fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Bruxelles Parlamentul European

Românii care vor avea funcții de conducere în comisiile din Parlamentul European în următorii doi ani și jumătate

Parlamentul European

La capătul unor negocieri intense, comisiile de specialitate din Parlamentul European s-au întrunit, miercuri, 10 iulie, pentru a-și alege președinții și vice-președinții.

Biroul de conducere al unei comisii este alcătuit dintr-un președinte și patru vice-președinți care sunt aleși pentru un mandat de doi ani și jumătate. Comisiile din Parlamentul European gestionează propunerile legislative, numesc echipe de negociere pentru a purta discuții cu miniștrii Uniunii Europene, adoptă rapoarte, organizează audieri și verifică alte organisme și instituții ale UE.

Se remarcă un echilibru cu privire la reprezentarea țărilor din Estul Europei în structurile de conducere ale comisiilor europarlamentare. Polonia și România au câte cinci reprezentanți, Cehia și Ungaria câte trei iar Bulgaria unul singur. De altfel, România este singura țără din Estul Europei care deține președinția unei comisii de specialitate. Adina Vălean va fi, în următorii doi ani și jumătate, în fruntea comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie.

Alți europarlamentari români care au câștigat funcții de vice-președinți în comisii: Iuliu Winkler va fi vice la Comerț Internațional, Cristian Bușoi la Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, Maria Grapini la Piața Internă și Protecția Consumatorului și Daniel Buda la Agricultură și Dezvoltare Rurală.

Lucrurile se mai pot schimba, întrucât nu au fost completate, încă, structurile de coordonare pentru comisiile de la Dezvoltare Regională, Agricultură și Dezvoltare Rurală, Cultură și Educație, Justiție și Afaceri Interne, Afaceri Constituționale și Afaceri Externe, iar la Comisia pentru Locuri de Muncă și Afaceri Sociale încă nu a fost ales biroul de conducere. S-a vehiculat că Traian Băsescu ar urma să fie cel de-al patrulea vice-președinte la Afaceri Externe și Cristian Ghinea ar urma să ocupe postul de al doilea vice-președinte la comisia pentru Dezvoltare Regională.

Deși Dacian Ciolos a anunțat că Renew va încerca să blocheze accesul europarlamentarilor din PiS și FIDESZ în biroul de conducere al comisiilor europarlamentare de specialitate, acest obiectiv a fost sortit eșecului, neavând, la prima vedere și sprijinul Popularilor și al Socialiștilor. Din PiS și FIDESZ au fost aleși în funcții de conducere Witold Jan Waszczykowski (PiS – președinte la Afaceri Externe), Kinga Gal (FIDESZ – vicepreședinte la Comerț Internațional), Tamás Deutsch (FIDESZ – vicepreședinte la Control Bugetar), Zdzisław Krasnodebski (PiS – vicepreședinte la Industrie, Cercetare și Energie) și Ryszard Czarnecki (PiS – vicepreședinte la Petiții).

Conducerea comisiilor de specialitate din Parlamentul European

Related posts

Prima reacție a Ursulei von der Leyen după ce Sylvie Goulard a fost respinsă de Parlamentul European

Vlad Epurescu

România dă peste cap Uniunea Europeană. Cum afectează saga desemnării candidatului pentru comisar european inclusiv discuțiile pe bugetul UE

Vlad Epurescu

Uniunea Europeană ezită să solicite schimbări deși situația bugetelor Franței și Italiei este ,,îngrijorătoare’’

Adelina Miron

Încă un candidat cu probleme! Sylvie Goulard, propunerea Franței de comisar, ar putea fi din nou audiată de Parlamentul European

Vlad Epurescu

Planul Adinei Vălean, propunerea de comisar a României, pentru transportul european

Vlad Epurescu

Discuțiile despre bugetul UE divizează statele membre

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia