Adversari istorici, Turcia și Cipru s-au prins într-un joc extrem de tensionat cu o miză enormă: uriașele rezerve de gaze naturale descoperite în Marea Mediterană. Conflictul a escaladat și niciuna dintre părți nu este dispusă ca să capituleze.
Turcia a anunțat că va continua operațiunile de foraj în jurul Ciprului de Nord chiar și fără o înțelegere cu guvernul de la Nicosia, iar Uniunea Europeană a anunțat că își va reduce asistența financiară acordată guvernului de la Ankara și îi recomandă BERD-ului să facă același lucru, ca parte a unui set de sancțiuni.
Goana după gaze naturale din Estul Mediteranei scoate pe margine Turcia și Rusia
Țările din jurul Mediteranei de Est se află în mijlocul unei renașteri energetice. Resursele offshore de gaze naturale au, deja, un impact puternic asupra securității energetice și a stabilității economice a Egiptului și au contribuit la decarbonarea mixului de producție a energiei electrice din Israel.
Spre exemplu, Egipt a fost un importator net de gaze naturale până în anul 2016. Dar, o descoperire masivă de gaze naturale anunțată în 2015 de cei de la Eni, în perimetrul Zohr, în largul coastei Egiptului, ar putea transforma această țară în cel mai important exportator de gaze naturale din regiune. Producția acestui câmp a demarat la începutul lunii ianuarie 2018.
Pentru a-și consolida securitatea energetică, Egipt a încheiat anul trecut cu Israel un contract de import de gaze naturale, volumele urmând să ajungă până la șapte miliarde de metri cubi pe an, după cum a confirmat și ministrul israelian al Energiei, Yuval Steinitz, jurnaliștilor de la Cairo. Livrările vor marca începutul unui acord de export de 15 miliarde de dolari între Delek Drilling și partenerul american, Noble Energy, în ceea ce oficialii israelieni au numit a fi cel mai semnificativ acord comercial dintre Israel și Egipt după ce aceste țări au făcut pace în 1979, după Războiul de Yom Kipur.
În ultimii 20 de ani, dezvoltarea zăcămintelor de gaze naturale din largul coastei Israelului a dus la o abundență pe care țara încearcă să o utilizeze în avantajul său geopolitic. În consecință, Israel a construit o relație puternică cu Grecia și Cipru, iar cele trei țări desfășoară exerciții militare comune și se coordonează în privința operațiunilor de securitate din estul Mediteranei.
La sfârșitul lunii februarie, Exxon a anunțat că a descoperit un zăcământ mare de gaze naturale în largul coastei Ciprului, în sud, estimat la 230 de miliarde de metri cubi. Luna trecuta, Nicosia a confirmat că se așteaptă să câștige 8 miliarde de euro timp de 18 ani din exploatarea unui alt zăcământ de gaze. Este vorba despre blocul Afrodita, grație unui contract renegociat cu Royal Dutch Shell, Noble si Israel Delek.
Impactul descoperirilor poate influența și politica energetică a Europei. În mod tradițional, Rusia a fost principalul furnizor de gaze naturale în Europa, conferindu-i o influență semnificativă asupra Europei, dar această supremație poate fi amenințată de succesul exploatării acestor noi zăcăminte.
Singura țară care nu a înregistrat vreun rezultat de succes în Estul Mediteranei a fost Turcia, a cărei influență în regiune este amenințată de noul pol energetic care pare că se formează. Pentru Israel, Liban, Egipt și Cipru, următorul obiectiv major este acela de a dezvolta o rețea de gazoducte pentru a valorifica resursele de gaze naturale. Spre exemplu, acordul dintre Cipru și Egipt pentru realizarea unei infrastructuri de transport de gaze naturale ar contribui la vânzarea gazului din estul Mediteranei către piața Europeană, ocolind conductele din Turcia și Rusia.
De ce pretinde Turcia că poate fora în apele Ciprului
La două luni de la anunțul celor de la Exxon, Turcia a trimis mai multe nave de foraj în largul coastei Ciprului, susținute de o flotă consistentă de vase de luptă, submarine, drone și ambarcațiuni de patrulare. Tensiunile din regiune au crescut, mai ales că Turcia le-a transmis tuturor companiilor de energie care operează în regiune să nu lucreze cu guvernul cipriot grec.
În schimb, Cipru a emis mandate de arestare pentru echipajul uneia dintre nave, iar UE a condamnat acțiunile Turciei, considerându-le a fi ilegale. Ankara a respins acuzațiile, argumentând că navele de foraj se află în apele teritoriale ale Ciprului de Nord. Un amănunt important: Turcia este singura țară din lume care recunoaște teritoriul ca atare care ocupă, însă, 36% din suprafața insulei.
Republica Ciprului are un drept de suveranitate pentru întreaga insulă, dar a fost de facto împărțită în 1974 când, în urma unui conflict militar între Turcia și Grecia, a rezultat așa-zisa Republica turcă a Ciprului de Nord. Cipru și Turcia nu au mai avut relații diplomatice formale începând cu acel an iar Organizația Națiunilor Unite recunoaște statutul acestui teritoriu ca fiind sub ocupație turcească.
