Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a anunțat în primul său discurs susținut în fața Parlamentului European că vrea să schimbe mandatul Băncii Europene pentru Investiții, sugerând că aceasta ar trebui să se transforme într-un vehicul de finanțare al proiectelor climatice. La scurt timp, Banca Europeană pentru Investiții a propus un set de măsuri radicale care vor fi analizate în luna septembrie de miniștrii de finanțe din toate țările Uniunii Europene.
BEI susține că a investit, anual, începând cu anul 2014, între 12 și 14 miliarde de euro în eficiență energetică, în producția de energie regenerabilă și în rețele inteligente, sugerând că are o implicare majoră în tranziția energetică.
Cu toate acestea, BEI și-a propus ca investițiile pe termen lung asociate cu sectorul energetic să fie strict în acord cu obiectivele climatice pentru anul 2030 și intenționează să elimine, treptat, creditarea în proiecte de infrastructură care presupun utilizarea combustibililor fosili.
Tranziția energetică și propunerea Băncii Europene pentru Investiții
Începând cu anul 2021, Banca Europeană pentru Investiții nu vrea să mai pună la dispoziție linii de finanțare alocate activității de exploatare a petrolului și a gazelor naturale, mineritului, infrastructurii dedicate cărbunelui, petrolului și gazelor naturale (rețele, terminale pentru gazele naturale lichefiate, capacități de stocare) și producție de energie electrică și termică bazată pe resurse fosile (cărbune, gaze, petrol, turbă).
Această susținere financiară ar urma să fie canalizată spre consolidarea rețelelor de transport a energiei electrice, spre proiecte de eficiență energetică și către producerea de energie cu emisii scăzute de carbon, semn că tranziția energetică ar putea intra într-o nouă fază.
Planul are menționate și câteva excepții, fiind incluse, printre altele, producția de biocombustibili și centralele în cogenerare de înaltă eficiență care folosesc gaze naturale.
Un anunț similar l-a făcut, recent, și Banca Mondială, care a decis să nu mai finanțeze producția de energie bazată, în special, pe cărbune și să aloce un sfert din capacitatea de creditare către proiectele care vor contribui la tranziția energetică și diminuarea amprentei de carbon.
O nouă abordare pentru securitatea energetică
Pentru a nu șubrezi securitatea energetică, BEI a anunțat că va susține proiectele care contribuie la securitatea aprovizionării, dar care nu se folosesc de utilizarea de combustibili fosili, iar noua dimensiune a securității energetice se va axa pe capacități de stocare și pe proiecte de digitalizare care presupun răspuns la cerere în timp real.
Chiar dacă BEI va stimula creșterea ponderii de energie regenerabilă în mixul de producție a energiei electrice, nu este clar dacă acest lucru dacă va contribui la diminuarea importurilor de energie din Rusia. Cu certitudine, însă, decizia va da naștere altor dependențe, precum cea de materiile prime care intră în procesele de fabricație a panourilor fotovoltaice, a eolienelor și a bateriilor.
În Uniunea Europeană, spre exemplu, Rusia rămâne principalul furnizor pentru petrol, gaze naturale, cărbune și combustibil nuclear dar, pentru materialele rare care sunt folosite în ecosistemul regenerabilelor, China este cel mai mare jucător.
Va exista un consens cu privire la eliminarea liniilor de finanțare pentru proiectele bazate pe combustibili fosili?
Rămâne de văzut dacă această propunere ambițioasă va fi acceptată de Germania, care și-a propus să elimine cărbunele din mixul energetic abia în 2038 și să folosească gazele naturale pe post de combustibil de tranziție.
Polonia ar putea fi un adversar al acestei idei, ținând cont că 79% din mixul de producție a energiei electrice se bazează pe lignit și antracit.
Alături de Polonia va fi, cu siguranță, Bulgaria, care are o producție însemnată de cărbune și investește bani în proiecte de conectare regională pentru aprovizionarea cu gaze naturale.
Nici România nu ar trebui să vadă cu ochi buni noua schimbare de viziune a BEI, ținând cont că, în ciuda unei legislații fiscale extrem de volatile, își dorește să demareze exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.
Cert este că această propunere a BEI va fi analizată pe 10 septembrie, cu două săptămâni înainte de summit-ul climatic organizat de ONU la New York.
Ce se întâmplă, în acest context, cu taxarea carbonului?
Combustibilii fosili au o contribuție esențială la securitatea energetică și la flexibilizarea producției de energie electrică, în special în Estul Europei, acolo unde așteptările populației sunt concentrate spre politica de preț și nu neapărat spre tipul de resurse energetice folosite în mix.
Concomitent cu noua strategie adoptată de Banca Mondială și cu intenția Băncii Europene pentru Investiții să pivoteze liniile de creditare spre proiecte care au legătură cu energia verde, Ursula von der Leyen și-a asumat și noi ținte ambițioase pentru reducerea dioxidului de carbon.
Dacă acest lucru presupune încă o reformă a mecanismului EUTS prin care capacitățile de producție de energie pe bază de combustibili fosili sunt taxate pentru emisiile de dioxid de carbon, presiunea pe reziliența sistemului energetic, în special în țările mai puțin dezvoltate ale Uniunii, va fi foarte mare.
