Astăzi, se împlinesc 40 de ani de la momentul în care Simone Veil, o figură emblematică a politicii europene, a fost aleasă președintele Parlamentului European, fiind prima femeie care a ocupat o funcție înaltă în instituțiile UE. Simone Veil ocupă, totodată, un loc aparte în istoria modernă a Franței pentru lupta necontenită pe care a dus-o pentru promovarea și apărarea drepturilor femeii. De numele ei se leagă actul normativ care a legalizat avortul în Franța și care a intrat în vigoare la data de 17 ianuarie 1975.
Născută la Nisa pe 13 iulie 1927 într-o familie de evrei, Simone, fiica lui Yvonne (nee Steinmetz) și a lui André Jacob, avea să fie trimisă, la vârsta de 17 ani, alături de ceilalți membri ai familiei sale, în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, Bobrek și Bergen-Belsen.
Ei nu erau religioși, dar Simone a devenit conștientă că a fi evreu, în acele vremuri, însemna că ești diferit. Liceul i-a închis porțile în față iar tatăl ei, arhitect, era împiedicat să își practice meseria. În 1944, familia lui Simone avea să fie deportată iar ea și cele două surori ale sale au fost singurele supraviețuitoare ale familiei Jacob, fratele și părinții pierzându-și viața în ororile naziste din lagăr.
Revenită la Paris în 1945, și-a început studiile de drept și științe politice. Un an mai târziu, s-a căsătorit cu Antoine Veil iar cuplul a avut trei copii.
Deținuții supraviețuitori din lagărele de concentrare nu erau priviți cu compasiune în cercurile aristocrate ale societății franceze. În 1950, Simone a fost la o recepție dată de consulatul francez din Mainz, Germania. Ea avea imprimat, pe braț, numărul pe care îl primise la Auschwitz, iar un diplomat francez, văzând acest lucru, a întrebat-o frivol dacă era numărul ei de vestiar. Veil a izbucnit în lacrimi și întotdeauna s-a luptat împotriva reticenței oamenilor de a crede că evreii au fost persecutați de germani și de francezi pur și simplu pentru că erau evrei.
Simone Veil a schimbat societatea Franței
Cariera sa a cunoscut o ascensiune fulminantă. A devenit magistrat în anul 1956 și a consiliat, din această postură, mai mulți miniștri ai Justiției, printre care și pe Francois Mitterand. În acei ani, Simone Veil a fost implicată în rezolvarea cazului Djamila Bouhired, o tânără torturată într-o închisoare algeriană, pe care a adus-o în siguranță în Franța.
În 1970 a devenit prima femeie desemnată să coordoneze, ca secretar general, Consiliul Superior al Magistraturii. Una dintre principalele sale preocupări în această perioadă a fost legea adopției. În 1969, împreună cu doi doctori, ea publicat o carte în care au fost examinate aspectele medicale, psihologice și sociale ale adopției.
- Gazoductul Nord Stream 2 se confruntă cu noi probleme de mediu
- Nouă țări europene resping propunerea Franței de reformare a procesului de extindere a Uniunii Europene
- Pot investițiile în decarbonare să preîntâmpine în Uniunea Europeană un scenariu similar al „deceniului pierdut” din Japonia?
- Cum se va manifesta concret intenția Franței de a prelua inițiativa poziționării ferme a Europei pe scena globală
- Ce efect au sancțiunile SUA care vor fi aplicate pentru gazoductul Nord Stream 2
Patru ani mai târziu venise momentul să facă pasul în politică. Legenda spune că Valery Giscard d’Estaing, președintele Franței, a mers personal acasă, la familia Veil, pentru a-i propune lui Antoine să facă parte din noul său guvern. Soțul lui Simone Veil era o figură cunoscută în industria aeronautică franceză însă, în urma unei discuții foarte lungi, șeful de stat s-a răzgândit și i-a propus lui Simone să preia portofoliul de ministru al Sănătății.
În noiembrie 1974, Simone Veil avea să se adreseze Parlamentului francez și să propună o lege legalizând avortul. În următoarele trei zile, ea a dus o bătălie extraordinară sub ochii presei. În fața Parlamentului, susținătorii unei campanii denumită “Lasă-i să trăiască” au distribuit broșuri care conțineau ilustrații teribile, iar o serie de femei, conduse de un preot, au mers în procesiune, recitând rugăciuni.
O mare parte a furiei a avut-o ca țintă, personal, pe Veil. Nu a scăpat nici familia ei, care a fost lovită de mesaje antisemite. Ura a venit din toate părțile, de la deputați, în Parlament, la scrisori anonime care veneau la adresa biroului ei și acasă. Cele mai oribile observații comparau legalizarea avortului cu Holocaustul.
În acea perioadă, Parlamentul a votat, de asemenea, interzicerea experimentelor de laborator pe animale în scopuri comerciale. În timpul dezbaterii pe această temă, anumiți membri ai Parlamentului au comparat, în mod deschis, ceea ce ei au numit genocidul animalelor cu avortul, pe care l-au numit “genocidul” copiilor, și cu Auschwitz.
Dar Veil nu s-a lăsat intimidată, chiar dacă măsura a fost una extrem de controversată pentru Franța acelor ani. Situația politică era, de-asemenea, extrem de complicată, deoarece premierul Jacques Chirac nu a fost în favoarea legii iar ministrul Justiției, care a fost absent de la dezbaterile ținute în camera inferioară a Parlamentului, avea să spună că pentru el “avortul înseamnă moarte”. Președintele Republicii, Valéry Giscard d’Estaing, insistase asupra legii, dar nu a reușit să-i convingă pe susținătorii săi. Proiectul a fost adoptat, în cele din urmă, cu sprijinul Opoziției.