Tensiunile dintre cele două țări au reapărut, așadar, pe fondul acestei dispute istorice. Cipru și UE consideră nordul ca fiind parte a Republicii Cipru iar apele care o înconjoară fac parte, în consecință, din Zona Economică Exclusivă (ZEE), ceea ce înseamnă că națiunile UE au dreptul exclusiv de a pescui, de a fora și de a desfășura alte activități economice. Doar că Turcia, recunoscând Ciprul de Nord drept un stat independent, cu propria sa zonă economică exclusivă, susține că este dreptul său de a explora pentru a găsi gaze naturale.
Totuși, mizele sunt mult mai mari, dincolo de faptul că Ankara, Nicosia și Atena au avut întotdeauna relații tensionate. Comportamentul agresiv al Turciei reflectă, în parte, îngrijorarea că, pe măsură ce Cipru se apropie de dezvoltarea cu succes a resurselor energetice, cu atât va fi mai puternică poziția pe care Nicosia o va avea la masa negocierilor cu privire la soluționarea statutului Ciprului de Nord și la o posibilă reunificare.
Turcia susține că orice resurse găsite în jurul insulei Ciprului ar trebui să fie împărțite între ciprioții greci și cei turci. Guvernul de la Nicosia îi contrazice pe oficialii de la Ankara și afirmă că Cipru are dreptul de a dezvolta resursele energetice de pe propriul teritoriu așa cum dorește.
Comportamentul Turciei nu contribuie nicidecum la calmarea tensiunilor din regiune, într-o perioadă în care relațiile dintre Iran și Statele Unite s-au șubrezit. În plus, conflictul din Strâmtoarea Hormuz amenință siguranța transporturilor petroliere în apropierea Golfului Persic, pe fondul consecințelor războiului civil din Siria.
Până acum, Turcia nu a interferat cu descoperirile mari de gaze naturale din sudul Ciprului. Se pune întrebarea dacă acțiunile Turciei din prezent vor amenința, cu adevărat, eforturile extinse ale regiunii de a-și dezvolta pe deplin resursele de gaze. Pe de altă parte, Turcia a stârnit îngrijorări după ce a efectuat două ample exerciții militare în Marea Egee și în estul Mării Mediterane, ocazie cu care avioanele turcești au încălcat aproape zilnic spațiul aerian al Greciei.
Turcia și UE, o relație complicată
În cadrul audierii sale dinaintea votului de confirmare din partea Parlamentului European, Ursula von der Leyen a prezentat o serie de direcții de politică externă pentru noua Comisie pe care o va prezida în curând. Expozeul său a cuprins o secțiune separată intitulată „O Europă mai puternică în lume”. De remarcat este că, din documentul ei, lipsește orice referire la Turcia, un vecin important pentru UE și o țară candidată la procesul de aderare.
Această omisiune este o mărturie a dilemei actuale cu care se confruntă UE. Relația cu Turcia a fost lăsată să se degradeze într-o asemenea măsură încât chiar și factorii de decizie de la vârful Uniunii preferă să se îndepărteze de acest subiect dificil.
Drept urmare, negocierile de aderare a Turciei sunt blocate. Discuțiile despre liberalizarea vizelor nu duc nicăieri. Noile finanțări pentru următoarea fază a acordului privind gestionarea fluxului de refugiați sunt incerte. Iar în luna iulie, UE a decis să reducă substanța dialogului politic, să diminueze semnificativ asistența financiară de preaderare și să suspende negocierile privind un acord de aviație, ca reacție la operațiunile de foraj ale Turciei în apele contestate ale Mediteranei de Est.
Ceea ce se omite este că Turcia este singura economie importantă care are o uniune vamală cu UE. Acest aranjament a fost negociat în 1995 și are mare nevoie de o actualizare. În loc să se întâmple acest lucru, UE pune Turcia pe același palier cu Rusia, comportându-se cu Ankara la fel ca și când ar fi un stat agresor.
UE nu a reușit să oprească deriva Turciei spre iliberalism, deși Turcia a acordat un sprijin real în 2016, atunci când a fost de acord să acționeze ca un gardian de frontieră în schimbul banilor și vizelor în timpul crizei refugiaților.
În acest context, decizia Uniunii Europene de a pune în aplicare un set de măsuri restrictive asupra Turciei nu va avea niciun impact semnificativ direct și nu va descuraja Ankara să oprească operațiunile pe care le derulează în estul Mediteranei.
Măsurile nu vor face decât să șubrezească relațiile dintre Turcia și UE, care au fost pe un teren înghețat în ultimii trei ani. Motivul? UE face referire numai la comportamentul lui Recep Tayyp Erdogan, nefiind atentă să vadă că, în Turcia, există un front comun atunci când este vorba despre interesul național al acelei țări.
Atât Statele Unite, cât și UE au amenințat Turcia cu sancțiuni. Washingtonul a oprit livrarea a 100 de avioane de luptă F-35 în Turcia, a eliminat companiile turce din programul de producție comună F-35 și au în vedere impunerea de sancțiuni suplimentare, deoarece Ankara vrea să cumpere un sistem de baterii aeriene de la ruși.
Ca răspuns la incursiunea Turciei în apele Ciprului, UE a anunțat o listă de măsuri în această lună și a invitat Bănca Europeană de Investiții, cel mai mare creditor al Turciei, să își revizuiască activitățile de în această țară.
Doar că, atât SUA cât și UE asociază politica Turciei cu cea a lui Erdogan, neștiind cum să interpreteze faptul că, în cele două spețe enunțate, atât partidele de Opoziție cât și cel de la putere susțin, la unison, guvernul de la Ankara.
