Cele mai mari lupte politice din Uniunea Europeană nu se referă doar la politică. Sunt despre identitatea Uniunii Europene. Înțelegerea adversarilor necesită uneori atenție față de clauzele și articolele de lege care sunt, de fapt, în joc, relatează POLITICO.
Comerț sau liberalism
Unii susțin că Uniunea Europeană este, în esență, un „imperiu liberal” – al cărui legitimitate se bazează pe valorile sale fundamentale: democrația liberală, guvernul constituțional și libertatea individuală.
Ce se întâmplă atunci când acest sistem este contestat nu doar de campionii „democrației iliberale”, precum liderul maghiar Viktor Orbán, ci și de marii piloni, precum Franța și Germania? Exact acest lucru s-a întâmplat când Parisul și Berlinul au făcut eforturi pentru fuziunea a doi dintre cei mai mari furnizori de pe piața feroviară din Europa, Siemens și Alstom, pentru a crea un campion european capabil să concureze cu rivalul chinez CRRC. Acestea au fost refuzate în februarie de către autoritatea pentru concurență a Comisiei Europene, care a constatat că fuziunea „ar fi afectat concurența”.
Pe măsură ce China crește și modelul său iliberal politic se dovedește a avea succes economic, Uniunea Europeană se confruntă cu un impas: ar trebui să compromită piață liberă pentru a se proteja de Beijing?
Migrație sau piața unică
Poate criza migrației din 2015 nu mai produce titluri șocante de presă, dar viitoarea legislatură se va lupta, în continuare, cu un declin de legitimitate.
Cea mai mare durere de cap este un efort contenit pentru reformarea așa-numitului regulament Dublin, care prevede că țara în care ajunge un solicitant de azil pentru prima dată trebuie să își asume responsabilitatea pentru orice cerere de protecție. Această politică a impus o povară grea asupra țărilor de frontieră precum Grecia și Italia, care au determinat redistribuirea solicitanților de azil în întregul bloc.
Cum poate fi ușurată această povară a devenit o întrebare îngrozitoare. Poate Uniunea Europeană să forțeze o altă țară să manifeste „solidaritate” și să preia refugiați? Ar trebui guvernele să poată acorda sprijin în alte moduri – oferind ajutor financiar, de exemplu – dacă nu doresc să primească oameni?
Până acum, toate încercările de consens au eșuat. Acest lucru are implicații de amploare, deoarece viitorul regulamentului de la Dublin este direct legat de viitorul zonei Schengen, a cărei reformă este, de asemenea, în discuție.
Ca răspuns la criza din 2015, Austria, Germania, Danemarca, Suedia și Norvegia au reintrodus controale la frontierele interne din cauza „circumstanțelor excepționale.” (Franța efectuează, de asemenea, controale la frontieră din cauza unei amenințări teroriste persistente). Dacă o altă criză a refugiaților ar avea loc, fără niciun mecanism de redistribuire a solicitanților de azil, este probabil că un număr mai mare de țări ar alege să reinstituie controalele la frontierele interne pentru a ține oameni la distanță.
Dacă se va întâmpla acest lucru, zona Schengen care permite libera circulație – esențială pentru desfășurarea afacerilor în UE – s-ar putea prăbuși în întregime. Aceasta ar pune capăt pieței unice așa cum o cunoaștem. De asemenea, ar fi foarte costisitor: dacă barierele comerciale sunt reintroduse în Europa, PIB-ul ar scădea cu 8% în Germania și cu 7%, potrivit Băncii Centrale Europene.
Piețele financiare sau Macron și moneda unică
Criza datoriilor care a lovit Europa la începutul deceniului ne-a învățat că menținerea stabilității prețurilor – obiectivul principal al Băncii Centrale Europene – nu este suficientă pentru a preveni prăbușirea băncilor de pe Continent.
Planurile președintelui francez Emmanuel Macron de a reforma zona euro – care includ un buget dedicat și unele remedii pentru lipsa unei politici fiscale comune a blocului – vizează remedierea unor aspecte neobișnuite ale UE, inclusiv faptul că zona monedei comune nu are trezorerie. Când și-a prezentat ideile într-un discurs la Universitatea Sorbona în urmă cu aproape doi ani, Macron a sperat că a dat lovitura ferm în curtea Germaniei. Dar nu s-a întâmplat chiar așa.
