Este din ce în ce mai probabil ca PSD să nominalizeze o femeie pentru a ocupa funcția de comisar european, din toamna acestui an. După ce Polonia l-a anunțat astăzi drept candidat pe șeful administrației prezidențiale de la Varșovia, șansele ca postul României să fie ocupat de un bărbat scad simțitor. PSD are de trecut un test important. Este pus să aleagă între a demonstra că mai poate produce oameni politici cu anvergură, care să conteze în familia socialiștilor europeni, sau a se mulțumi să constate falimentul leadership-ului politic din ultimii ani, numind la Bruxelles o persoană care nu are statură în partid.
Având în vedere votul strâns cu care Ursula von der Leyen și-a asigurat suportul Parlamentului European pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, este de așteptat ca aceasta să prefere un candidat cu greutate politică, ce ar putea să ofere susținere în legislativul european, prin influența în cadrul grupul socialiștilor, dar și în Consiliu, prin greutate pe scena politică internă a României.
Și primul ministru Viorica Dăncilă are un interes pentru o nominalizare politică, dacă ar fi să luăm în serios declarația domniei sale de la Strasbourg, potrivit căreia politica europeană este înfăptuită de politicieni și nu de experții de dosare, fie ei și diplomați de rang înalt. Această mutare ar arăta partidului că președintele său mai crede în forța și menirea PSD de a guverna.
Ceea ce prim-ministrul nu își dorește, cu siguranță, este să facă o propunere care să se lovească de un refuz. Acesta este, în parte, și motivul pentru nominalizarea Bucureștiului întârzie, în ciuda faptului că majoritatea statelor membre mari din UE și-au clarificat poziția iar posturile cheie din Comisie încep deja să fie alocate.
Cine sunt potențialele candidate?
În acest context, candidatura Luminiței Odobescu, reprezentantul permanent al României la Bruxelles, pe care unii au vehiculat-o cu o oarecare insistență în ultimele zile, pare a avea șanse limitate de succes, în ciuda suportului cert de care aceasta se bucură în anumite cercuri din mediul politic intern.
În plus, ambasadorul și-a asociat involuntar numele de episodul candidaturii eșuate a fostului șef DNA, Laura Codruța Koveși, pentru funcția de procuror european. Cu o reputație relativ intactă în plan extern (mai toți înțeleg că rolul diplomaților este să execute misiunea încredințată de capitală), Luminița Odobescu se va lovi, însă, de intransigența noului val politic care se formează la București și care nu crede în intenția reală a conducerii PSD de a se delimita de epoca Dragnea.
Nominalizarea ambasadorului de la Bruxelles ar relua rețeta numirii lui Leonard Orban, fost negociator al România în procesul de aderare, care a ajuns în fotoliul de comisar european fără să fi ocupat anterior o poziție ministerială sau politică semnificativă.
De aspirațiile Rovanei Plumb nu se mai aude nimic, dar asta nu înseamnă că numele i-a dispărut complet din joc. Rovana Plumb este un politician cu ștate vechi, care a înțeles să sacrifice pentru partid când aceasta i-a cerut-o, motiv pentru care se bucură în continuare de simpatie. Rovanei Plumb i-a mai fost refuzată odată nominalizarea pentru un post în Comisie, în favoarea doamnei Corina Crețu, acum cinci ani. Politic vorbind, Rovana Plumb este candidatul ideal pentru PSD: loial, experimentat, crescut în pepiniera internă, cu pielea tăbăcită în luptele politice interne dar și în cu o experiență de europarlamentar. Ea a fost ministru al mediului și schimbărilor climatice, unul din portofoliile pe care Viorica Dăncilă le vizează la Bruxelles.
Un candidat cu un profil interesant ar putea fi însă și noul ministru de externe al României, Ramona Mănescu. Recuperată în guvern după eșecul ALDE la europarlamentare și după demisia așteptată a lui Teodor Meleșcanu, Mănescu are trei mandate de europarlamentar la activ și se bucură de oarecare simpatie transpartinică, în ciuda controverselor legate de averea sa. Dezavantajul este că Ramona Mănescu reprezintă azi un partid care riscă să dispară de pe scena politică dacă rezultatul candidatului său la alegerile prezidențiale din toamnă va fi cel dat de sondajele actuale. Ramona Mănescu a fost ministru al Transporturilor, un alt domeniu de interes pentru România.
Ce portofolii vizăm?
Primul-ministru a anunțat că România este interesată de trei portofolii: energie, mediu si transporturi.
La energie, România se află în plină procedură de infringement pentru OUG 114 care subminează practic obiectivele Uniunii Energetice propovăduite de Bruxelles. Cartea României de furnizor de securitate energetică în Europa centrală și de Est, care ar fi putut fi jucată cu succes pentru acest portofoliu, este astăzi definitiv compromisă, mai ales în condițiile în care ministrul Teodorovici continuă să își susțină retorica conspiraționistă potrivit căreia România este înconjurată numai de dușmani, cărora numai taxele pe lăcomie și blocarea investițiilor din Marea Neagră le mai ține piept.
La combaterea schimbărilor climatice stăm la fel de rău în condițiile în care Comisia tocmai ne trimite la curtea de la Luxemburg în trei dosare, pentru că nu respectăm normele de calitate a aerului, distrugând cu bună știință calitatea vieții propriilor cetățeni. Peste asta, România este angajată în negocieri dure cu Bruxelles pentru a menține un procent cât mai mic de energie regenerabilă în mixul energetic, prefăcându-ne că nu înțelegem că era cărbunelui se îndreptă către apus.
La transporturi, România are un istoric puțin pozitiv la capitolul infrastructură, bântuită de o incapacitate administrativă cronică.
România ar putea, teoretic, prezenta un candidat pentru fiecare din cele trei portofolii: Rovana Plumb la mediu, Ramona Mănescu la Transporturi și Luminița Odobescu la energie (deși domnia sa nu are legătură cu domeniul propriu-zis, este o bună cunoscătoare a dosarelor europene din sector și a gestionat subiectul ca tânăr diplomat acum zece ani). Cu toate acestea, alinierea profilurilor are doar o importanță teoretică, în condițiile incertitudinilor legate de jocul politic intern.
Ce opțiuni avem?
Tactic, România ar putea urma recomandarea președintelui Comisiei și să prezinte două candidaturi, ambele femei. Varianta mai puțin riscantă ar fi o candidatură „tehnică” și una politică”, alegerea urmând să aparțină Ursulei von der Leyen. În felul acesta, Viorica Dăncilă ar putea să împartă responsabilitatea acestei numiri cu președintele Comisiei și să salute un rezultat acceptabil și pentru Bruxelles, ceea ce ar închide, măcar în parte, disputele politice interne.
România ar putea miza pe sprijinul Franței pentru unul dintre cele trei portofolii, sau pentru un altul, cu semnificație regională în vecinătatea noastră, cum ar fi portofoliul extinderii. Mijlocirea lui Dacian Cioloș pe lângă președintele Macron ar putea ajuta mai ales un candidat cu profil tehnic, care să nu fie perceput ca o amenințare politică la Paris.
Am putea, de asemenea, să beneficiem de bunele relații ale Președintelui Iohannis cu Berlinul, astăzi slăbit în parte de confruntările politice interne și de starea de sănătate agravată a cancelarului Merkel. Franța s-a dovedit, însă, un aliat mai stabil al României în momente cheie (spre exemplu la numirea lui Cioloș în funcția de comisar european pentru agricultură). Dosarele divergente la nivel strategic între România și Germania nu ajută la consolidarea unui dialog de încredere pe termen lung, în ciuda bunei reputații de care se bucură ambasadorul nostru la Berlin, Emil Hurezeanu.
