fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Parlamentul European Stiri

Manfred Weber, Udo Bullman și Ska Keller, mesaj la unison: „Nu acceptăm ce s-a întâmplat în România!”

Parlamentul Europeană votează astăzi o rezoluţie referitoare la statul de drept în România, după dezbaterile pe această temă pe care le-a organizat în februarie 2017, februarie şi octombrie acest an. Votul va avea loc astăzi, de la ora 12.00, ora Strasbourgului.

Potrivit draftului rezoluţiei, Parlamentul European îndeamnă Parlamentul şi Guvernul României să pună în aplicare pe deplin toate recomandările Comisiei Europene, ale GRECO şi ale Comisiei de la Veneţia şi să se abţină de la orice reformă care ar pune în pericol respectarea statului de drept, inclusiv independenţa sistemului judiciar. De asemenea, eurodeputaţii invită Comisia Europeană ” să monitorizeze acţiunile întreprinse de autorităţile române pe baza recomandărilor”.

Totodată, Legislativul european condamnă ”intervenţia violentă şi disproporţionată” a forţelor de ordine în timpul protestelor de la Bucureşti din august 2018. Tot astăzi, urmează să fie prezentat raportul MCV care, potrivit unor surse, va fi mai dur pentru România decât pentru Bulgaria. Executivul comunitar va arăta că România a îndeplinit doar două din cele 12 recomandări (referitoare la Sistemul Prevent al Agenţiei Naţionale de Integritate şi Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate) şi va adăuga alte recomandări extrem de dure.

Cei trei lideri ai principalelor grupuri politice din Parlamentul European au comentat ce semnificație are votul din această zi pentru România și Uniunea Europeană.

Udo Bullman, președintele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European
Această rezoluție va contribui pentru a scoate în evidență adevărul și la o analiză corectă a situației. Dar România nu este în situația Ungariei sau a Poloniei. Nu am auzit voci de la Comisie sau din Parlamentul European care să ceară activarea Articolului 7 pentru România. Încă mai este loc de îmbunătățire, iar comparația dintre România și Ungaria sau Polonia nu poate fi pe picior de egalitate. Încă mai este loc pentru critică constructivă și pentru pluralism, iar Guvernul s-a angajat că va ține cont de concluziile Comisiei de la Veneția.

Ska Keller, co-președinte al Grupului Verzilor
România trebuie să ia notă de concluziile Comisiei de la Veneția. Mesajul rezoluției va fi unul puternic. Nu este în regulă să trimiți poliția peste protestatarii pașnici și nici să legalizezi corupția.
Din punctul meu de vedere, această rezoluție arată ca nu acceptăm ce s-a întâmplat în România. Vrem ca Guvernul României să implementeze concluziile Comisiei de la Veneția.
Va fi o presiune specială pe România și sperăm că se va înțelege că răspunsul nu va fi contracararea cu teorii despre presiunile externe.
Adevărat, nu avem destule instrumente intermediare, avem doar opțiunea nucleară, adică activarea Articolului 7, dar trebuie să avem instrumente înainte de activarea acestui articol.
În timp ce noi dezbatem bugetul trebuie să ne punem întrebarea următoare: cum protejăm libertatea presei, democrația, ONG-urile și să nu legalizăm corupția. Este o întrebare cheie despre cum putem proteja democrația în UE. Desigur, fiecare țară este diferită, dar aici avem o problemă fundamentală. Nu este o procedură de infringement în cazul României, dar vrem să scoatem în evidență această problemă cu statul de drept. Procedura Articolului 7 a fost icnepută mai ușor în cazul Poloniei dar mai greu în cazul Ungariei deoarece Viktor Orban este membru PPE și nu tot grupul a votat.
Vrem însă să avem o monitorizare constantă și comitete independente care revizuiesc modul în care este respectat statul de drept și domnia legii în fiecare țară membră. Nu trebuie să politizăm și să ne uităm la familia politică.

Manfred Webber, președintele Grupului Popularilor Europeni:
Grupul PPE va susține rezoluția. România face pași înapoi în privința reformelor din Justitie. Cetățenii au demonstrat pentru o Românie modernă și este grozav să urmărești atitudinea lor și a societății civile, dar este de neacceptat că politia i-a bătut. Valorile fundamentale nu sunt negociabile, iar premierul României a dat promisiuni clare în plenul Parlamentului European.
Declarația președintelui Iohannis cu privire la faptul că România nu este pregătită să preia președinția Consiliului UE este îngrijorătoare. Când președintele unei țări spune așa ceva, acest lucru nu este pozitiv pentru noi. Din perspectiva europeană, Guvernul trebuie să lămurească modul în care va rezolva problemele statului de drept. Noi credem că Guvernul României își va respecta promisiunile, chiar dacă acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

Contăm pe guvernul României, are o responsabilitate uriașa în negocierile cu privire la bugetul multi-anual al UE, așa că sperăm că Summit-ul de la Sibiu va crea o platformă bună pentru campanie. Guvernul României are o responsabilitate uriașă!
Am văzut în cazul Ungariei și al Poloniei că Articolul 7 nu ne dă destule posibilități. La Helsinki am propus un mecanism independent pentru respectarea domniei legii și respectării statului de drept. Trebuie să supervizeze situația din UE și să ofere instrumente pentru sancțiuni. O soluție poate fi conectarea statului de drept de MFF, dar să nu politizăm acest lucru.

Related posts

Ce o așteaptă pe Christine Lagarde în fruntea Băncii Centrale Europene și cum se va deosebi strategia ei de cea a lui Mario Draghi

Adelina Miron

UE lansează 13 proiecte de cooperare noi în domeniul apărării PESCO

Adelina Miron

În plin război comercial, Donald Trump a blocat activitatea Organizației Mondiale a Comerțului. Care sunt viitoarele scenarii

Adelina Miron

Macron a interpretat cartea ‘’europeană’’ în timpul vizitei de stat din China

Adelina Miron

BMW, Daimler, Audi și Volkswagen au stabilit standardele timp de un secol. Acum, și-au dat seama că au rămas în urmă

Adelina Miron

Cum va aborda Vera Jourova problematica apărării statului de drept

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia