Christine Lagarde va prelua funcția de șef al Băncii Centrale Europene din poziția unui cunoscător mult prea timid al economiei, așa cum chiar ea s-a descris, însă recunoscută pentru abilitatea sa de bun ascultător și negociator dur în timpul celor șapte ani petrecuți la Fondul Monetar Internațional ca director general. Noul rol este ‘’o onoare’’, spune Lagarde.
Christine Lagarde s-a afirmat prin eleganța și stilul direct în care se adresează și a devenit rapid unul dintre cei mai influenți ambasadori ai Uniunii Europene în lumea finanțelor internaționale.
Până acum, principalii concurenți pentru postul de director general al Băncii Centrale Europene erau bancherii de sex masculin. Dar, Lagarde a spart acest tabu și va deveni prima femeie lider al Băncii Centrale, responsabilă pentru moneda euro și politica monetară a zonei euro.
Situația, însă, nu ar fi un element de noutate pentru Christine Lagarde, aceasta fiind implicată de mai mult ori în predările de ștafetă feminină într-o funcție de conducere. A fost prima femeie care a prezidat firma de avocatură mondială Baker McKenzie, prima femeie ministru de finanțe din G7, apoi prima care a condus Fondul Monetar Internațional (FMI).
Un risc sau o propunere promițătoare ?
Christine Lagarde nu este economist și este considerată o alegere neconvențională pentru cel mai puternic rol în Banca Centrală Europeană, mai ales că nu are experiență ca bancher într-o asemenea postură. Ea este licențiată în drept la Universitatea din Paris X Nanterre și are un master la Institutul de Științe Politice din Aix en Provence. A fost membră a echipei naționale franceze de înot sincron în adolescentă și vorbește fluent franceza, engleza și spaniola.
A intrat în politica franceză în 2005 și a rămas ministru al guvernului timp de șapte ani. În această perioadă, a ocupat funcțiile de ministru al comerțului, ministru al agriculturii și pescuitului și ministru al finanțelor. Lagarde a fost ministru de finanțe al Franței în timpul crizei financiare globale și i-a impresionat pe liderii mondiali prin judecata și conducerea ei. Ea a jucat un rol esențial în organizarea Fondului european de stabilitate financiară..
Christine Lagarde l-a înlocuit pe Dominique Strauss-Kahn în funcția de șef al FMI, după ce a fost acuzat de agresiune sexuală. Ea s-a confruntat cu consecințele crizei financiare globale, a crizei datoriilor din zona euro și a disputelor comerciale internaționale, printre altele.
De asemenea, ea a aprobat un ajutor financiar de 56 de miliarde de dolari către Argentina – cel mai mare din istoria FMI – în 2018. Sub conducerea ei, FMI a susținut că bogații ar trebui să plătească impozite mai mari pentru a reduce inegalitatea, a susținut reformarea sistemului fiscal global și a avertizat cu privire la efectele macroeconomice cauzate de câteva companii care și-au depășit puterea de piață.
Christine Lagarde a avertizat cu privire la pericolul pentru economia globală reprezentată de nivelurile ridicate ale datoriei în diferite țări. De asemenea, ea a sugerat că băncile centrale ar trebui să ia în considerare emiterea de monede digitale, în viitor, pentru beneficiile pe care le oferă, cum ar fi incluziunea financiară. Odată cu Lagarde, FMI a devenit mai vocal organism cu privire la schimbările climatice. Ea a declarat pentru Bloomberg, în februarie 2019, că cea mai mare temere a acesteia este impactul lor asupra nepoților săi.
Sub tutela FMI – care a supravegheat alături de Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană, ceilalți membri ai „troika” – ieșirea Greciei din criza economică, Atena a reușit să transforme un deficit fiscal uriaș într-un excedent și a revenit pe plus după o criză devastatoare de cinci ani.
Strauss-Kahn a fost cel care a adus FMI în ajutorarea Grecia în 2010, după ce guvernele din zona euro s-au adresat organizației pentru ajutor în conceperea unui instrument de salvare. Angajamentul european continuu al fondului condus de Lagarde – inclusiv decizia sa de a înlocui o mare parte din împrumuturile din sectorul privat din Grecia cu bani FMI în 2012 – a fost controversat, în special în țările în curs de dezvoltare.
