Pentru un președinte și pentru principalii lideri politici ai unui stat înconjurat de conflicte înghețate, implicarea și asumarea responsabilității în decizii care privesc securitatea națională devin o necesitate strategică, mai ales într-o perioadă volatilă în care amenințările la adresa Europei sunt atât de diversificate.
Focus:
- Eliminarea vizelor pentru polonezi vine de la o administrație americană al cărei președinte s-a făcut recunoscut prin discursul său anti-imigranți
- Prin eforturile concrete depuse, Polonia a convins în ultimii ani că este, de asemenea, locul evident pentru NATO pentru a-și consolida apărarea Europei.
- La începutul acestui an, Varșovia a anunțat un nou Plan de Modernizare Tehnică pentru 2026, care presupune alocarea a aproape 50 de miliarde de dolari
- Acesta este motivul principal pentru care SUA au desfășurat forțe militare impresionante în Polonia și intenționează să își crească în mod semnificativ prezența în următorii ani.
- Deși ultimul proiect de țară cu anvergură a fost alocarea a 2% pentru înzestrarea armatei, până la data de 31 august, MapN a cheltuit jumătate din bugetul de 18.2 miliarde de lei alocat apărări, însă plata facturilor de achiziție tehnică militară are o valoare totală de numai 2,4 miliarde lei, undeva în jurul a 10% din cei 2%.
- Eliminarea vizelor este și un obiectiv al României, acest aspect fiind enunțat în Parteneriatul Strategic cu SUA
Polonia, vârf de lance în reformele anti-europene din Estul Europei, a primit din partea SUA cadoul ridicării vizelor pentru cetățenii săi. Eliminarea vizelor pentru polonezi vine de la o administrație americană al cărei președinte s-a făcut recunoscut prin discursul său anti-imigranți. Cele două țări își consolidează în continuare relațiile, iar Polonia își reconfirmă poziția de pivot solid de securitate în Centrul Europei.
Mulți ar spune că succesul diplomatic al Poloniei ar fi, de fapt, eșecul României. Eliminarea vizelor este un obiectiv al României, acest aspect fiind enunțat în Parteneriatul Strategic. Documentul face referire la existența unui Task Force de implementare a Parteneriatului, una dintre dimensiuni fiind chiar problematica vizelor. Subiectul este, însă, unul spinos.
Să ne amintim că, în 2017, atunci când președinții Klaus Iohannis și Donald Trump au oferit, împreună, declarații la finalul primei lor întrevederi de la Casa Albă, întrebați fiind dacă s-a discutat despre programul Visa Waiver pentru România, Klaus Iohannis a spus „da” iar Donald Trump a spus că „nu am vorbit despre acest lucru, dar cu siguranță vom discuta.”
De data aceasta, la cea de-a doua întâlnire de la Casa Albă, care a avut loc în luna august, Trump a fost cel care a răspuns la o întrebare adresată de un jurnalist din România, afirmând că da, acest subiect va fi pe lista de discuții.
El s-a reflectat și în declarația comună, ceea ce este un pas important pentru diplomația românească. „SUA își reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerințele legislației SUA.” Dar acest lucru nu reflectă și un orizont de timp în care se va face acest lucru, așa că rămânem la stadiul în care este menționat în Parteneriatul Strategic, din perspectiva reducerii semnificative a ratei de refuz al solicitărilor de viză din partea cetăţenilor români.
Cum și-a consolidat Polonia parteneriatul cu SUA
Prin eforturile concrete depuse, Polonia a convins în ultimii ani că este, de asemenea, locul evident pentru NATO pentru a-și consolida apărarea Europei. Acesta este motivul principal pentru care SUA au desfășurat forțe militare impresionante în Polonia și intenționează să își crească în mod semnificativ prezența în următorii ani.
Din punct de vedere geografic, Polonia este locul de unde NATO poate combate cel mai bine amenințările militare ruse pentru Europa de Est. Oferă Alianței unicul său acces terestru către statele baltice prin coridorul Suwalki, aflat la frontiera cu Lituania.
Polonia se învecinează cu Belarus, Ucraina și cu enclava rusă puternic militarizată din Kaliningrad. În cazul unei agresiuni rusești directe împotriva Ucrainei, un răspuns NATO nu ar putea fi lansat mai eficient decât de pe teritoriul polonez. În cele din urmă, lunga coastă baltică a Poloniei va face în mod inevitabil un actor important în cazul în care un conflict va izbucni pe mare.
În eforturile sale din ce în ce mai mari de a descuraja amenințările militare rusești și de a combate încercările Moscovei de a submina democrația europeană, Polonia nu a stat prea mult pe gânduri atunci când a venit vorba de securitatea europeană. A început să cheltuiască mai mulți bani în termeni de procent din PIB decât alte țări NATO iar armata poloneză are în derulare un program serios de modernizare.
