fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Istorie

Crizele care l-au adus, în urmă cu 20 de ani, pe Vladimir Putin la putere

Prăbușirea rublei, în anul 1998, a fost o consecință a crizei financiare asiatice care începuse cu un an înainte și scânteia care l-a adus la putere pe Vladimir Putin.

Luni de zile, guvernul Rusiei s-a chinuit să limiteze efectele devastatoare ale dezastrului economic din Est. Rusia deja se adâncise, oricum, într-o depresie economică ce părea interminabilă.

Undele de seismice ale colapsului Uniunii Sovietice au fost amplificate de „terapiile de șoc”, iar în a doua parte a anilor 90, sărăcia și șomajul erau răspândite la scară largă. Speranța de viață scăzuse dramatic iar simptomul unui colaps social în toată regula plutea în aer. Bomboana pe colivă a fost protestul minerilor din mai 1998, care blocaseră calea ferată trans-siberiană în mai multe locuri din cauza salariilor neplătite.

În mijlocul acestui dezastru național, administrația Elțîn a folosit resurse financiare imense pentru a susține puterea rublei și a ținut să insiste în fața investitorilor internaționali și în fața FMI-ului că nu se va devaloriza.

În cele din urmă, presiunea financiară s-a dovedit a fi mult prea mare iar, pe 17 august 1998, guvernul de la Kremlin anunța o primă devalorizare a rublei. Dar nu a fost atât. Rusia nu și-a mai putut onora datoriile interne și a adoptat un moratoriu cu privire la plățile datoriilor externe.

În următoarea lună, rubla și-a pierdut două treimi din valoare, inflația a urcat vertiginos iar șomajul și sărăcia se răspândiseră, dramatic, în toată țara. Chiar și înainte de criză, milioane de angajați se duceau la muncă, deși erau neplătiți de săptămâni sau chiar luni întregi!

Politica internă stătea pe un butoi cu pulbere

Pe 23 august, Elțîn avea să-l destituie pe premierul Sergei Kirienko după numai cinci luni de zile și dorea să-l înlocuiască cu predecesorul său, Viktor Cernomîrdin.

Doar că relația lui Elțîn cu Duma, parlamentul rus, era aproape inexistentă. În octombrie 1993, Duma se numea Congresul Deputaților Poporului. Pe fondul consolidării puterii prezidențiale și a reformelor nepopulare, între Elțîn și Congresul Deputaților Poporului a izbucnit într-un conflict de proporții, care mai avea puțin și se transforma într-un război civil. Având susținerea armatei și a securității, președintele Rusiei a trimis tancurile și a demolat sediul parlamentului.

După Constituția din decembrie 1993, puterea Dumei se diminuase considerabil. Cinci ani mai târziu, sub auspiciile crizei, parlamentul rus s-a răzvrătit, refuzând de două ori numirea lui Cernomîrdin. Ca să nu dizolve legislatura și să organizeze noi alegeri, Elțîn a fost obligat să-l instaleze în funcția de premier pe Evgheni Primakov, ministrul de Externe la acea vreme.

El avea să stea în funcție din septembrie 1998 până în mai 1999, dar această perioadă a fost semnificativă, întrucât abordarea politică a fost una mult mai statală. Ca ministru de Externe, între 1996 și 1998, Primakov renunțase la orientarea pro-Vest a lui Elțîn și a căutat să îmbunătățească relațiile cu China și India, pentru a contrabalansa influența SUA și a aliaților săi. La fel a procedat și ca premier. În ziua când NATO a început să bombardeze Serbia în martie 1999, Primakov, care se afla în avion, în drum spre Washington, i-a ordonat imediat pilotului să se întoarcă în Rusia.

Pe plan intern, unul dintre primele demersuri ale lui Primakov a fost acela de a acorda prioritate plăților arieratelor salariale și de pensii. El a încetinit, de asemenea, ritmul privatizărilor, iar la începutul anului 1999, a demarat o serie de investigații pentru privatizările care se făcuseră sub auspicii de corupție. Aceste măsuri, însoțite de o retorică anti-oligarhi, au câștigat rapid suficientă popularitate, iar Primakov se gândea la președinție.

