fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Energie Politici

Ce îi trebuie Romgazului pentru a putea intra, alături OMV Petrom, în exploatarea zăcământului Neptun Deep din Marea Neagră

Dependența Uniunii Europene de importurile de gaze naturale va crește, în următorii zece ani, la aproape 90% din necesarul cererii pentru consum. În acest context, integrarea Romgazului în proiectul Neptun Deep ar fi prima mare investiție strategică în care statul român s-ar implica după Revoluție. Ipoteza, înfiripată după ce ExxonMobil ar fi anunțat că se retrage din Marea Neagră, va necesita o schimbare radicală a politicilor publice din prezent într-un timp foarte scurt.

După investiția celor de la Transgaz în conducta BRUA, a doua companie românească ce poate pune umărul la crearea unui hub energetic regional poate fi Romgaz. Soluția, promovată după posibilul anunț de exit al lui ExxonMobil, aceea ca Romgaz să își facă loc în proiectul Neptun Deep, ar reprezenta o mutare de anvergură a statului român. În această paradigmă, implicarea companiei românești ar avea o logică, mai ales că Romgaz mai este prezent și în perimetrul Trident, alături de LukOil, cu o cotă de 12.2%.  

Romgaz, în Neptun Deep, ar forma alături de OMV Petrom un mix inedit între regional și național. Pentru aceasta, Executivul român ar trebui să asigure un cadru fiscal stabil și predictibil și să se desprindă de conceptul prețurilor reglementate administrativ, la cheremul politicienilor. Dacă, în onshore, investiția Romgaz este una mai degrabă matură iar valoarea multor active a fost, deja, recuperată, Romgaz va trebui să aibă o altă interpretare într-o posibilă investiție în exploatarea offshore din Marea Neagră.

În plus, statul va trebui să-și concentreze forma de protecție socială pentru a-i ajuta doar pe consumatorii cei vulnerabili, cu venituri mici sau care nu au acces la energie și să nu mai dea gaze ieftine, stabilite din pix, fără nicio noimă de piață, populației cu venituri ridicate. Resursa ar putea să fie valorificată superior în industrie și nu dată la preț de nimic primarilor care au sabotat producția centralizată de energie termică.  

Romgaz, care în ultimul an și-a căutat parteneri strategici pentru dezvoltarea proiectelor de upstream, ar putea contribui la fundația unei piețe interne de gaze naturale integrată, transparentă și conectată regional, unde lichiditatea burselor naționale ar fi asigurată cu obligația de tranzacționare a producției indigene de gaze naturale.

Contribuția Romgazului ar fi esențială la consolidarea securității energetice naționale și la efortul de a scoate din sărăcie comunități întregi, oferindu-le acces la electricitate sau la gaze naturale. Nu este de neglijat nici faptul că o companie, în care statul român este acționar majoritar, ar putea avea un rol de echilibrare în comerțul regional cu gaze naturale.

Provocările în calea acestui proiect sunt, însă, foarte mari și nu constă doar în depășirea unor obstacole birocratice. ExxonMobil și OMV Petrom au alocat 1.5 miliarde de euro numai pentru a explora zăcământul din Marea Neagră și pentru a-l aduce în pragul unei decizii finale de investiții. Conform ultimului raport financiar, Romgaz a investit 52.5 milioane de euro în anul 2018 pentru explorare, mai mult decât în 2017 (39 de milioane de euro), dar mai puțin decât în 2016 (53.9 milioane de euro).

În schimb, din impozitele aplicate de stat venitului, producției și profitului și din redevențele aferente anului 2018, Romgaz a virat la bugetul public aproape 276.5 milioane de euro. În plus, în acest an, compania a distribuit acționarilor săi 258.3 milioane de euro, echivalentul a 85% din profitul net preliminar care s-a ridicat la 302.1 milioane de euro, realizat în anul 2018. A mai oferit și dividende suplimentare în cuantum de 6.5 milioane de euro din rezultatul reportat, la care s-a adăugat obligația de a vira 35% din contul „alte rezerve”, adică 77 de milioane de euro.