Un raport al Băncii Mondiale, publicat în luna iunie, scotea în evidență că, deși a crescut în fiecare an numărul schemelor care îi penalizează, practic, pe marii poluatori pentru emisiile de carbon, în majoritatea cazurilor sunt practicate niște prețuri sub marja de 35 – 70 de euro de care ar fi nevoie (spune raportul) pentru a atinge obiectivele climatice ale Acordului de la Paris.
Astăzi, companii precum Complexul Energetic Oltenia plătesc 28.38 de euro pentru fiecare tonă de dioxid de carbon rezultată din procesul de producție al energiei electrice.
Deși taxele pe carbon pot părea ispititoare, la prima vedere, protestele vestelor galbene din Franța au arătat că astfel de instrumente sunt dezastruoase din punct de vedere politic. Încercând să impună noi taxe pentru combustibili fosili, președintele francez Emmanuel Macron nu a reușit decât să provoace o ruptură între contribuabilii cu venituri mai mici și politica ecologică.
Investițiile în tehnologiile curate și pericolul unui hazard moral în tranziția energetică
Dacă privim tranziția energetică din perspectiva unor noi oportunități de afaceri, acestea trebuie să fie susținute pe parcursul a zeci de ani, însă nu oferă nicio garanție pentru un nou stil de viață și de dezvoltare economică în zonele mono-industriale care au stat la baza dezvoltării economice a blocului european. Totuși, să nu uităm că precursorul Uniunii Europene s-a numit Comunitatea Oțelului și Cărbunelui.
Având în vedere natura acestor investiții, o mare parte din finanțarea proiectelor de acest tip vor genera datorii pe termen lung și va exista tentația ca acestea să fie pasate pe umerii contribuabililor.
În prezent, linia de finanțare pentru astfel de proiecte este sprijinită atât de băncile private de investiții cât și de guvernele naționale care au propus tot felul de scheme de finanțare. Spre exemplu, în România, există mecanismul certificatelor verzi, dar zeci de consumatori mari de energie sunt exceptați de la plata a până la 85% din aceste certificate datorate pentru consumurile de energie.
Printre aceștia se numără Alro Slatina și ArcelorMittal, fabricile de ciment şi de sticlă din România. Impactul anual al acestei măsuri se va întinde pe 10 ani și este estimat la circa 75 de milioane de euro anual, începând cu 2016.
Această sumă este acoperită de restul celor 9 milioane de consumatori de energie din România (inclusiv gospodării), alții decât fabricile amintite, care subvenționează producția de energie verde prin costul aferent al unei părți din factură.
Susținătorii tranziției energetice insistă, însă, că această revoluție energetică va aduce noi oportunități de afaceri spectaculoase pentru tehnologiile regenerabile și cu emisii reduse de carbon de tot felul.
În acest context, ei vorbesc și despre rolul pe care l-ar avea băncile centrale, care ar trebui să intervină și să ofere un sprijin consistent de garantare a acestor investiții.
Acționând în calitate de cumpărător de ultima instanță, marele pericol este ca băncile centrale să finanțeze un hazard moral rezultat din amestecul unor bani privați cu bani publici.
Dacă nu va exista o ieșire ordonată din producția de energie bazată pe combustibilii fosili iar acest proces va trebui accelerat, există pericolul ca principalul obiectiv luat în calcul pentru acordarea de finanțare în tranziția energetică să fie argumentul respectării obiectivelor climatice.
Or, în acest context, nu ar trebui omise nici analizele riguroase privind raportul cost/beneficiu, ce posibilități au acele proiecte pentru a fi scalate și cum vor contribui, treptat, la diminuarea prețului la energie și la securitatea aprovizionării.
Spre exemplu, tehnologia captării, stocării și utilizării carbonului este una dintre cele opt direcții de acțiune identificate de Comisia Europeană pentru a pune în practică politicile și obiectivele stabilite în domeniul acțiunilor climatice, precum și Regulamentul privind guvernanța Uniunii energetice și a Uniunii Europene.
În data de 23 octombrie 2018, Curtea Europeană a Auditorilor a publicat un raport în care analizează cât de eficient au fost folosiți, până în prezent, banii alocați de Comisia Europeană pentru finanțarea proiectelor bazate pe tehnologia CCUS.
Auditorii au analizat două programe de finanțare: Programul Energetic European pentru Redresare (EEPR) cu un buget de 1,6 miliarde de euro și Programul New Extrants’ Reserve (NER 300), cu un buget de 2,1 miliarde de euro.
Conform raportului oficial, UE a cheltuit în ultimii zece ani 424 de milioane de euro pentru șase proiecte inițiate în Germania, Polonia, Italia, Olanda, Marea Britanie și Spania. „Patru din cele șase proiecte co-finanțate s-au terminat după finalizarea acordului de alocare a banilor, iar un proiect s-a încheiat fără a fi finalizat. Singurul proiect CCUS încheiat nu a demonstrat valoarea comercială a tehnologiei”.
Ceea ce nu trebuie omis din discursul atingerii obiectivelor climatice este că energia se află în centrul activităților noastre economice, iar accesul la energie sigură și la prețuri accesibile este esențial pentru gospodării, pentru competitivitatea industriei și pentru forța de muncă.
Chiar dacă, astăzi, realizarea unei dezvoltări durabile a societății în care trăim se bazează pe sprijinirea tranziției către un viitor cu emisii scăzute, nu trebuie neglijat că trebuie să se asigure, în același timp, suficientă energie pentru a răspunde nevoilor populației și a economiei, fără a pasa, în factura contribuabililor, diverse experimente tehnice antrenate de noi tehnologii de producere a energiei.
