Incursiunea Turciei în Siria are consecințe negative asupra securității Europei. Dar Turcia nu este cea mai mare problemă. Este momentul în care UE trebuie să revină pe scena Orientului Mijlociu și să acționeze strategic.
Din septembrie 2015, momentul în care s-a declanșat și criza refugiaților, Turcia a șantajat Uniunea Europeană atât în mod implicit cât și explicit. Departe de spiritul procesului de aderare, Turcia se află acum într-o confruntare permanentă cu Uniunea Europeană, transmite Carnegie Europa.
Chiar și acordul din 2016 privind refugiații – un mecanism de 6 miliarde de euro în baza căruia Turcia găzduiește refugiați sirieni – a primit critici interminabile din partea conducerii de la Ankara. De atunci, s-a înregistrat o regresie masivă în statul de drept al Turciei.
Pe 10 octombrie, tensiunile s-au întețit atunci când președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan a amenințat public că va „deschide porțile” Europei pentru milioanele de refugiați sirieni din Turcia. Între timp, incertitudinea cu privire la controlul taberelor jihadiste pentru deținuți a devenit preocuparea dominantă a liderilor UE.
Liderii UE au la dispoziție multe opțiuni teoretice. Cu toate acestea, a avea vreun fel de autoritate asupra deciziilor Turciei este o perspectivă instabilă întrucât sistemul de guvernare se află sub auspiciile unei singure persoane, iar narațiunea naționalistă a lui Erdoğan este parte a luptei sale pentru dominația politică internă.
Cea mai recentă operațiune militară este determinată în mare măsură de alegerea președintelui de reduce la tăcere opoziția politică tot mai mare, de a contracara nemulțumirile crescânde din cadrul partidului său Justiție și Dezvoltare și de a ascunde criza economică acută.
Dar efectul politic al campaniei militare este deja clar: în multe privințe, Turcia a jucat în favoarea Rusiei. Rezultatul principal este că trupele președintelui sirian Bashar al-Assad se desfășoară acum aproape de granița turcă în orașele Qamishli, Kobane și Manbij, conduse de forțele rusești, în acord cu kurzii sirieni, pentru a înconjura treptat forțele turce în jurul punctelor lor de intrare și de a le trimite mai târziu înapoi.
În cele din urmă, obiectivul Iranului și Rusiei de a reinstala controlul Damascului asupra tuturor granițelor a fost ușurat în mod semnificativ de mișcarea Ankarei.
Văzută din perspectiva Bruxelles-ului, incursiunea Turciei are consecințe nefavorabile pentru securitatea Europei întrucât ar putea elibera sute de jihadiști periculoși, în prezent închiși, care au legături cu statul islamic și cu atacurile teroriste de pe teritoriul UE din 2015. Mai mult, incursiunea a declanșat o nouă criză umanitară în estul Siriei și în vestul Irakului, este în favoarea Moscovei și Damascului și divizează NATO. În plus, Turcia se poziționează drept adversar înfierat al Europei sub conducerea lui Recep Tayyip Erdoğan.
UE ar trebui să consolideze custodia jihadiștilor în vastul triunghi care se află încă sub controlul Forțelor Democrate Siriene dominate de kurzi. Dacă acest lucru poate fi făcut de forțele coaliției anti-islamice (până în prezent, trupele britanice, franceze și americane sunt încă prezente în zonă) este o întrebare dificilă. Dar este nevoie de acțiuni pentru a evita evadarea jihadiștilor și îndreptarea lor către Turcia sau Europa.
Întrucât trupele lui Assad își recapătă controlul asupra frontierei de nord a Siriei, UE ar trebui să acționeze pentru a evita vărsarea de sânge, suferința umană, deplasarea populației și instrumentarea etnică la care am asistat în Afrin (care va fi o sursă nesfârșită de probleme în viitor). Împreună cu Rusia, Statele Unite și ONU, un dialog multilateral ar trebui să stabilizeze situația militară, să garanteze siguranța populației kurde și să răspundă problemelor de securitate ale Turciei. Dacă Moscova sau Damascul – principalii beneficiari ai campaniei militare a lui Erdoğan – vor asculta mesajul este o întrebare deschisă în acest moment.
UE ar trebui să acționeze pentru atenuarea suferinței umane în două moduri:
1) Continuarea dialogului privind asistența UE pentru refugiații sirieni din Turcia până când o soluționare politică privind guvernarea viitoare a Siriei va oferi posibilitatea de a discuta despre relocarea reală
2) Acordarea de asistență umanitară transfrontalieră populațiilor în prezent deplasate în Siria și în nord-vestul Irakului.
Declarația din 14 octombrie a miniștrilor de externe ai UE cu privire la operațiunea militară a Turciei a fost fermă și a prezentat convingeri ferme, dar cu un obiectiv restrâns.
Dacă opțiunea sancțiunilor este preferată, acestea ar trebui să fie implementate într-un mod care să nu ajute conducerea Turciei să își consolideze narațiunea anti-europeană și naționalistă.
Interzicerea armelor, pe cât de simbolică este, nu va impresiona prea mult. În schimb, amânarea investițiilor importante ale UE în Turcia, așa cum a făcut Volkswagen pe 15 octombrie cu fabrica de 1,3 miliarde de euro, ar fi o opțiune mai semnificativă. Măsurile din cadrul NATO vor urma inevitabil mai târziu, mai cu seamă din motive diferite, cum ar fi eventuala desfășurare a rachetelor rusești S-400 în Turcia.
Membrii Consiliului European au datoria de a gândi strategic. Aceștia nu au nevoie doar de o narațiune fermă sau să reacționeze la situația creată de Turcia, ci trebuie să ia în considerare mai multe schimbări esențiale: politica externă a Statelor Unite este dictată de un președinte excentric, Turcia se află într-o profundă criză internă, Rusia se afirmă răbdătoare în regiune, președintele sirian revine pe măsură ce își recapătă și extinde controlul asupra teritoriului și granițelor siriene, Statul Islamic are potențialul de a renaște din cenușă, iar poporul kurd riscă să fie din nou ignorat.
Cu alte cuvinte, liderii UE ar trebui să poziționeze Uniunea Europeană în noul peisaj din Orientul Mijlociu. La asta se așteaptă cetățenii europeni.