- Gazoductul Nord Stream 2 se confruntă cu noi probleme de mediu
- Nouă țări europene resping propunerea Franței de reformare a procesului de extindere a Uniunii Europene
- Pot investițiile în decarbonare să preîntâmpine în Uniunea Europeană un scenariu similar al „deceniului pierdut” din Japonia?
- Cum se va manifesta concret intenția Franței de a prelua inițiativa poziționării ferme a Europei pe scena globală
- Ce efect au sancțiunile SUA care vor fi aplicate pentru gazoductul Nord Stream 2
După acest triumf remarcabil, Veil s-a aplecat spre o serie întreagă de alte probleme, iar în 1976 a început să se preocupe de securitatea socială. Ea a fost responsabilă pentru reformarea programelor de studii în medicină, a condus o campanie viguroasă (deși în mare măsură nereușită) împotriva fumatului, a propus să facă din spitale niște locuri unde să predomine umanitatea, nu neapărat rigoarea administrativă și a avut curajul să abordeze chestiunea prelevării de organele de la pacienții decedați în scopul cercetării.
Întrebată dacă este o feministă, Veil a declarat că nu se consideră o militantă în sine, în primul rând pentru că ea cântărește toate părțile unei probleme înainte de a acționa, în timp ce militanții au nevoie de o cauză pe care să o servească în ciuda inconsecvențelor.
Simone Veil, prima femeie care a devenit președinte al Parlamentului European
În 1979, Giscard avea o altă sarcină pentru Veil: primele alegeri urmau să fie organizate pentru Parlamentul European, iar președintele Franței a vrut ca ea să conducă lista partidului său. Simone a acceptat cu ușurință, deoarece credea cu tărie că trebuie să creeze o Europă unificată.
A fost extrem de apreciată pentru eforturile sale de a onora și a păstra amintirea evreilor uciși în Holocaust, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și pentru angajamentul său în favoarea valorilor și unității europene. Simone Veil a fost admirată deopotrivă pentru curajul politic și personal, copilăria și experiențele traumatizante trăite în al Doilea Război Mondial fiind punctul de plecare al dorinței sale pentru a vedea o Europă unită, o cauză pe care Simone Veil a promovat-o toată viața.
A fost aleasă și apoi desemnată președinte al Parlamentului European, devenind liderul primului Parlament European votat direct de cetățeni și prima femeie numită în fruntea unei instituții europene. În plus, a fost președinte al comisiei pentru afaceri juridice și membru al comisiilor pentru mediu, afaceri politice, afaceri externe și securitate, precum și al subcomisiei pentru drepturile omului. De asemenea, a făcut parte din comisia specială privind reunificarea Germaniei, înființată în 1990.
Într-o vizită efectuată la Auschwitz în data de 27 ianuarie 2005, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare, Simone Veil avea să rostească un discurs absolut emoționant.
Ce soartă ar fi putut avea acest milion de copii iudei uciși, bebeluși sau adolescenți, aici sau în ghetouri, sau în alte tabere de exterminare? Oare ar fi ajuns filosofi, artiști, oameni mari de știință, meșteșugari pricepuți sau mămici, pur și simplu?
Simone Veil, ianuarie 2005
Ceea ce știu este că plâng de fiecate dată când mă gândesc la acești copii și nu îi voi uita niciodată. Unii, inclusiv cei câțiva supraviețuitori, au intrat, într-adevar, în lagăr, pentru a servi ca sclavi, majoritatea dintre ei murind, apoi de epuizare, de foame, de răceala, de epidemii sau au fost selectați pentru camera de gazare pentru că nu mai puteau munci.
Nu mai era suficient să ne distrugem corpul, ci și să ne facă să ne pierdem sufletul, conștiința, umanitatea noastră. Când am ajuns acolo, prin numărul tatuat pe brațele noastre, nu eram decât niște piese. Tribunalul de la Nürnberg, considerând că cei mai înalți oficiali erau responsabili pentru crime împotriva umanității, a recunoscut răul făcut nu numai victimelor, ci și umanității ca un întreg.
În autobiografia sa, Simone Veil a criticat puternic unele filme care și-au dorit să evoce această perioadă de istorie foarte tulbure, criticând în special filmul “La vita e bella”, în regia lui Robert Benigni, deoarece nu a existat niciodată un “sfârșit fericit” după tabere.
Simone Veil a murit la data de 30 iunie 2017, la vârsta de 89 de ani și, la un an de la moartea ei, a devenit a cincea femeie care a intrat în Panthéon, necropola laică dedicată «marilor oameni ai Franţei».
- Gazoductul Nord Stream 2 se confruntă cu noi probleme de mediu
- Nouă țări europene resping propunerea Franței de reformare a procesului de extindere a Uniunii Europene
- Pot investițiile în decarbonare să preîntâmpine în Uniunea Europeană un scenariu similar al „deceniului pierdut” din Japonia?
- Cum se va manifesta concret intenția Franței de a prelua inițiativa poziționării ferme a Europei pe scena globală
- Ce efect au sancțiunile SUA care vor fi aplicate pentru gazoductul Nord Stream 2