Odată Germania era cea care insista pe aspectele integrării, iar Franța era partenerul reticent. Acum rolurile lor par să se fi inversat, Germania blocând eforturile de a crea un buget comun. “Nu există progrese în ceea ce privește aprofundarea uniunii monetare, deoarece Olanda, Austria și prea des Germania sunt un obstacol în calea acțiunii solidare și a responsabilității comune”, a declarat fostul șef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, pentru revista germană Handelsblatt în mai.
Pericolul este similar cu cel care apare în urma discuțiilor despre migrație: Dacă un dezastru lovește, lucrurile s-ar putea dezlănțui rapid. În cazul în care Berlinul a ratat trenul lui Macron, este ușor să ne imaginăm istoria, fără a privi înapoi cu amabilitate către rolul Germaniei în blocarea reformelor atât de necesare.
Îngrijirea sănătății sau alegători furioși
Europa îmbătrânește rapid. Raportul dependenței față de forța de muncă în vârstă a zonei euro – numărul de persoane în vârstă de peste 65 de ani ca procent din vârsta populației care muncește – este de așteptat să crească brusc, de la puțin peste 30 la sută în 2016 la aproximativ 52 la sută până în 2070, conform estimărilor Eurostat, biroul statistic al UE. Adăugați la asta prețul ridicat pentru multe medicamente și aveți o combinație letală.
Protecția socială devine, rapid, un subiect politic fierbinte în întregul bloc. În Finlanda, fostul premier Juha Sipilä a fost forțat în luna martie să demisioneze din cauza unei reforme eșuate în domeniul asistenței medicale, în ciuda faptului că, după criza financiară din 2008, Helsinki a înregistrat cea mai mare creștere a banilor cheltuiți în protecția socială în raport cu PIB-ul din orice țară a UE.
Unele țări – inclusiv Belgia, Olanda, Luxemburg, Austria și Irlanda – s-au unit pentru a negocia pentru medicamente mai accesibile. Proiectul este încă în fază inițială, dar a inspirat alte țări să le urmeze exemplul.
În sudul Europei, grupul Declarației de la Valletta – Malta, Cipru, Grecia, Italia, Spania, Portugalia – încearcă să obțină ceva similar. Între timp, Consiliul este blocat de o propunere a Comisiei de a introduce un mecanism de evaluare a tehnologiei medicale care ar trebui să faciliteze țările să decidă dacă să introducă un medicament nou.
În joc este o mare parte din identitatea Uniunii Europene. Blocul reprezintă doar 7% din populația lumii și 25% din PIB-ul său, dar este și sursa a 50% din bunăstarea sa. Dacă UE nu poate găsi modalități de reducere a costurilor, alegătorii pot vedea încă un motiv pentru a se orienta către politicieni eurosceptici sau naționaliști care promit să găsească modalități pentru a proteja mai bine cetățenii.
Uniunea Europeană, între apărare sau promovarea industriei
Există un decalaj major în capacitatea Europei de a supraviețui singură: dacă ar trebui să respingă un atac militar, nu ar putea să se apere fără ajutorul Statelor Unite.
Pentru a-și dezvolta capabilitățile, UE a lansat un nou pact militar, cunoscut sub numele de PESCO și un nou fond multianual, Fondul european de apărare va dirija 13 miliarde de euro în următorul buget pe termen lung al UE, pentru a spori competența industrială a blocului și a împiedica dependența pentru echipamentul militar american. Cooperarea țărilor nu a fost greu de obținut: Apărarea este unul dintre puținele domenii în care guvernele sunt dispuse să colaboreze mai îndeaproape – mai ales că Washingtonul devine un partener diplomatic din ce în ce mai volatil și dificil
Cu toate acestea, puțini sunt suficient de naivi pentru a crede că Uniunea Europeană va putea să se apere de un atac din partea Rusiei sau Chinei fără ajutor din partea Washingtonului. În realitate, presiunea pentru „autonomie strategică” se referă la altceva: reînvierea ideii de Europa ca proiect industrial.
UE a făcut primii pași din poziția unui grup de țări care doresc o piață comună care să cumpere și să vândă oțel și cărbune. Pentru unii, întrebarea care stă la baza dezbaterii cu privire la capacitățile militare ale UE este dacă un obiectiv comun în materie de apărare poate lansa o nouă alianță industrială care să reînvie proiectului european.
