Cele mai tăcute alegeri prezidențiale: nicio dezbatere, nicio temă de campanie. Momentele marcante ale alegerilor post-decembriste

Cu toate că mai sunt doar două săptămâni până la primul tur al alegerilor prezidențiale, nu se întrevede, deocamdată, nicio dezbatere prezidențială. Practic, societatea noastră este privată de un schimb de idei consistent iar dialogul politic este, oficial, înlocuit de lozinci goale de conținut. Fără o dezbatere între candidații la președinție, românii sunt privați să afle răspunsuri la marile teme care macină interesul public.

Vom avea un președinte care va dori să recupereze atribuțiile pierdute în perioada 2014 – 2019 sau unul care va păstra același status quo, al unui rol limitat dar folosit ca alibi în jocul politic? Cum va readuce viitorul președinte echilibrul instituțional și va contribui la combaterea corupției?

Vom avea un președinte care va redefini locul destinat României în noua configurație geopolitică, marcată de războaiele comerciale? Ce poziții va adopta viitorul președinte al României în Consiliul European, atunci când, începând cu anul 2020, vor fi pe masa discuției teme privind tranziția energetică sau schimburile comerciale?     

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care merită răspunsuri și pe care le-am putea afla în dezbaterea prezidențială. În 1990, în 1992, în 1996, în 2000, în 2004, în 2009 și în 2014 românii au putut să identifice cum s-au poziționat principalii candidați față de marile teme din societate. În plus, toate aceste dezbateri au fost marcate de momente cheie care au sintetizat, practic, trăsăturile de caracter ale candidaților și direcția spre care au dus România.

Dezbaterea din mai `90, între „chintesența democrației” lui Rațiu și cinismul lui Iliescu: „Cei capabili să reformeze sunt cei care aparțin sistemului”

Dezbaterea prezidențială din 17 mai 1990 a avut loc sub semnul „chintesenței democrației”, după cum foarte bine a sintetizat Ion Rațiu și al luptei de idei dintre politicienii plecați în exil și cei care au fost crescuți de aparatul de stat. Democrația, definită de Ion Rațiu, „se poate exprima într-o simplă frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, ca să ai dreptul să nu fii de-acord cu mine” .

Replica memorabilă a lui Rațiu s-a întipărit în timp în mentalul colectiv, însă, la acel moment nu a avut ecou. Elita intelectuală revenită în țară după Revoluție nu era privită cu ochi buni. Nu a îndurat frigul, foametea, cozile și umilința.

Așa că, Ion Iliescu a fost cel care a tras concluzia și a arătat, de fapt, spre ceea ce avea România să se îndrepte. „Domnul Galbraith (n.r. Kenneth Galbraith, economist al școlii keynesiene), apropo de experiența țărilor din Est, a spus că cei capabili să reformeze sunt cei care aparțin sistemului și care au căpătat această experiență deoarece numai ei pot să analizeze din interior toate pârghiile transformatoare pe o bază realistă.”

Aceasta era teoria lui Ion Iliescu, „un președinte pentru liniștea noastră”, așa cum suna sloganul campaniei sale, care a construit o „democrație originală”. Sloganuri precum „Nu ne vindem țara!” au rămas adânc întipărite, constituind o coardă sensibilă, și astăzi, pentru o bună parte din electorat.

Alegerile din 1992: Iliescu, la braț cu Michael Jackson

România nu a fost pregătită să se despartă de trecut, chiar dacă cele două mineriade, din 13-15 iunie 1990 și 24-28 septembrie 1991, au lăsat o urmă adâncă în societatea noastră.

Campania prezidențială începea în iulie 1992 având comunismul ca principală temă. Petre Roman, spre surprinderea tuturor, a ales să nu se înscrie, așa că dialogul politic a fost dominat de confruntarea dintre Ion Iliescu și Emil Constantinescu, un intelectual cu un mare handicap de notorietate, în ciuda faptului că a participat la „Golaniada” din 1990.

Emil Constantinescu a părut un candidat ridicol, momentul jenant dintr-una din cele două dezbateri prezidențiale fiind acela în care a venit cu ideea ca România să importe energie electrică din Turcia. Ion Iliescu, hidrolog de meserie, l-a întrebat: „Vrei să aduci curent electric cu găleata?”

Între cele două tururi de scrutin, în România a avut loc concertul lui Michael Jackson. Este emblematică imaginea cu Ion Iliescu ținându-l de braț pe artist la o recepție organizată la Palatul Cotroceni, de parcă era un animăluț de companie.

Confruntarea din 1996: „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?”

Cu un an înainte de alegerile prezidențiale, Corneliu Coposu avea să fie condus pe ultimul drum de o țară întreagă. Corneliu Coposu își făcuse ucenicia pe lângă liderul țărănist Iuliu Maniu și, în 1947, fusese arestat împreună cu întreaga conducere a PNȚ. Perioada de detenție a fost de 17 ani. Pe această moștenire lăsată de Coposu, de disident anti-comunist, Emil Constantinescu încercase să-și clădească retorica electorală pentru o victorie nesperată în fața lui Ion Iliescu. „Noi avem nevoie de speranță”. Acesta era sloganul lui Emil Constantinescu, cel care avea să transforme speranța în deziluzie.