Ideea că Primakov ar putea ajunge la putere, amenințând rezultatul tranziției la piața liberă din anii 1990, a fost destul de îngrijorătoare atât pentru Elțîn, cât și pentru susținătorii lui occidentali. În plus, Elțîn se temea foarte tare de posibilitatea reală să fie urmărit penal la finalul mandatului său. Pe măsură ce criza economică s-a acutizat, devenise din ce în ce mai evident că Elțin trebuia să găsească un succesor în care să se poată baza, pentru a-i garanta imunitatea.

Putin pune mâna pe putere 

Ascensiunea furtunoasă a lui Vladimir Putin, fostul ofițer KGB, în vârful puterii de la Kremlin, i-a luat pe toți prin surprindere. În august 1999, cercul intim al lui Elțîn își finaliza munca de convingere și, în data de 16 august, Duma de Stat s-a reunit pentru a aproba candidatura unui nou prim-ministru. Au ascultat discursul candidatului, i-au pus câteva întrebări și l-au confirmat cu îndârjire în poziția respectivă. Vladimir Putin era al cincilea premier al președintelui Boris Elțîn în 16 luni.

Încă de la începutul mandatului său de premier, era clar că Putin a reprezentat un nou proiect politic și că el a învățat lecții importante din perioada turbulentă care a urmat prăbușirii rublei.

După anul 1998, Putin a adus un grad mai mare de supraveghere a statului, în special în sectoarele cu importanță strategică. Pe plan intern, timpul părea să creeze o retorică anti-oligarhă. În domeniul politicii externe, o apărare mai puternică a intereselor naționale ale Rusiei începea să facă sens politic.

Ceva începea să se schimbe, iar efectele crizei începeau să se diminueze. Devalorizarea rublei a avut rolul de a relansa economia, creșterea importurilor dându-le un impuls producătorilor autohtoni.

Criza rublei a avut și alte efecte. Zdruncinând sistemul financiar, rolul modelării unei noi creșterii economice a fost înclinat spre alte sectoare, departe de Moscova, unde averea Rusiei a fost concentrată în anii 90.

Aceste schimbări dramatice au constituit fundația pe care Rusia și-a construit relansarea economică din anii 2000, atunci când prețul țițeiului a început să crească amețitor. Până la criza economică din 2008, PIB-ul Rusiei înregistra o medie de creștere anuală de 7%.

Așa s-a construit și elita oligarhilor ruși. În timpul anilor 90, Boris Berezovsky, Mikhail Khodorkovsky și Vladimir Gusinsky construiseră imperii financiare de miliarde de dolari. Dar crahul din 1998 i-a afectat serios pe acești miliardari, iar sectorul financiar al Rusiei nu și-a mai recâștigat niciodată importanța proeminentă de care se bucurase.

Avuția Rusiei era, însă, în altă parte, și anume în resursele naturale, în petrol, gaze naturale, cărbune și metale rare. Oligarhii care aveau active în aceste industrii au ocupat locurile de frunte în economie și în sferele de influență. În anii 2000, alte nume au apărut la iveală, precum Roman Abramovici, magnatul din lumea oțelului și aluminiului, Vladimir Bogdanov, cel care deținea compania Surgutneftegaz și Aleksei Mordashov, patronul conglomeratului de oțel Severstal.

Ca mare producător de petrol, cu depozite abundente de gaz, cărbune și metale, Rusia ar fi beneficiat oricum de creșterea prețurilor resurselor naturale ce au urmat ulterior anului 1999. Dar fără crahul din 1998, câștigurile ar fi fost distribuite mult mai restrâns decât în cazul din urmă.

Chiar și îmbunătățirea modestă a calității vieții în unele zone din Rusia a contribuit la creșterea popularității ulterioare a lui Vladimir Putin, ceea ce i-a permis să își construiască o bază electorală care a rămas, în timp, substanțială.

Atacurile teroriste din Moscova și războiul din Cecenia

În septembrie 1999, după mai multe atacuri teroriste care au devastat mai multe blocuri din Moscova și din alte orașe din Rusia, Kremlin a luat poziție și a considerat că separatiștii ceceni sunt responsabili pentru atentate. Peste 300 de oameni își pierduseră viața, dar s-a spus, de-a lungul anilor, că aceste atacuri teroriste au făcut parte dintr-un complot pentru a distrage atenția publicului rus de la corupția endemică ce înflorise sub Elțîn și să și-o redirecționeze spre cecenii care înfrânseră armata rusă în 1996 și obținuseră o autonomie ceva mai mare față de celelalte provincii.

În acele zile tulburi, un grup de cetățeni ruși din Ryazan a raportat FSB-ului că au găsit în pivnița blocului în care locuiau o cantitate imensă de explozibil. Autoritățile au susținut că nu era vorba decât un exercițiu, dar începuseră să curgă informații că urma o a cincea clădire să fie aruncată în aer.

Jurnaliștii de la televiziunea NTV, deținută de oligarhul Gusinski, au decis să efectueze o investigație jurnalistică iar mai mulți comentatori independenți au acuzat că noul premier încearcă să le arunce cecenilor povara atentatelor, fără a exista dovezi clare.

Vladimir Putin a susținut, atunci, că “este perfect evident pentru noi acum că teroriștii se ascund pe teritoriul republicii cecene și sunt susținuți de forțe extremiste din Cecenia”. El a mai spus că identitatea teroriștilor a fost descoperită, dar că nu au fost localizați și a cerut extrădarea lor din Cecenia. Comentariile lui Putin au contrastat cu declarația președintelui Boris Elțîn din acele zile, care a evitat să plaseze vina pe Cecenia.

David Satter, un jurnalist american care a acoperit ani de zile politica din Rusia înainte să fie expulzat, a susținut că FSB a fost implicat în aceste atacuri mortale, alimentând teoriile conspirației care s-au construit încă de-atunci. El a povestit, pentru Business Insider, că a fost în acele zile în Ryazan și că, după apelul oamenilor la autorități, trei persoane au fost arestate. „Ei s-au dovedit a fi nu ceceni, nu teroriști în sensul obișnuit, ci mai degrabă agenți ai FSB-ului”, a spus jurnalistul.

Așa a devenit combaterea terorismului în epoca lui Vladimir Putin o prioritate majoră pentru guvernul rus și s-a dovedit a fi un aspect definitoriu al profilului de lider dur al lui Vladimir Putin.

Locul evident pentru a-și începe campania a fost în Cecenia, simbol al colapsului Rusiei. Cecenii rezistaseră de două ori încercărilor lui Elțin de a le zdrobi independența, dar succesul lui Putin s-a dovedit a fi o victorie amară. Războiul a devastat poporul, economia și infrastructura de-acolo.

După 11 septembrie 2001, Putin și-a reluat campania militară din Cecenia. S-a apropiat de președintele George W. Bush – care chiar a susținut că a văzut sufletul lui Putin într-o conferință de presă istorică – până când războiul din Irak i-a despărțit. Atunci, Putin a insistat ca dreptul internațional să fie acceptat în sensul că nicio invazie nu ar putea fi permisă fără aprobarea Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, acolo unde Rusia a votat împotrivă.

Pe plan intern, Putin i-a eliminat pe cei mai puternici oligarhi, primii fiind cei care controlau mijloacele media, totul culminând cu arestarea lui Mikhail Khodorkovsky (2003), cel mai bogat om de la acea vreme din Rusia.

Related posts

Întoarcerea spiritului din 1989 pentru salvarea democrației europene de astăzi

Adelina Miron

Cum s-a ridicat Uniunea Europeană din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial și de ce contează în ecuația Brexitului

Adelina Miron

O poză veche de 35 de ani cu Francois Mitterand și Helmuth Kohl ne aduce aminte de valorile Uniunii Europene

Vlad Epurescu

Ziua libertății, sau când s-a prăbușit Zidul Berlinului

Europolitics.ro

Anul în care Hitler, Trotsky, Freud și Stalin au locuit în același oraș

Adelina Miron

Ce ar putea învăța Boris Johnson din experiențele lui Boris Elțîn și Václav Klaus pentru situația în care se află Marea Britanie

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia