Marea Caspică și estul Mediteranei sunt două regiuni cu resurse energetice bine cunoscute, de unde Europa se alimentează cu gaze naturale. Aceste două regiuni au fost, de asemenea, urmărite de conflicte și dispute etnice adânci, inclusiv conflictul arabo-israelian, problema Ciprului, așa-numitele conflicte înghețate din Caucazul de Sud precum Nagorno-Karabakh și Abhazia, dar și Războiul civil sirian, relatează New Europe.
Când privim relația energetică dintre UE și Rusia este clar că Moscova deține vaste resurse de petrol și gaze, iar Europa este dependentă de ele.
Deși strategia de diversificare energetică a UE s-a concentrat până în prezent pe reducerea dependenței sale de gazul rusesc, această politică nu a influențat în niciun fel semnificativ echilibrul politic existent în Caucaz sau în Balcani.
Un factor decisiv a fost birocrația UE și lipsa suveranității în gestionarea afacerilor externe din poziția de bloc european pentru a contrabalansa puterea subtilă a Moscovei. Pe de altă parte, dependența din ce în ce mai mare de Rusia nu a oprit UE să sancționeze Moscova pentru invazia din Ucraina de Est și anexarea ilegală a Crimeei, dar, în acest context, vedem schimbarea dinamicii atunci când vine vorba despre politica de conducte în Coridorul Gazelor din Sud, programul principal al UE pentru diversificarea surselor și rutelor de alimentare cu gaz.
Exporturile de gaze din Marea Caspică în Europa sunt puse la grea încercare de anumiți factori precum interesele geopolitice, proiectele de conducte concurente și probleme tehnice. Acest lucru este valabil în special pentru proiectele care implică state de tranzit. Decizia de a construi o conductă transnațională este rezultatul unui amestec de considerente comerciale combinate cu relațiile politice dintre țările producătoare, de tranzit și consumatoare și este afectată de interesele geostrategice ale puterilor regionale sau globale implicate.
Cu toate acestea, nici conflictele nerezolvate, nici planul de securitate generală al regiunii nu au fost influențate de diferitele proiecte de conducte. Exporturile de energie nu au reușit să atingă obiective politice și nici să rezolve conflictele dintre două sau mai multe țări. Noțiunea de „conducte de pace” nu are nicio legătură cu realitatea, în ciuda încercărilor multiple ale diverselor guverne de a promova ideea.
Până de curând, noțiunea de „pace economică” nu se aplica și în Caucaz. Conductele construite până în prezent nu au oferit o rezoluție pentru mulți din regiune, așa cum era de așteptat la începutul anilor 2000, când au fost construite conducte de la Marea Caspică la Marea Neagră.
În ciuda faptului că Rusia a atacat Georgia în august 2008 și și-a creat o zonă de influență în Abhazia și Osetia de Sud, în ciuda tensiunilor dintre Armenia și Azerbaidjan din regiunea Nagorno-Karabakh, cele cinci state litorale au ajuns în sfârșit la un acord general la Aktau în august 2018, după 26 de ani de negocieri cu privire la specificul Mării Caspice.
Din cauza dificultăților economice, Azerbaijan a întârziat dezvoltarea zăcămintelor. Acest fapt, în combinație cu creșterea consumului intern de gaz, ar putea fi o problemă atunci când Coridorul Sudic va intra fi operațional. Este posibil ca gazul din Azerbaidjan să nu fie suficient pentru faza a doua, în special pentru expansiunile IGB-ului și a Coridorului Vertical. La rândul său, această situație ar putea submina strategia energetică a UE în regiune. Cu toate acestea, având în vedere posibilitățile limitate de aprovizionare a Azerbaidjanului, Baku și-ar folosi, probabil, gazul natural mai întâi pentru a-și satisface propriul consum intern, apoi pentru a acoperi consumul intern al Georgiei și pentru a furniza SGC cu volumele necesare pentru Europa.
Întrebarea este: care ar fi sursele de aprovizionare suplimentare pentru SGC? Construirea Conductei de Gaze Trans-Caspice ar schimba raporturile, dar acest lucru nu este probabil în viitorul previzibil. Ruta rusească pentru transportarea gazelor din Turkmenistan în Europa nu ar fi binevenită de Uniunea Europeană, deoarece ar crește, mai degrabă decât scădea, dependența blocului față de Rusia.
Perspectiva cooperării ar fi putut afecta sau chiar ar fi facilitat negocierile cu privire la controversa numelui dintre Grecia și Macedonia de Nord și explică, de asemenea, reacțiile negative ale Rusiei față de Acordul Prespas. În final, însă, alți factori internaționali și interni au condus la soluționarea litigiului.
Datorită descoperirilor de gaze din estul Mediteranei, regiunea a atras atenția companiilor energetice globale în ultimii ani.
Descoperirile au oferit perspectiva integrării pieței energetice regionale și potențialul exporturilor către Europa. O percepție comună este că depozitele de gaz din Orientul Mijlociu ar putea modifica drastic securitatea energetică a UE. Dar, în afară de zăcămintele Tamar și Zohr, gazul din estul Mediteranei rămâne în mare parte nedezvoltat și explorarea se desfășoară lent.
Diplomația gazelor a consolidat, însă, deja, relațiile existente între Cipru, Grecia, Israel și Egipt, în principal din motive de securitate. Concurența geopolitică și disputele și conflictele existente nu au oprit cercetarea și dezvoltarea hidrocarburilor în zonele economice exclusive ale tuturor țărilor producătoare.
Acum, depinde de piețe și de investitori să decidă pe baza evaluărilor comerciale și a riscului negativ. Dacă companiile, după ce au finalizat un astfel de proces, decid să nu investească în explorarea și dezvoltarea resurselor naturale într-o țară terță, nicio alianță politică, directivă sau axă nu le poate obliga.
Viabilitatea comercială a unui proiect și finanțarea acestuia la o rată de taxare rezonabilă este ceea ce contează cu adevărat pentru o companie de investiții străine. Abia atunci, cu condiția îndeplinirii acestor condiții, devine relevantă înțelegerea politică a tuturor actorilor implicați.
