fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Stiri

Ce se intampla cu Scotia dupa Brexit? Daca voteaza pentru secesiune, drumul spre UE este lung…

Vesti proaste pentru Scotia. Cresterea economica incepe sa se poticneasca iar Brexitul ar putea sa arunce tara intr-o criza financiara destul de grava. Drumul spre Uniunea Europeana este plin de obstacole iar ramanerea in Regat ar insemna acceptarea unui posibil guvern condus de Boris Johnson.

In 1979, atunci cand a avut loc referendumul pentru secesiunea Scotiei, votul “pentru” a fost de 51,6%, dar prezenta la vot a fost sub pragul de 40% din totalul electorilor. Viitorul Scotiei parea sumbru, iar Margaret Tatcher i-a privat pe scotieni de finantarile alocate mineritului, industriei navale si celei a otelului. De-atunci, Scotia a avut intotdeauna ceva de impartit cu conducerea conservatorilor.

Anii au trecut iar Scotia se afla din nou la rascruce de drumuri. Desi populatia a votat covarsitor pentru ramanerea Marii Britanii in Uniunea Europeana, rezultatul referendumului din 23 iunie la nivelul Regatului a fost in favoarea iesirii din blocul european. Dupa Brexit, Scotia s-a trezit purtata de val spre necunoscut.

Primele declaratii ale conducatorilor scotieni au fost pro-europene. Premierul Nicola Sturgeon a cautat sprijin pentru inceperea negocierilor privind accederea in Uniunea Europeana a Scotiei insa oficialii de la Bruxelles au temperat-o pe liderul scotian. Spectrul unui referendum pentru secesiune devine din ce in ce mai plauzibil. Iesirea Scotiei de sub tutela Regatului nu ii asigura, pana la urma, accederea in Uniunea Europeana si in zona euro. Cifrele nu o ajuta…

Cum se prezinta economia Scotiei

Economia Scotiei a inregistrat progrese lente in ultimii doi ani. Acest lucru este recunoscut de economistul sef al guvernului scotian. Aproape toate semnele din 2016 demonstreaza ca economia tarii este, hai sa-i spunem, „discreta”.

Scotia are 5,3 milioane de locuitori, adica mai putin de o zecime din totalul Regatului Unit, iar economia sa este dependenta de petrolul din Marea Nordului.

La inceputul acestui an, cresterea economica a Scotiei era estimata la 1.9%. La sase luni, datele au fost corectate, iar economistii se asteapta la o crestere de 1.2%. Pentru Marea Britanie, cresterea economica era prognozata sa creasca cu 2.3%, asta in conditiile in care votul din 23 iunie ar fi fost favorabil ramanerii in Uniunea Europeana.

crestere economica scotia

Scaderea pretului barilului de petrol si a altor materii prime a determinat o serie de pierderi in mai multe sectoare. Pe de alta parte, sectorul serviciilor, care inseamna 80% din totalul productiei scotiene, a beneficiat de scaderea costurilor la energie iar acest lucru a accelerat consumul. In Scotia, somajul este ridicat, stabilizandu-se in jurul valorii de 6% iar productia industriala s-a contractat anul trecut cu 2%.

Deficitul bugetar este de 3 ori mai mare decat in restul Marii Britanii, ajungand in 2015 la un nivel de 3.3% raportat la PIB, putin peste limita de 3% impusa de UE. Deficitul dintre cheltuielile bugetare si veniturile obtinute din taxe si impozite a crescut in perioada 2014/2015 la 15 miliarde de lire sterline, ceea ce inseamna ca cheltuielile publice pentru fiecare locuitor al Scotiei au crescut cu 1400 de lire sterline, cu mult peste media Marii Britanii.

Daca se desprinde de Marea Britanie, ce moneda va folosi Scotia?

In 2014, din punct de vedere economic, secesionistii ignora faptul ca PIB-ul Scotiei, estimat la 250 de miliarde de dolari, va fi impovarat de foarte multe presiuni. Alex Salmond, liderul Partidului National Scotian de la acea vreme, miza pe faptul ca va scoate Scotia din Regatul Unit folosind, in continuare, lira sterlina. Dar miza lui era friviola. Mark Carney, guvernatorul Banii Angliei, declara atunci ca o uniune monetara este incompatibila cu suveranitatea. Dar dupa Brexit, lira sterlina a inregistrat cea mai mare scadere din ultimii 30 de ani! Daca datele problemei raman in aceasta directie, s-ar putea ca adoptarea lirei sterline sa nu mai fie o idee atat de buna.

Exista scenariul numarul 2: Scotia va trebui sa emita o noua moneda nationala si va trebui sa cladeasca de la zero o serie intreaga de institutii si de agentii, incepand cu serviciile secrete si terminand cu paza de coasta. O moneda nationala scotiana se va chinui pe pietele financiare intrucat va fi intr-o continua presiune iar guvernul va fi tentat sa isi extinda cheltuielile publiuce. Fiscalitatea generoasa din Scotia va determina crestea costurilor cu forta de munca iar datoria nationala va urca vertiginios. Secesiunea ar putea sa-i coste pe scotieni 1.400 de lire sterline anual.

Pe cat petrol va conta Scotia?

Inima industriei energetice a Regatului Unit este Scotia. Firmele din domeniul gazelor si petrolului dau 200.000 de locuri de munca si contribuie cu 15 miliarde de lire sterline la economie. Peste 90% din petrolul Regatului Unit provine din zone care, mai mult ca sigur, vor fi revendicate de Scotia, daca isi va dobandi independenta.

Decenii la rand, secesionistii au acuzat Londra ca a risipit taxele platite pe petrolul si gazele extrase din adancurile Marii Nordului. Ei sustin ca aceste taxe ar fi a doua sursa de venit a Scotiei, dupa impozitul pe venit.

Guvernul scotian trambiteaza ca va putea conta pe 24 de miliarde de barili ce valoreaza 1,5 trilioane de lire sterline. Dar estimarile specialistilor independenti demonstreaza ca Scotia mai are de recuperat din apele Marii Nordului doar 16,5 miliarde de barili de petrol.

Un alt aspect pe care secesionistii il omit este ca productia petrolului este in declin, preturile au scazut spectaculos de mult fata de 2014 iar Scotia va fi afectata serios de acest lucru in urmatorii 15 ani.

Related posts

De ce Serbia este, acum, o parte a soluției, nu problema din Balcani

Adelina Miron

Planul premierului Kyriakos Mitsotakis de propulsare a Greciei către prosperitate

Adelina Miron

Emmanuel Macron vrea să se impună liderul Uniunii Europene cu prețul ostilității partenerilor europeni

Adelina Miron

La ce să ne așteptăm după summitul ONU pentru schimbările climatice

Adelina Miron

Este Europa cu adevărat pregătită pentru a avea o forță militară proprie?

Adelina Miron

Klaus Iohannis proiect de ţară: cum poate fi România un hub energetic regional

Vlad Epurescu

Leave a Comment

trusted online casino malaysia