fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Bruxelles Comisia Europeana

Primele idei despre ce va cuprinde Green Deal-ul, marele proiect al Ursulei von der Leyen

Ursula von der Leyen, noul președinte al Comisiei Europene, se pregătește să prezinte în data de 11 decembrie un prim draft al unei legi privind combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului în cadrul unui Acord Verde European.

Schița primei forme a Acordului Verde European, obținută de EURACTIV, conține „un set de politici profund reformatoare” pe care noua Comisie Europeană intenționează să le propună pentru a face față schimbărilor climatice, a decarbona mediul și a promova o economie verde.

Documentul este, în fapt, un rezumat al unui proiect de propunere – marcat „numai pentru uz intern” – care a fost distribuit către reprezentanțele naționale ale țărilor UE de la Bruxelles pentru a obține feedback. În momentul de față, pare mai degrabă o listă de de dorințe, plină cu numeroase puncte de reper, așsezate sub o serie de titluri.

În fruntea listei este obiectivul Europei de a atinge neutralitatea climatică, iar „Legea climatică europeană” va consacra obiectivul de neutralitate climatică din 2050 și ”va fi prezentată până în martie 2020”, se arată în document.

Până în octombrie 2020, Comisia Europeană și-a propus să prezinte „un plan cuprinzător cu privire la modul de revizuire a obiectivului UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 la cel puțin 50% și, apoi, la 55%.”

Mai departe, Comisia promite „integrarea sustenabilității” în toate politicile, adoptând „un jurământ verde: „Nu faceți rău”. În practică, Bruxelles-ul va încerca să elimine „legislația incoerentă care să reducă eficacitatea în acordarea Acordului Verde”. Acest lucru va include aspecte financiare însoțite cu o propunere de „analizare și evaluare a practicilor de bugetare ecologică” atât la nivelul UE, cât și la nivel național. În iunie 2020, va fi prezentat un „plan de acțiune privind finanțarea ecologică”. O revizuire a „orientărilor privind ajutoarele de stat pentru mediu și energie” este, de asemenea, pe ordinea de zi.

Printre celelalte inițiative se va afla și o propunere de revizuire a Directivei privind impozitarea energiei în vederea „alinierii” acesteia la ambițiile climatice europene. Și, deși Comisia Europeană dorește „să depună eforturi” pentru a respinge regula unanimității privind impozitarea, nu se menționează taxarea carbonului la frontieră, impozit menit ca să protejeze industria europeană, precum producția de oțel, împotriva importurilor chineze care fac obiectul unui dumping.

Comisia intenționează, de-asemenea, să extindă schema de taxare a emisiilor de carbon la sectorul maritim și să reducă numărul de certificate gratuite EU-ETS alocate companiilor aeriene.

Bruxelles vrea să analizeze, de-asemenea, posibilitatea de a include taxarea emisiilor din transportul rutier în această schemă, o propunere care a fost multă vreme promovată de organizațiile non-guvernamentale. Mai mult, Comisia vrea să retragă și să retrimită propunerea legislativă privind eurovignieta pentru a taxa vehiculele cu garabrit greu. Această propunere a rămas blocată în negocierile din Consiliul de Miniștri.

În cadrul rubricii de conservare a ecosistemului și a biodiversității, Comisia propune „revizuirea tuturor normelor existente care reglementează agricultura și silvicultura pentru a se asigura că sunt în conformitate cu noile ambiții pentru a combate schimbările climatice și pentru a apăra biodiversitatea.”

Comisia își dorește să mai revizuiască și legislația aerului, a apei și a substanțelor chimice, în vederea „eliminării tuturor surselor de poluare.”

Related posts

Trei scenarii pentru reforma Uniunii Europene. Federalizare, descentralizare sau reforma economiilor naționale?

Adelina Miron

Ce strategie are Uniunea Europeană ca să reformeze Organizația Mondială a Comerțului în plin război comercial cu SUA

Adelina Miron

Parlamentul European se bazează pe Charles Michel pentru a avansa negocierile bugetului european

Adelina Miron

Ursula von der Leyen apără sintagma „stilul de viață european” și explică ce înseamnă

Europolitics.ro

Rovana Plumb, pe o listă de zece candidați pentru funcția de comisari europeni care au probleme de integritate. Mâine va fi audiată de comisia JURI

Adelina Miron

Ce trebuie să facă Rovana Plumb în primele 100 de zile dacă va fi comisar european la Transporturi

Vlad Epurescu

Leave a Comment

trusted online casino malaysia