Nu este surprinzător că a susținut mult timp promovarea femeilor în poziții puternice, spunând că este cheia îmbunătățirii economiei mondiale: “după cum am spus de multe ori, dacă ar fi fost Lehman Sisters și nu Lehman Brothers, lumea ar fi putut arăta mult mai diferit astăzi”, a spus ea la începutul acestui an.
Christine Lagarde este legendară pentru rezistența ei. Fostă înotătoare sincron pentru echipa națională franceză, se spune că face antrenamente zilnice, chiar și în timpul întâlnirilor, dacă este necesar.
Poziția sa de director general al Fondului Monetar Internațional i-a conferit o experiență solidă, însă nu are este expertiza tehnică de bancher central. Ceea ce foștii președinți ai BCE aveau.
Clasată constant printre primele 10 cele mai puternice femei la nivel mondial, Christine Lagarde a contribuit la reconstrucția credibilității FMI în urma ajutorului financiar acordat Greciei, prin care a schimbat regulile fondului.
Abilitățile sale diplomatice sunt bine-cunoscute în cadrul FMI și se vor dovedi esențiale într-un moment în care așteptările în ceea ce privește puterea președintelui Băncii Centrale Europene vor fi la cel mai înalt nivel.
Nevoia de modernizare a Băncii Centrale Europene
Christine Lagarde va avea nevoie de toate abilitățile sale de mediator politic, manager de criză și comunicator eficient pentru a proteja independența și eficacitatea Băncii Centrale Europene.
Situația actuală este dificilă: finalizarea uniunii monetare este o perspectivă îndepărtată și puțin probabilă. Guvernele statelor membre și-au pierdut voința de a urmări o piață de capital sau o uniune bancară, politici fiscale și de stabilizare comune și multe alte reforme.
Din cauza lipsei de încredere reciprocă, statele membre nu vor renunța la suveranitatea națională, chiar dacă de o suveranitate comună la nivel european ar beneficia în cele din urmă toată lumea.
Implicațiile pentru BCE sunt clare: va continua să lupte pentru ca activitatea de transmitere monetară să funcționeze în contextul unei economii slabe și divergente a zonei euro. De asemenea, va continua să ducă povara menținerii stabilității financiare, datorită intransigenței guvernelor statelor membre în implementarea propriilor reforme fiscale, financiare și structurale.
Ca atare, fragmentarea financiară și posibilitatea unei „spirale negative” între băncile interne și guverne vor persista, iar guvernele vor continua să învinovățească BCE și euro pentru greșelile lor, amenințând astfel independența băncii.
Prima și cea mai urgentă prioritate pentru Lagarde va fi stabilitatea prețurilor. Dacă economia zonei euro va slăbi, există posibilitatea ca Lagarde să considere că este necesară o revenire la politici mai expansive. Acest lucru va atrage, însă, obiecții din partea anumitor state membre. În acest sens, BCE trebuie să-și revizuiască strategia pentru a include o definiție mai flexibilă și mai simetrică a stabilității prețurilor.
Pe de altă parte, Lagarde va trebui să reziste presiunii din partea Germaniei și din alte țări care vor să utilizeze politica monetară pentru a forța alte guverne pe calea politicii fiscale și structurale „corecte”.
De-asemenea, pentru BCE, transformarea euro într-o monedă globală ar trebui să fie unul dintre obiectivele sale explicite. Euro, la nivel global, ar avea beneficii economice, financiare și geopolitice substanțiale și, în final, ar consolida eficacitatea politicii monetare a BCE.
Cu siguranță, consolidarea rolului internațional al euro depinde în mare parte de guvernele care ar trebui să finalizeze Uniunea Economică și Monetară. Dar, BCE ar trebui să renunțe la poziția sa de neutralitate și să înceapă să facă eforturi active pentru acest obiectiv. Într-o perioadă în care dolarul american și renminbi-ul chinez se politizează, iar companii precum Facebook vin cu monede private, nevoia unui euro mai puternic a devenit urgentă.
