fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

Cum l-au manipulat Viktor Orban și Vladimir Putin pe Donald Trump ca să aibă o atitudine ostilă față de Ucraina

Efortul președintelui Trump de a pune presiuni pe Ucraina pentru informații pe care le-ar putea folosi împotriva rivalilor politici a venit pe fondul unor solicitări urgente din partea adversarilor regionali ai Ucrainei, inclusiv Vladimir Putin, de a adopta o atitudine ostilă față de țară, au transmis actuali și foști oficiali ai SUA, relatează Washington Post.

Conversațiile lui Trump cu Putin, cu premierul maghiar Viktor Orban și cu alții i-au întărit acestuia percepția asupra Ucrainei de țară coruptă și fără speranță – una pe care, acum, Trump se pare că o consideră complice la subminarea sa în cadrul alegerilor din 2016 din SUA, au declarat oficialii.

Niciunul dintre acei lideri străini nu l-a încurajat în mod special pe Trump să vadă în Ucraina o sursă potențială de informații compromițătoare despre candidatul la președinție Joe Biden și nici nu au descris Kievul drept complice într-o teorie electorală a conspirației din 2016, au spus oficialii.

Însă, reprezentările lor despre Ucraina i-au întărit percepțiile lui Trump despre țără și au alimentat o dinamică disfuncțională în care oficialii de la Casa Albă s-au străduit să-l convingă Trump să sprijine guvernul fără experiență de la Kiev, în loc să-l exploateze în scopuri politice, au spus oficialii.

Rolurile jucate de Putin și Orban, un lider de dreapta care s-a aliat adesea cu pozițiile Kremlinului, a fost indicat săptămâna trecută de George Kent, un adjunct secretar de stat,  într-o întâlnire cu ușile închise în fața echipei care investigheazădemiterea președintelui, au transmis oficialii americani.

George Kent a menționat influența acelor lideri ca un factor care l-a influențat pe Donald Trump să devină mai acid în discuțiile cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky în lunile premergătoare apelului lor telefonic din 25 iulie – o conversație care a declanșat o reclamație de denunțare, precum și o anchetă privind demiterea președintelui.

Toate armele îndreptate împotriva Ucrainei

Oficialii americani au subliniat că, în timp ce Putin și Orban denigrau Ucraina, decizia lui Trump de a căuta informații compromițătoare despre Joe Biden a fost determinată mai mult de impulsurile sale proprii și de teoriile conspirației de la Kiev promovate de avocatul său, Rudolph W.

În apelul lor telefonic de la începutul lunii mai, Putin „a făcut ceea ce face întotdeauna” în încercarea de a șubrezi relația Statelor Unite cu Ucraina, a declarat un fost oficial american. “El a spus întotdeauna că Ucraina este doar o grotă a corupției.”

Oficialii de securitate națională de la Casa Albă au anticipat eforturile de a schimba opinia lui Trump despre Zelensky. Dar, vocile lui Vladimir Putin și Viktor Orban au căpătat un plus de semnificație în acest an din cauza retragerii sau a influenței în declin a celor care au vrut să reducă influența președintelui Rusiei și a altor lideri autoritari asupra lui Donald Trump.

Funcționarii au menționat plecările secretarului apărării Jim Mattis și  a lui John F. Kelly, cei  doi sprijinind asistența militară a SUA în Ucraina. Ei, însă, nu mai erau în poziția de a proteja acel flux de finanțare atunci când a fost suspendat în săptămânile dinaintea apelului telefonic al lui Trump din 25 iulie.

Consilierul de securitate națională John Bolton a fost, de asemenea, văzut ca un susținător fervent al Ucrainei în conflictul cu Rusia, dar relația sa cu Trump s-a deteriorat rapid în acest an înainte de a fi alungat de la Casa Albă luna trecută.

Nu există nicio dovadă că Vladimir Putin a vorbit despre Joe Biden sau că a susținut afirmațiile nefondate ale lui Giuliani conform cărora Ucraina – și nu Rusia – a intervenit în alegerile din 2016. Cu toate acestea, oficialii au spus că a trata Ucraina ca pe o marionetă este în concordanță cu abordarea lui Putin față de fosta republică sovietică.

În mărturia sa, George Kent a indicat că oficialii americani au fost încurajați de apelul inițial al lui Trump cu Zelensky după alegerile din aprilie și speră că președintele îl va vedea pe noul lider ca pe un potențial partener în demersurile îndelungate ale Americii de a ajuta Ucraina să combată agresiunea rusească și lupta internă împotriva corupției.

În schimb, a mărturisit Kent, părerea lui Trump despre Zelensky și Ucraina părea să se degradeze în lunile următoare. Trump și-a exprimat disprețul pentru Kiev, a ordonat îndepărtarea ambasadorului american din Ucraina, a blocat participarea vicepreședintelui  Mike Pence la inaugurarea lui Zelensky și a suspendat fluxul de 391 de milioane USD  sub formă de ajutor militar și nu numai pentru țară.