La ultima dezbatere electorală, Emil Constantinescu a folosit glonțul de argint. Și-a dat jos ochelarii de pe ochi, l-a țintuit cu privirea pe Ion Iliescu și l-a întrebat: „Credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu?” Liber-cugetător, Iliescu a avut nevoie de 2 minute ca să răspundă, însă lupta era pierdută.

Alegerile prezidențiale din 2000: glonțul lui Stolojan pentru Vadim

Speranțele românilor de la alegerile din 1996 au fost spulberate rapid. Economia țării se prăbușise și, odată cu ea, și guvernele CDR. Scandalurile erau la ordinea zilei, fie că a fost vorba despre privatizări, despre „Țigareta” 1 și 2, despre mineriadele de la Costești și Stoenești, despre marile falimente bancare și jocuri piramidale care i-au lăsat săraci lipit pe oamenii naivi care credeau că, în capitalism, se pot îmbogăți peste noapte.  

Alegerile prezidențiale din anul 2000 s-au desfășurat fără ca președintele Constantinescu să mai candideze. Se declarase „învins de sistem” iar partidul pe care îl reprezenta s-a dus în negura istoriei. Ion Iliescu l-a avut ca adversar pe Vadim Tudor, liderul PRM care a fost primul politician ce a introdus populismul și fake news-ul în politica românească. Rămâne de pomină scandalul presupusei relații amoroase dintre Rona Hartner și Emil Constantinescu, regizat de Tribun.

Partidele de dreapta, puternic divizate, nu au fost în stare să propună un candidat comun, așa că, în cursă au intrat Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Teodor Meleșcanu și Petre Roman.

La acele alegeri, pentru prima dată, apare cuvântul corupție ca temă de campanie. Sloganul de campanie al lui Vadim a fost „Jos Mafia, sus Patria!”, dar a rămas memorabil discursul lui Theodor Stolojan dintr-una din dezbaterile primului tur, care, în mare parte, fără unele elemente, poate fi valabil și astăzi.

„Să stârpim corupția, să întărim autoritatea statului, să punem capăt jafului! Jafului din bănci, jafului din fondurile mutuale, jafului din administrația publică!” De-asemenea, rămâne memorabil momentul când Stolojan a scos un glonț din buzunar și l-a agitat în aer, îndemnându-l pe Vadim Tudor să îl folosească.

„Alături de oameni” a fost, însă, sloganul de campanie folosit de Ion Iliescu, care nu a participat la dezbaterile prezidențiale și a mizat în turul al doilea pe teama produsă de rezultatul spectaculos obținut de Corneliu Vadim Tudor după primul scrutin al alegerilor. Chiar și așa, în 10 decembrie, Vadim Tudor a avut peste 3 milioane de voturi în turul doi, mulți dintre ei fiind tineri.

Prezidențialele din 2004: „Dragă Stolo” și „ce blestem pe capul acestui popor”

Din nou apare corupția ca temă de campanie, după o guvernare pesedistă de 4 ani de zile dirijată de Ion Iliescu și de Adrian Năstase, cu privatizări discutabile și bani publici folosiți în interese de partid, precum povestea cu „Eterna și fascinanta Românie”.

Nimeni nu își imagina că ar fi putut să fie cineva care să îl împiedice pe Adrian Năstase să preia puterea de la Ion Iliescu. Nici măcar unificarea PNL-ului cu PD-ul sub umbrela Alianței D.A. nu părea să pună mari probleme.

Scânteia care a aprins campania s-a declanșat pe 2 octombrie 2004. Cu mai puțin de două luni până la alegeri, Theodor Stolojan și Traian Băsescu organizează o conferință de presă. Spre surprinderea tuturor, Stolojan își anunță retragerea din campanie din cauza unor probleme de sănătate și îi cedează locul său lui Traian Băsescu! A rămas în istoria politicii românești când Băsescu vrea să i se adreseze partenerului său de campanie dar nu apucă să rostească decât „Dragă Stolo”, deoarece izbucnește în plâns!

A doua zi după ce a devenit candidatul Alianţei D.A., Băsescu a organizat o nouă conferinţă de presă. Cu ochii în lacrimi, a acuzat PSD-ul că l-a şantajat pe Theodor Stolojan pentru a se retrage din cursa electorală: „Ei, băieţi, pe mine nu mă învingeţi! În Piața Victoriei, la țepe, după 28 noiembrie!”.

În dezbaterea finală dintre Băsescu și Năstase au existat două momente cruciale. Primul în care Năstase se bâlbâie la întrebarea lui Cristian Tudor Popescu, moderatorul dezbaterii, care a vrut să afle ce simte el când merge la vânătoare de căprioare și al doilea în care Băsescu, într-un moment de uluială, îi adresează contracandidatului său următoarea replică: „Ce blestem o fi pe acest popor de a ajuns să aleagă între doi foști comuniști, între Năstase și Băsescu?”

Alegerile din 2009: lupta cu mogulii

În această perioadă, presa a trecut de la publicațiile care erau deținute de jurnaliști la trusturile de presă finanțate de moguli. Era o concurență acerbă între Sorin Ovidiu Vântu, Dan Voiculescu și Dinu Patriciu. Conectați la politică, cei trei încercau, prin toate metodele posibile, să aibă o influență cât mai mare în conducerea administrației și în justiție. Corupția revenea puternic ca temă de campanie, îmbrăcată în lupta dintre Băsescu și patronii de presă care își doreau să fie păpușarii României, aliniați, mai mult sau mai puțin, în spatele lui Mircea Geoană, candidatul PSD.  

Primul scurtcircuit din campanie s-a produs la o dezbatere prezidențială ce a avut loc înainte de primul tur. Crin Antonescu, candidatul liberalilor, i-a adresat o replică dură lui Traian Băsescu.

„Modelele feminine, de pildă, și discursul raportat la femeie, în timpul mandatului dumneavoastră, sunt nepotrivite. Ați promovat femeia – obiect, femeia cu succes facil, ați vorbit cu <<păsărică>> despre o femeie, nu despre un bărbat, i-ați smuls telefonul unei ziariste, nu unui ziarist, ați invitat pe masa o ziaristă nu un ziarist… Asta înseamnă o atitudine nepotrivită față de o femeie și nu am promovat modelul de femeie pe care societatea trebuie să crească. Adică femeia care ține casa, care crește copii deși, cu respect vă spun, aveați la îndemână un asemenea model. Este chiar doamna Băsescu.” A fost un schimb de replici cu aluzii și lovituri personale, sub centură.

Al doilea scurtcircuit s-a produs între primul și al doilea tur de scrutin când, ziarul Gardianul a difuzat un filmuleț în care Traian Băsescu l-ar fi plesnit cu palma peste față pe un copil în timpul unui eveniment de campanie din anul 2004, la o zi după ce Dinu Patriciu, într-o emisiune la Realitatea, dezvăluise acest incident. Băsescu a invocat că este o făcătură, celebrul „pixel albastru” și a exclamat: „Să-ți fie rușine, Dinu Patriciu!”

Momentul de grație al acelei campanii a avut loc în dezbaterea finală din turul 2 dintre Mircea Geoană și Traian Băsescu, moderată de Robert Turcescu.

Vizita lui Mircea Geoană la vila lui Sorin Ovidiu Vîntu, în preziua dezbaterii electorale finale și la o zi după ce Popa Nicolae, directorul Gelsor, fusese reținut la Jakarta, este și azi un episod încă învăluit în mister. Pozele care îl arătau pe Mircea Geoană intrând în reşedinţa lui Vîntu au fost publicate de „Academia Caţavencu“, săptămânal care, la vremea aceea, făcea parte din trustul de presă al lui Sorin Ovidiu Vântu. „V-a plăcut întâlnirea cu domnul Vântu?”, a fost o întrebare pe care Băsescu a repetat-o obsesiv până când l-a făcut pe Mircea Geoană să recunoască vizita.

Alegerile prezidențiale din 2014: „Sunteți bărbat, domnule Ponta?”

Au fost două dezbateri prezidențiale în 2014. Prima, organizată în seara, pe 11 noiembrie, la Realitatea Tv, după ce, în dimineața acelei zile, cineva a aruncat mai mulți saci cu găini, unele moarte, în curtea sediului de campanie al ACL. „Ultima dată când cineva a folosit astfel de simboluri a fost în anul ’40 şi acest simbol a fost folosit de naziști. Dacă arunci cuiva o găină cu capul tăiat sau un cocoș cu capul tăiat în casă este o amenințare directă cu moartea”, avea să spună Iohannis la acea vreme. Ponta a câștigat dezbaterea în fața unui Iohannis defazat și nepregătit.

A doua confruntare electorală a avut loc la B1Tv și a stat tot sub semnul corupției. Victor Ponta a fost pictat de Klaus Iohannis drept exponentul unor interese oculte care domină PSD. Acesta avea să spună că „imediat după ce câștigă dl. Ponta alegerile, le dă drumul la toți, imediat bagă legea de amnistie și grațiere și scoate pe toți din închisori și le dă drumul în societate. Acesta este viitorul pe care ni-l pregătește dl. Ponta: grațiați toți corupții, învrăjbirea populației, pentru a fi condusă mai ușor.” Iohannis i-a cerut lui Ponta „să fie bărbat” și să convoace Parlamentul pentru a respinge un proiect de amnistie și grațiere al corupților.

Vom avea, acum, dezbatere? Care va fi tema de campanie?

Consolidarea statului de drept și însănătoșirea justiției a reprezentat o luptă de doi ani și jumătate pentru societatea civilă. În campanie, candidații ar trebui să ofere răspunsuri concrete cu privire la modul în care vor reuși să repare după guvernările orchestrate din umbră de Liviu Dragnea.

Dar, oare, va fi de-ajuns? Căci buna guvernare, cum eliminăm discursul naționalisto-medieval din politică și cum definitivăm locul și rolul României în Uniunea Europeană sunt alte teme de interes, numai bune de a fi abordate în anul în care se împlinesc 30 de ani de la ieșirea României din comunism.