OPEC a refuzat in noiembrie, anul trecut, sa diminueze productia de titei. Astfel, pretul petrolului Brent a scazut, accelerat, timp de noua luni, atingand recorduri minime, istorice. OPEC a promis ca isi va apara cota de piata in fata amenintarii producatorilor americani de petrol de sist sau in fata celor care exploateaza nisipurile bituminoase canadiene. Strategia OPEC-ului se bazeaza pe faptul ca o perioada prelungita de preturi mici ii va forta pe alti producatori sa isi reduca productia, permitandu-i, astfel, cartelului, sa isi recastige influenta. OPEC asigura aproape 40% din productia pe plan mondial de titei brut.
Istoria cartelurilor este, insa, tumultoasa, dar a avut acelasi final, intrucat ii este aproape imposibil unui cartel de marfuri sa reziste la nesfarsit in fata fortelor pietei si a progreselor tehnologice.
Atunci cand s-a terminat cel de-Al Doilea Razboi Mondial au aparut o serie de intelegeri care sa guverneze operatiunile de schimb de bunuri precum faina, zaharul, cafeaua, uleiul de masline sau tabla. Natiunile producatoare si consumatoare negociau intelegeri pentru a stabiliza preturile dar toate aceste aranjamente ajungeau sa fie dizolvate. Exceptie a facut OPEC-ul, fondat in anul 1960 si condus de Arabia Saudita insa ultimele evenimente de pe pietele petrolului au dus la dezbateri aprinse privind viabilitatea acestui cartel.
Odinioara, tabla folosea aproape in exclusivitate la producerea de conserve alimentare si cutii pentru bauturi alcoolice si non-alcoolice. Acum, tabla a fost inlocuita de aluminiu, un metal mai usor si mai putin predispus la coroziune. Cresterea productiei si a cererii de aluminiu a condus la colapsul din 1985 al cartelului format pe pietele de schimb a tablei, format in 1954. Atunci, obiectivul era mentinerea preturilor la un nivel constant prin gestionarea stocurilor tampon. Intrucat preturile tablei controlate de acest cartel erau mai mari si mai stabile, noi producatori din afara acestui cartel au intrat pe piata. Brazilia, spre exemplu, si-a marit cota de piata de la 1 procent, in 1960 la 10 procente in 1980. Pe de alta parte, preturile mari fixate de acest cartel au determinat aparitia unui produs substitut, si anume aluminiul. Cererea crescanda a fost din partea producatorilor de bauturi alcoolice si non-alcoolice. Intre 1950 si 2000, productia globala de tabla a crescut cu 65% in timp ce productia aluminiului a crescut cu 125%.
In 1962, tarile producatoare de cafea insemnau 90% din productia mondiala iar obiectivul acestor tari a fost sa infiinteze un cartel care sa controleze preturile prin cote de export obligatorii. Preturile mari de la cafea au incurajat aparitia unor noi producatori. De exemplu, URSS si RDG au furnizat Vietnamului asistenta tehnica si financiara pentru a-si dezvolta propria industrie de cafea. In 1970, Vietnamul producea 0,7% din productia globala de cafea dar, la inceputul anilor 2000, Vietnam depasea Columbia si se clasa pe locul 2, dupa Brazilia, in topul producatorilor de cafea, cu o cota de piata la nivel mondial de 20%.
In timpul crizei financiare din Asia s-a prabusit si cartelul format pentru a fixa preturile la cauciuc. Indonezia, Malayesia si Thailanda erau cei trei producatori cheie care se foloseau de stocurile tampon de cauciuc folosite pentru a mentine preturile in intervalul dorit de acesti jucatori. Managementul acestui stoc tampon era operat in felul urmator. Pretul cauciucului era indexat la moneda interna a celor trei mari producatori si crestea sau scadea in functie de un anumit nivel. Din cauza cererii globale slabe cauzata de criza economica asiatica, preturile cauciucului exprimate in dolarul deniominat au scazut iar cartelul asiatic a trebuit sa isi reduca productia. Mai mult, monedele celor trei tari producatoare de cauciuc s-au devalorizat brusc si a ridicat preturile locale la acest produs. Aceasta inconsecventa a determinat, in cele din urma, dizolvarea acordului.