Săptămâna trecută, Turcia a lansat o incursiune în teritoriul nord-estului Siriei controlat de kurzi, stârnind critici severe din partea aliaților occidentali. Luni, atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite au decis să penalizeze Ankara pentru operațiune, miniștrii de externe ai UE fiind de acord să oprească exportul de arme către Turcia și Washington, emițând sancțiuni, relatează POLITICO.
Care este motivul animozității dintre Turcia și kurzi?
După Primul Război Mondial, kurzii au rămas fără un stat propriu, ajungând să se răspândească în Turcia, Siria, Irak și Iran. Ca minorități etnice din aceste state, kurzii s-au confruntat frecvent cu represiunea. Pe acest fundal, a apărut un grup militant, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), misiunea lui fiind aceea de a căuta un stat kurd în Turcia. În anii `80, a avut loc un conflict violent între statul turc și PKK în care au fost uciși zeci mii de oameni. Astăzi, Ankara, precum și UE și SUA, clasifică PKK drept un grup terorist.
După izbucnirea războiului civil din Siria, un afiliat sirian al PKK – Unitățile de Protecție a Populației (YPG) – a preluat controlul teritoriului din nord-estul Siriei, înființând aici o regiune semi-autonomă care se învecinează cu Turcia.
Ulterior, YPG a preluat conducerea Forțelor Democrate Siriene (SDF), o alianță militară susținută de coaliția condusă de SUA împotriva grupării Statului Islamic. SDF a pierdut aproximativ 11.000 de luptători în conflictul cu ISIS.
YPG susține că nu sunt direct legați de PKK, dar Turcia – precum și majoritatea experților din regiune – spun că au legături strânse. Prin urmare, Ankara a văzut în statul kurd cvasi-autonom o amenințare la adresa propriei sale securități, numindu-l un „coridor de teroare” unde PKK s-ar putea ascunde sau de unde ar putea ataca cu ușurință.
Ce a determinat invazia Turciei și ce încearcă să obțină președintele Erdoğan?
Scopul Ankarei este dublu: trimiterea luptătorilor YPG la cel puțin 30 de kilometri distanță de granița sa și instituirea unei așa-numite „zone sigure” în anumite părți ale teritoriului sirian în care intenționează să-i întoarcă pe refugiați. Turcia găzduiește în prezent aproximativ 3,5 milioane de refugiați sirieni, mai mult decât oricare altă națiune, iar resentimentele față de aceștia sunt în creștere în rândul cetățenilor turci. De menționat, de asemenea, că părți ale opoziției și mulți turci, nu doar susținătorii președintelui Recep Tayyip Erdoğan, susțin operațiunea militară.
Incursiunea, alimentată de temerile de securitate, precum și de sentimentul naționalist, este a treia operație a Turciei în Siria. Erdoğan a vorbit demult despre planurile pentru o „zonă sigură” și despre alungarea YPG. Dar, SUA au declanșat ofensiva atunci când președintele Donald Trump a anunțat că trupele americane staționate în nord-estul Siriei se vor retrage – ceea ce a dat undă verde incursiunii planificate a Turciei. Ankara a lansat ulterior operațiunea pe 9 octombrie, trupele sale intrând pe teritoriile deținute de kurzi alături de armatele arabe și siriene susținute de turci.
Ce s-a întâmplat de atunci în Siria?
Siria de nord-est, anterior una dintre cele mai stabile regiuni din țara afectată de un sângeros război civil, a devenit un teren de luptă. În timp ce Turcia a început să captureze teritoriul, kurzii sirieni nu au avut de ales decât să încheie un acord cu regimul președintelui Bashar al-Assad, susținut de Moscova, pentru a stopa avansul Turciei – prin care probabil va pune capăt prețioasei lor autonomii.
Conform Națiunilor Unite, peste 130.000 de oameni au fost strămutați de la începutul ofensivei. Turcia spune că a ucis marți aproape 600 de „teroriști”. Rapoartele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului spun că zeci de civili au fost uciși. În același timp, se raportează că sute de susținători ai Statului Islamic au scăpat din custodia kurdă pe fondul avansului turc. FDS spune că deține aproximativ 10.000 de luptători ai Statului Islamic.
Asta înseamnă iminența unui alt flux important de refugiați în Europa ?
Probabil că nu. Zeci de mii de oameni încearcă să scape de conflict, dar doi factori fac puțin probabil ca un număr semnificativ să ajungă în Europa, mai degrabă decât să devină deportați interni. Primul este geografic: Turcia avanseză în Siria dinspre nord – ceea ce înseamnă că majoritatea se va retrage spre sud și nu în nordul Turciei și apoi vor traversa Grecia.
În al doilea rând, granița turco-siriană a devenit dificil de trecut chiar și cu ajutorul contrabandiștilor, după ce Turcia a construit un zid și a intensificat securitatea de-a lungul frontierei. Valurile anterioare de strămutare – când lupta în nord-estul Siriei a determinat 400.000 de oameni să fugă – nu au creat o altă criză de refugiați în 2015.
