europolitics
Stiri

Cele 10 probleme care afectează Europa şi pe care trebuie sムle rezolve Angela Merkel dupムalegerile parlamentare

merkel3

 

Alegerile parlamentare din Germania, cel mai mare creditor al zonei euro, au amanat deznodamentul unor probleme importante care, odată rezolvate, vor avea un efect deosebit în Europa.

Odată ce Germania îşi va cunoaşte noua componenţa a Bundestagului, Angela Merkel, mai mult ca sigur noul cancelar al Germaniei, are pe agenda sa cel puţin 10 teme majore pe care trebuie să le rezolve în cel mai scurt timp cu putinţă.

1. Acordarea unui nou ajutor financiar pentru Grecia 
Înainte de a intra în vacanţă, Merkel a spus că “Grecia mai are multe de făcut şi trebuie să continue într-un ritm susţinut reformele. Discuţiile privitoare la viitorul datoriei Greciei se vor relua în 2014”. Commerzbank-ul a statuat într-un raport ce a făcut vâlvă în Germania că datoria Greciei nu ar putea fi rezolvată decât dacă creditorii vor fi de-acord să şteargă o mare parte a acesteia.

2. Acordarea unui nou ajutor financiar Portugaliei
Creditorii internaţionali ai Portugaliei vor începe să analizeze performanţele economiei şi sunt destule voci care spun că ţara va cere un nou bailout. Deşi Portugalia era considerată un model printre ţările care au primit ajutoare financiare pentru a ieşi din criză, disputele politice şi demisiile de la nivelul guvernului în urma  discuţiilor pe marginea implementării măsurilor de austeritate au provocat creşterea costurilor de împrumut de pe pieţele internaţionale la peste 5%.

3. Ieşirea Irlandei din programul de bailout
Michael Noonan, ministrul Finanţelor irlandeze, afirma în luna iulie că discuţiile cu Troica privind ieşirea ţării din mecanismul de bailout au fost amânate din cauza alegerilor din Germania. Aplicarea planului a fost întârziată tocmai pentru ca Angela Merkel să nu aibă probleme în faţa opiniei publice şi să poată câştiga cel de-al treilea mandat în fruntea Cancelariei Germaniei.

4. Uniunea Bancară Europeană
“Aşteptăm rezultatele alegerilor din Germania”, a spus un oficial de top pentru Reuters în luna iunie atunci când a fost întrebat despre uniunea bancară. De când au început discuţiile pentru înfiinţarea uniunii bancare, germanii s-au temut că ei vor fi singurii care vor achita decontul ţărilor aflate în dificultate financiară. Merkel şi-a dorit să nu creeze nicio controversă legată de acest subiect până după votul din 22 septembrie. A fost ajutată din plin de inabilitatea miniştrilor de finanţe europeni, care nu au fost în stare să ajungă la o concluzie legată de modalitatea prin care autoritatea bancară europeană va curăţa sistemul bancar de acele instituţii financiare zombie.

5. Mutualizarea datoriei din zona euro
Banca Centrală Europeană va începe o operaţiune de revizuire a calităţii capitalurilor băncilor din zona euro, operaţiune ce va dura până la finele acestui an. Totuşi, BCE va începe acest lucru numai după ce se vor cunoaşte rezultatele alegerilor parlamentare din Germania.

6. Taxa pe tranzacţiile financiare europene
Italia şi Franţa se opun introducerii acestei taxe pe tranzacţiile cu obligaţiuni. Parisul nu vrea să omoare business-ul cu produse derivate iar BCE consideră că o astfel de taxa ar ucide piaţa repo-urilor. Nici Comisia Europeană nu vrea să rişte să distrugă sistemul financiar încă vulnerabil. În Germania, SPD-ul anunţa cu frenezie că, dacă va câştiga alegerile, va milita pentru introducerea unei astfel de taxe. Germania este una dintre cele patru ţări din G20 în care toate tranzacţiile financiare nu sunt supuse taxării.

7. Găsirea unei soluţii pentru criza bancară din Slovenia
Miniştrii de finanţe europeni au oferit ajutor financiar Sloveniei pentru a-şi salva sistemul bancar înainte ca situaţia să se înrăutăţească, însă oficialii sloveni nici nu au vrut să audă de acest lucru. Slovenia începuse în această toamnă să lichideze băncile cu probleme dar BCE vrea ca Slovenia să încheie perioada de indecizie şi să accepte bani din partea Mecanismului European de Stabilitate. Se aşteaptă însă deznodământul alegerilor din Germania întrucât nu se ştie, deocamdată, cine va fi noul ministru al Finanţelor.

8. Noi limite pentru emisiile de carbon produse de maşini în Uniunea Europeană
Ameninţările, lobby-ul şi chiar intervenţia Angelei Merkel pe lângă premierul Irlandei au condus către amânarea deciziei de către instituţiile europene privind cantitatea de CO2 pe care maşinile produse în Europa pot să o emită. Germania a ameninţat că îşi va muta din Europa industria automobilelor dacă vor fi adoptate noi reguli stricte privind emisiile de dioxid de carbon. Discuţiile se vor relua după alegerile parlamentare din Germania.

9. Turcia şi dorinţa de a adera la Uniunea Europeană
La finalul lunii iunie, Germania a obţinut amânarea discuţiilor privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană până după rezultatul alegerilor parlamentare. Un alt argument pe care l-a folosit Guido Westerwelle, ministrul Externelor, a fost legat şi de protestele de la acea vreme din Istanbul.

10. Încheierea unui acord cu SUA privind activitatea de spionaj
Într-o ţara speriată de nazism şi de trecutul său comunist, problema scandalului de spionaj nu se rezumă doar la dezbaterea privind protecţia datelor, dar şi la modul cum politicienii germani vor încheia un nou acord cu Washingtonul privind activitatea de spionaj. Scandalul, izbucnit exact înainte de alegerile parlamentare, a pus-o în gardă pe Angela Merkel care va trebui să găsească o soluţie, după alegeri, pentru a lămuri şi acest capitol.

Related posts

De ce nu l-a susținut Barack Obama pe Joe Biden să candideze la președinția SUA în 2016

Vlad Epurescu

Spania devine roșie după alegerile parlamentare: au câștigat Socialiștii, dar cu cine fac guvernul?

Vlad Epurescu

Cum s-a folosit Gazprom de Estul Europei pentru a controla piaţa de gaze naturale

Vlad Epurescu

Cea mai importantă întrebare: mai poate Angela Merkel să salveze, încă o dată, Uniunea Europeană?

Vlad Epurescu

Cum poate fi folosită producţia de gaz din Marea Neagră pentru industria internă

Vlad Epurescu

Până la urmă, ce vrea Marea Britanie? De ce nu există consens pentru Brexit

Vlad Epurescu

Leave a Comment