Cu toate că statul a decapitalizat sistematic Romgaz în ultimii ani, compania este în continuare solidă și a livrat, în primele nouă luni, un randament de 48% cu tot cu dividende iar acțiunile sale sunt în top trei al celor mai performante de pe bursa de la București.

Efortul financiar al Romgazului în Neptun Deep ar urma să fie, însă, considerabil iar noul guvern ar trebui să încurajeze Romgaz să-și folosească banii pentru această investiție și să nu-i facă pierduți în găurile bugetare. Ar fi o decizie curajoasă, în condițiile în care se va confrunta cu depășirea pragului de 3% al deficitului bugetar. Pe de altă parte, compania va trebui să investească masiv în anii următori în cercetare și în producția de combustibil și de energie cu emisii scăzute sau zero net de carbon. Altfel, va risca să se lupte, peste ani, pentru supraviețuire.

Teoretic, societatea ar putea atrage împrumuturi pentru a participa în proiectul Neptun Deep, doar că instituții mari de creditare, precum Banca Mondială și Banca Europeană pentru Investiții au anunțat că își vor muta liniile de finanțare dinspre proiectele energetice bazate pe combustibili fosili spre energia regenerabilă, digitalizare și noi tehnologii de producere a energiei curate, precum biometanul sau hidrogenul cuplat cu tehnologia captării și stocării carbonului. BEI își va pune în practică noua politică de finanțare începând cu anul 2021 iar acest exemplu ar putea să fie urmat, în scurt timp, și de alte bănci.

Diminuarea producției de gaze naturale a Uniunii Europene concomitent cu dorința de a elimina producția de cărbune vor accelera nevoia de importuri de gaze naturale din Rusia, din Marea Caspică și de gaze naturale lichefiate. În plus, proiectele de infrastructură regională care vor aduce gaze naturale prin TAP și Turkish Stream vor crea o concurență acerbă proiectului Neptun Deep, deoarece vor putea deservi, inclusiv, piața românească. Avantajul va fi al celor care vor fi primii.

Ținând cont de faptul că, prin politici publice, Bruxelles vrea să accelereze diminuarea cererii de combustibili fosili pentru o decarbonare completă a economiei europene, marii producători din sectorul oil&gas vor fi din ce în ce mai determinați să-și optimizeze și mai mult costurile. Ei se vor concentra, fie pe dezvoltarea proiectelor existente de exploatare adaptându-se în lupta pentru combaterea schimbărilor climatice, fie vor paria numai pe descoperirile mari cu acces la piețe unde tranziția energetică este abia la început sau nu constituie, încă, interes.

Dacă vor crește și taxele aplicate energiei pe bază de combustibili fosili ca urmare a Acordului Ecologic pe care îl pregătește echipa Ursulei von der Leyen, anul 2020 ar putea reprezenta ultima fereastră de oportunitate pentru o decizie favorabilă de investiție în proiectul Neptun Deep.

Apariția Romgazului în peisaj ar putea schimba paradigma sectorului energetic românesc, dar statul ar trebui, într-un timp record, să facă ce nu a reușit în ultimii 8 ani, adică de când OMV Petrom a anunțat descoperirea zăcământului din Marea Neagră.

Related posts

Construcția gazoductului Nord Stream 2 escaladează tensiunile dintre Rusia și Uniunea Europeană

Adelina Miron

De ce Summitul climatic COP25 nu va contribui la încetinirea încălzirii globale

Adelina Miron

Europa, divizată de migrație și de problemele climatice

Adelina Miron

Banca Europeană pentru Investiții oprește finanțarea proiectelor bazate pe combustibili fosili și devine prima ,,bancă climatică’’

Adelina Miron

COP25 marchează începutul unui an definitoriu pentru combaterea schimbărilor climatice

Adelina Miron

Moștenirea climatică a Angelei Merkel. Ce șanse are Germania pentru a-și îndeplini țintele de diminuare a emisiilor de carbon

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia