicii au votat să iasă din Uniunea Europeană iar Brexitul va declanșa un efect de domino în întreaga Europă. Primele efecte s-au resimțit din plin. Lira sterlină s-a prăbușit cu 15% în raport cu dolarul iar Bursele din întreaga lume au început ziua în scădere.

Nicola Sturgeon, premierul Scoței, a manifestat o poziție tranșantă. „Scoția își vede viitorul în Uniunea Europeană.” Este primul semnal care arată că, în Scoția, ar putea sa aibă loc, foarte rapid, un referendum prin care populația va fi chestionată în privința secesiunii de Regat, pentru ca Scoția să demareze, separat, procedura de accedere în Uniunea Europeană, ca o țară independentă.

Scoția a dat un vot covârșitor în privința rămânerii în Uniunea Europeană, în toate cele 32 de consilii înregistrându-se victoria taberei anti-Brexit. „Scoția a oferit un raspuns puternic, fără echivoc, pentru rămânerea în UE. Am primit cu plăcere acest vot. Este foarte clar că poporul scoțian își vede viitorul în Uniune”, a adăugat Sturgeon.

Sinn Fein, cea mai importantă formațiune politică din Irlanda, a anunțat intenția de a organiza un referendum pentru unirea cu Irlanda de Nord. „Votul englezilor a răsturnat voința democratică a Irlandei de Nord. Votul lor, practic, scot Irlanda de Nord din Uniunea Europeană. Guvernul britanic și-a pierdut orice mandat de reprezentare a intereselor politice și economice ale nord-irlandezilor”, a spus Declan Kearney, unul dintre liderii importanți ai acestui partid.

În Franța și în Olanda a sosit, de-asemeni, momentul adevărului. Marine Le Pen, liderul partidului de extremă dreapta Frontul Național, a ținut să salute votul taberei pro-Brexit. Vice-președintele partidului, Florian Philippot, a anunțat că Franța ar trebui să organizeze un referendum similar ca cel din Marea Britanie. Franța este una dintre cele mai eurosceptice țări din UE. Aici, 61% din populație are o opinie nefavorabilă în privința Uniunii Europene.

Gert Wilders, liderul formațiunii politice de extremă dreapta Partidul Olandez pentru Libertate, face presiuni pentru ca Olanda să organizeze, la rându-i, un referendum în privința rămânerii în Uniunea Europeană. „Marea Britanie a deschis calea către eliberare. Acum este momentul pentru un nou început, să ne recuperăm încrederea și suveranitatea. Asta merită poporul olandez!”, a spus Wilders.

Related posts

Cum ar putea Europa revigora economia mondială

Adelina Miron

NATO încearcă să își consolideze puterea maritimă în jurul Europei odată cu presiunile din partea Rusiei

Adelina Miron

De ce se opune Turcia unui plan de apărare al NATO pentru Țările Baltice

Adelina Miron

Criticile lui Emmanuel Macron la adresa NATO și a Statelor Unite determină o nouă abordare cu privire la capacitățile de apărare ale Uniunii Europene

Adelina Miron

Cum a reușit partidul lui Jarosław Kaczyńsk să transforme internetul într-o armă puternică de campanie electorală

Adelina Miron

Ce o așteaptă pe Viorica Dăncilă în PSD după cel mai slab rezultat al alegerilor prezidențiale obținut, vreodată, de un candidat social democrat

Europolitics.ro

Leave a Comment

trusted online casino malaysia