La începutul acestui an, Varșovia a anunțat un nou Plan de Modernizare Tehnică pentru 2026, care presupune alocarea a aproape 50 de miliarde de dolari pentru achiziția de avioane de vânătoare, UAV-uri, elicoptere de asalt, rachete de scurtă acțiune, submarine și securitate cibernetică. Armata poloneză și-a modernizat flota cu 140 de tancuri Leopard și intenționează să achiziționeze încă 100. În plus, este în plin proces de achiziție a peste 100 de sisteme avansate de artilerie și mortiere autopropulsate.
Acestea au fost argumentele pe care regimul de la Varșovia le-a folosit pentru a demonstra că se află în prima linie a eforturilor NATO de a descuraja Rusia.
România își ratează obiectivele de a-și concretiza poziția de pilon de securitate al Flancului Estic
În Est, în ultimii cinci ani, România s-a concentrat pe a pune în aplicare reușitele fostei administrații condusă de Traian Băsescu.
Scutul anti-rachetă de la Deveselu, comandamentul de la Kogălniceanu, finanțarea cheltuielilor militare cu 2% și alocarea unei cote de 20% din acest buget pentru achizițiile de echipamente și tehnică militară au constituit raționamentul care a fundamentat ideea că România este un pilon de securitate al Flancului Estic.
Actuala administrație de la Cotroceni a continuat să materializeze eforturile depuse, dar nu a mai avut aceeași eficiență și nu a venit cu elemente noi. Astfel, România pare că s-a limitat doar la a pune în practică deciziile Summit-ului NATO din 2014 din Țara Galilor și să finalizeze proiectele începute chiar din 2010, precum operaționalizarea scutului de la Deveselu.
Geografic, Europa de Est este expusă amenințării rusești și în regiunea Mării Negre, aici fiind o sumedenie de conflicte înghețate, fie că vorbim despre Georgia, Moldova, Ucraina, Azerbaidjan sau Armenia.
Cu toate acestea, abordarea pe flancul estic nu a mai fost atât echilibrată și, în ciuda unor exerciții militare comune, centrul de greutate s-a aplecat mai mult spre Polonia.
De ce? Pentru că fragmentarea politică internă și obiectivele electorale ale principalilor actori politici, atât ale președintelui Iohannis cât și ale lui Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu sau ale actualului premier, Viorica Dăncilă, au creat senzația că România nu este capabilă să dezvolte Parteneriatul Strategic cu SUA pentru a spori dimensiunea economică a acestuia și nu a mai putut să explice în aceiași termeni concreți amenințarea Rusiei în zonă.
Proporția acestui eșec o putem măsura în impasul legislativ cu privire la stimularea exploatării gazelor din Marea Neagră, care ar fi consolidat securitatea energetică a României, eliminând necesitatea importurilor de gaze rusești pentru nevoia internă de consum.
Deși vrem să arătăm că suntem un membru important în NATO, România depinde de o singură sursă de importuri de gaze naturale și depinde de Serbia, de exemplu, pentru pulberea necesară producerii de muniție.
În Țara Galilor, regiunii Mării Negre i s-a conferit în documentele Summit-ului NATO o dimensiune semnificativă în securitatea euro-atlantică.
Cu toate acestea, status quo-ul din ultimii cinci ani a cântărit destul de mult și i-a creat Poloniei un culoar favorabil spre a-și fortifica poziția în NATO și în relația cu SUA, pe care noi am colorat-o pe ici pe colo cu lentoarea aprobării Planului de Înzestrare al Armatei, cu fake news-ul promovat de unele medii de informare apropiate de anumite cercuri politice cu privire la implicarea personalului de la Deveselu în cazul de la Caracal sau cu declarația fostului ministru al Apărării, Mihai Fifor, cum că scutul anti-rachetă ar fi, dotat, de fapt, cu rachete balistice.
Deși ultimul proiect de țară cu anvergură a fost alocarea a 2% pentru înzestrarea armatei, până la data de 31 august, MapN a cheltuit jumătate din bugetul de 18.2 miliarde de lei alocat apărări, însă plata facturilor de achiziție tehnică militară are o valoare totală de numai 2,4 miliarde lei, undeva în jurul a 10% din cei 2%.
În cursul anului 2019, MapN a semnat un singur contract de achiziție (pentru rachete anti-tanc care să echipeze elicopterele Puma SOCAT). Restul programelor de achiziție sunt mult întârziate, execepția constituind-o derularea programelor Patriot și HIMARS.
Deși România nu a fost în competiție cu polonezii, beneficiarii unei economii mult mai robuste și a unui nivel de trai mai ridicat, țara noastră și-a construit un model de bunăstare pe un castel de nisip la care au luat parte toți actorii politici. Unii au preferat să mediteze și să se limiteze la a contabiliza erori, alții au promis marea cu sarea și nu s-au ținut de cuvânt. Decontul acestui eșec este achitat, într-un final, de cetățenii României, deoarece țara noastră, în ultimii ani, și-a creat imaginea de un stat autarhic, păstorit mai degrabă decât a fi condus, dus de căpăstru spre izolare și transformat într-un mediu neprielnic investițiilor și neserios în raporturile cu partenerii săi strategici.
