fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Istorie

O poză veche de 35 de ani cu Francois Mitterand și Helmuth Kohl ne aduce aminte de valorile Uniunii Europene

Astăzi pare puțin probabil ca doi lideri politici de talia lui Helmut Kohl și a lui Francois Mitterand să colaboreze îndeaproape, așa cum au făcut-o cei doi mari lideri politici ai celei de-a două jumătăți a secolului 20. Cei doi sunt un exemplu pentru modul cum au conlucrat pentru a consolida relația dintre Franța și Germania după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Pacea dintre Germania și Franța a fost piatra de temelie a integrării europene, iar imaginea cu Mitterand și Kohl ținându-se de mână pe 22 septembrie 1984 simbolizează reconcilierea dintre cele două țări, la 70 de ani de la debutul Primului Război Mondial pe frontul de Vest.

Născut în Ludwigshafen, în anul 1930, Helmut Kohl și-a trăit adolescența printre ruinele produse de cel de-Al Doilea Război Mondial. De multe ori a mărturisit că, într-un fel, a fost norocos întrucât vârsta fragedă l-a ferit să înțeleagă ororile celei mai sângeroase conflagrații mondiale. A studiat Dreptul în Frankfurt înainte să decidă că este mai potrivit pentru el să urmeze cursurile de istorie și de științe politice la Universitatea Heidelberg.

În 1959, Kohl avea să fie ales în fruntea CDU, în orașul său natal, avansând în structurile politice cu o rapiditate uimitoare. În 1982, după ce guvernul vest-german avea să pice la o moțiune de cenzură, Kohl era numit de Bundestag în fruntea unui Executiv interimar. Anul următor, Kohl și-a consolidat puterea cu o victorie copleșitoare la alegerile federale.

Kohl a rămas în istorie pentru angajamentul său de a avea un singur stat german. A fost primul Cancelar al Germaniei de Vest care l-a primit pe șeful statului Germaniei de Est într-o vizită diplomatică și, după ce Zidul Berlinului s-a prăbușit în 1989, a luptat pentru reunificarea țării. Tratatul a fost semnat și ratificat de parlamentele celor două țări în 1990, reunificând Germania la 45 de ani de la marele război care a rupt țara în două și aducând viziunea lui Kohl de a vedea o Europă unită mai aproape de realitate.

Francois Mitterand s-a născut în Charente, în 1916. A absolvit studiile de Drept în 1937, iar rădăcinile sale politice au apărut pe fundamentul dreptei naționaliste. Atunci când a izbucnit Al Doilea Război Mondial, Mitterand a fost recrutat în armată și a ajuns prizonier de război al germanilor. După ce a reușit să evadeze, a lucrat pentru o scurtă perioadă pentru guvernul de la Vichy, pivotând, apoi, spre stânga și angajându-se să lupte alături de rezistența franceză. A reușit să construiască o rețea cu alți prizonieri de război și cu alte grupuri ale rezistenței franceze înainte să fugă la Londra și să scape, în acest fel, de intenția regimului de la Vichy de a-l aresta.

Mitterand l-a întâlnit, apoi, pe Charles de Gaulle, considerat a fi figura exponențială a rezistenței franceze din exil. După Al Doilea Război Mondial, Mitterand și-a consolidat poziția pe stânga eșicherului politic francez, făcându-i opoziție lui de Gaulle. Ulterior, Mitterand a ajuns liderul Partidului Socialist și, după o primă tentativă eșuată, a izbutit să câștige alegerile prezidențiale din Franța în anul 1981, conducând primul guvern de stânga al țării pentru prima oară în 23 de ani.

Hemul Kohl a fost al doilea dintr-un grup restrâns de trei oameni care au primit titlul de Cetățean de Onoare al Europei din partea Consiliului European, într-un gest extraordinar de recunoaștere pentru contribuția sa la integrarea și cooperarea europeană.

De cealaltă parte, Mitterand, din postura sa de președinte, a susținut extinderea Europei încurajând aderarea Spaniei și a Portugaliei în Uniunea Europeană. A crezut, de-asemenea, într-o Uniune Europeană mult mai integrată și a militat pentru Actul Unic European care, în 1986, a revizuit Tratatul de la Roma și a introdus bazele conceptului de piață unică.

Împreună, Kohl și Mitterand au desăvârșit acest proiect odată cu adoptarea Tratatului de la Maastricht, șase ani mai târziu, văzându-și visul transpus în realitate, acela ca UE să beneficieze de o piață transnațională.

Faimoasa fotografie care ilustrează acest articol a fost realizată lângă Verdun, locul unora dintre cele mai lungi bătălii ale Primului Război Mondial. Atunci, pe 22 septembrie 1984, în cadrul unei ceremonii de comemorare a victimelor, Kohl și Mitterand au vrut să arate ce drum lung reușiseră Franța, Germania și Europa să-l parcurgă de la finalul celor două conflagrații mondiale.

Ținându-se de mână în fața unei coroane memorială, Kohl și Mitterand au transformat amintirea dureroasă a luptelor de la Verdun într-un simbol al păcii și reconcilierii pentru Europa și întreaga omenire.

Related posts

Ziua libertății, sau când s-a prăbușit Zidul Berlinului

Europolitics.ro

Întoarcerea spiritului din 1989 pentru salvarea democrației europene de astăzi

Adelina Miron

Anul în care Hitler, Trotsky, Freud și Stalin au locuit în același oraș

Adelina Miron

Cum s-a ridicat Uniunea Europeană din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial și de ce contează în ecuația Brexitului

Adelina Miron

Ce ar putea învăța Boris Johnson din experiențele lui Boris Elțîn și Václav Klaus pentru situația în care se află Marea Britanie

Adelina Miron

Ce ar fi trebuit să învețe Donald Trump din marile crize economice și din greșelile lui Herbert Hoover, Richard Nixon și George Bush

Vlad Epurescu

Leave a Comment

trusted online casino malaysia