Trump a vorbit cu Vladimir Putin la telefon și s-a întâlnit cu Viktor Orban la Casa Albă în săptămânile dintre victoria lui Zelensky, obținută pe 21 aprilie și inaugurarea sa, din 20 mai. De asemenea, Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin pe 28 iunie, în timpul unui summit la nivel mondial din Japonia și prin telefon pe 31 iulie, la câteva zile după apelul în care i-a solicitat un „favor” de la Zelensky.

Trump a refuzat constant să accepte dovezi că Rusia a intervenit în numele său în alegerile din 2016. Săptămâna trecută, Mick Mulvaney, șeful personalului de la Casa Albă, a confirmat că Trump a solicitat ajutorul Ucrainei în parte pentru a convinge Kievul să investigheze o teorie a conspirației conform căreia un server de computer al Comitetului Național Democrat piratat a fost dus în Ucraina în 2016 pentru a ascunde dovezi că a fost acea țară și nu Rusia cea care a intervenit în alegerile prezidențiale.

Trump s-a adresat lui Putin pentru informații despre noul lider al Ucrainei, la câteva zile de la alegerea acestuia. Într-un apel telefonic din 3 mai, președintele american l-a întrebat pe Vladimir Putin despre impresiile sale asupra lui Volodymyr Zelensky, potrivit unui oficial.

Conversația din mai cu Vladimir Putin a coincis cu vizita la Casa Albă a lui Viktor Orban, pe care mulți din administrație au respins-o din cauza mișcării liderului ungar de a reduce rolul instituțiilor democratice din Ungaria precum și din cauza relațiilor sale combative cu aliații americani din Europa.

“Pot să vă spun, cunoscându-l pe președinte de 25 sau 30 de ani, că lui  Donald Trump i-ar plăcea să se afle în situația lui Viktor Orban, dar nu se întâmplă”, a spus David Cornstein, ambasadorul american în Ungaria, într-un interviu publicat de The Atlantic.

Vizita din luna mai a lui Viktor Orban a început cu o întâlnire de o oră între Trump și liderul ungar, au spus oficialii. Bolton și ministrul maghiar de externe s-au alăturat ulterior.

Viktor Orban, un pilon important al ostilităților față de Ucraina

Diplomați seniori americani au spus că au avut o perspectivă limitată asupra conversației private dintre Trump și Orban. Dar un oficial care deține informații despre întâlnire a spus că a devenit „clar că întâlnirea cu Orban a consolidat” părerea nefavorabilă a lui Donald Trump despre Kiev și Volodymyr Zelensky.

Nemulțumirile lui Viktor Orban față de Ucraina au la bază o dispută legată de o frontieră și pretinsa maltratare  a unei minorități vorbitoare de limbă maghiară care locuiește în Ucraina. Dar, animozitatea lui Orban față de Zelensky este de asemenea ideologică, au spus oficialii, menționând că Zelensky s-a poziționat în opoziție cu Orban drept un reformator orientat către Occident.

Oficiali de la Casa Albă și ai Departamentului de Stat au încercat să blocheze vizitele lui Viktor Orban încă de la începutul președinției lui Trump, fiind îngrijorați că ar legitima un lider adesea proscris în Europa. De asemenea, au existat îngrijorări despre influența acestuia asupra președintelui Statelor Unite.

„Practic, toată lumea a fost de acord – fără întâlniri cu Orban”, a declarat un fost oficial al Casei Albe implicat în discuțiile interne. “Ne-am împotrivit pentru că știam că există șanse mari ca Trump și Orban să se înțeleagă.”

Efortul de a păstra distanța dintre Trump și Orban a început să se estompeze la începutul acestui an, odată cu plecările înalților funcționari și apariția noilor voci din jurul președintelui. Printre cei mai importanți s-a numărat Mulvaney, care a devenit șeful personalului în ianuarie și a fost  privit drept solidar cu opiniile de dreapta ale lui Viktor Orban și cu scepticismul instituțiilor europene.Implicarea lui Mulvaney în aprobarea vizitei lui Orban a fost unul dintre multele cazuri în care acesta a subminat autoritatea oficialilor de securitate națională. În același timp, Mulvaney a facilitat și un aranjament în care Trump a îndrumat alți diplomați, inclusiv pe ambasadorul SUA în Uniunea Europeană, Gordon Sondland, să lucreze cu Giuliani pentru agenda sa din Ucraina.

Related posts

UE lansează 13 proiecte de cooperare noi în domeniul apărării PESCO

Adelina Miron

NATO încearcă să își consolideze puterea maritimă în jurul Europei odată cu presiunile din partea Rusiei

Adelina Miron

În Germania, urmează o negociere politică de o mare importanță pentru Europa

Adelina Miron

Macron are ambițiile ascensiunii către un rol global. Cum vrea Franța să sfideze jocul american și să preia poziția fruntașă în diplomație

Adelina Miron

Poate fi Belarusul cheia soluționării problemelor dintre NATO și Rusia?

Adelina Miron

Presa internațională: „Iohannis, președinte anti-sistem”, „va avea şansa să instaleze procurori şefi pentru a combate corupția endemică”

Europolitics.ro

Leave a Comment

trusted online casino malaysia