Europa se bazează pe cooperarea Turciei pentru gestionarea migrației, inclusiv în patrularea Mării Egee, astfel că amenințarea lui Erdoğan de a trimite în Europa toți refugiații aflați în prezent în Turcia dacă țările UE continuă să critice ofensiva Ankarei în Siria a ridicat anumite îngrijorări. Dar este discutabil dacă Erdoğan ar face acest lucru – nu este pentru prima dată când face o astfel de amenințare.
Care a fost răspunsul UE?
UE a condamnat invazia. Într-o declarație comună de luni, blocul a promis, de asemenea, că statele membre vor opri exporturile de arme în Turcia. Începând de marți, țările care și-au suspendat oficial comerțul cu arme cu Ankara includ Germania, Franța, Italia, Regatul Unit, Olanda, Finlanda și Suedia. În aceeași zi, au fost de acord să pregătească o listă de sancțiuni posibile – care urmează să fie aplicate dacă și când UE decide să facă acest lucru – pentru persoanele fizice și juridice turce care desfășoară activitățile de foraj petrolier în afara Ciprului de Nord.
Turcia nu a răspuns cu amabilitate anunțului, acuzând UE că a dat dovadă de „o abordare protectivă față de elementele teroriste” în Siria și a spus că „va reconsidera serios cooperarea cu UE în anumite zone, din cauza poziției sale ilegale și părtinitoare”.
Între timp, Ungaria a părut să susțină marți incursiunea din Siria a Turciei, în contradicție cu declarația în unanimitate a țărilor membre ale UE cu doar o zi înainte, în special planul Ankarei pentru relocarea refugiaților. Organizațiile umanitare avertizează împotriva unei așa-numite zone sigure, iar președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, a transmis deja Turciei să nu aștepte sprijinul financiar al UE pentru un astfel de plan.
Ce impact vor avea interdicțiile de export?
Este probabil să fie foarte limitat. Turcia, care este deja a doua cea mai mare armată din NATO în ceea ce privește personalul, și-a majorat cheltuielile în apărare cu 65% în ultimul deceniu, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) de la Stockholm. Ankara acoperă în prezent 70% din nevoile sale de apărare cu producția internă, a declarat ministrul de externe Mevlüt Çavușoğlu, adăugând: „Chiar dacă se impune o interdicție, lupta noastră este împotriva unei organizații teroriste și nu vom reconsidera această luptă pentru niciun motiv.”
În ceea ce privește volumul comerțului, departamentul comercial al Comisiei Europene estimează valoarea exporturilor de arme și muniții ale UE în Turcia la 45 de milioane de euro în 2018, deși această cifră pare a fi mult prea mică. Se pare că numai Germania a exportat arme în valoare de 243 de milioane de euro în Turcia în 2018, potrivit presei germane. Potrivit SIPRI, 60% din importurile de arme comercializate în Turcia, în perioada 2014 – 2018, au provenit din Statele Unite, cu Spania și Italia pe locul doi și trei cu 17% și 15%.
Care a fost răspunsul Statelor Unite?
Contradictoriu. Inițial, Trump s-a arătat de acord cu acțiunile Turciei, apoi a amenințat cu distrugerea economiei acesteia dacă nu va da dovadă de cumpătare. Acesta a spus apoi „că-i lasă” să lupte în nord-estul Siriei, înainte de a emite în cele din urmă sancțiuni împotriva Ankarei, luni seara.
Măsurile pe care le-a anunțat includ dublarea tarifelor la oțel și anularea negocierilor cu privire la o tranzacție comercială planificată cu Turcia, precum și sancțiuni pentru miniștrii turci ai Apărării și Energiei și pentru ministerele de Apărare, Energie și Interne.
Ar putea fi NATO atrasă în această situație ?
Pe scurt: Este extrem de puțin probabil. Dar asta nu i-a împiedicat pe unii să speculeze că Turcia, membru NATO, ar putea implica alianța și să invoce Articolul 5 – care consacră principiul apărării colective – dacă va fi atacată ca urmare a incursiunii sale în Siria. Ministrul de externe al Luxemburgului, Jean Asselborn, a declarat: „Imaginați-vă dacă Siria sau aliații Siriei ar riposta și ar ataca Turcia… dacă Turcia ar fi atacată, toate țările NATO ar trebui să intervină și să ajute Turcia.”
Experții în apărare nu sunt de acord. Ulrike Franke, membru al Consiliului European pentru Relații Externe, a declarat că este „incredibil de puțin probabil” ca Turcia să invoce articolul 5 în această situație. Solicitarea ajutorului ar însemna o „admitere a eșecului” jenantă din partea Ankarei. Și chiar dacă Turcia a făcut asta, Articolul 5 nu le permite membrilor NATO să se alăture războiului sirian de partea Turciei.”
“Este o neînțelegere fundamentală faptul că, dacă un membru NATO declară un caz de atac, toți ceilalți membri trebuie să vină în ajutorul său cu batalioane de tancuri”, a spus Ulrike Franke. “Această teamă care se stârnește, în special în Germania, că Bundeswehr va fi târât în războiul din Siria de către Turcia invocând Articolul 5, este de neînțeles”.
Asta nu înseamnă că NATO nu este atentă la imersiunea Turciei în Siria. Secretarul general al alianței, Jens Stoltenberg, a cerut Ankarei să acționeze cu reținere.
