Emmanuel Macron încearcă să miște scena politică a Parlamentului European. La începutul lunii martie, președintele Franței a făcut apel la o Renaștere Europeană într-o scrisoare deschisă adresată cetățenilor europeni, publicată în mass-media din toate cele 28 de țări membre ale Uniunii.
„Nicicând nu a fost Europa mai necesară de la cel de-al doilea Război Mondial până astăzi, și totuși niciodată nu s-a aflat ea într-un mai mare pericol decât acum!” Cu acest avertisment, Emmanuel Macron propunea la începutul lunii martie o nouă reconfigurare a unor principii care constituie fundamentele Uniunii Europene.
Înființarea Agenției Europene de Protecție a Democrațiilor, interzicerea finanțării partidelor politice europene de puteri străine, revizuirea spațiului Schengen, un scut social care să garanteze aceeași remunerație la același loc de muncă, salariul minim european, Banca Europeană a Climatului care să finanțeze tranziția de la surse de energii poluante la cele curate și finanțarea inovației au fost marile idei enunțate de Emmanuel Macron care ar trebui să stea la baza unei noi Europe.
Va putea En Marche! să-și formeze propriul grup în Parlamentul European?
Pe această platformă programatică, miercuri, 24 aprilie, partidul lui Emmanuel Macron, Republica En Marche!, și-a anunțat lista completă a celor 79 de candidați înscriși în cursa pentru alegerile europarlamentare. Conform ultimelor sondaje, En Marche! ar putea obține 20 – 22 de locuri în Parlamentul European, din totalul de 74 de fotolii alocate Franței. En Marche! pare să aibă un avantaj subțire, la prima vedere, în fața Frontului Național, formațiunea politică condusă de Marine Le Pen.
Cei de la En Marche! au spus, în repetate rânduri, că o alianță cu grupul liberal ALDE nu va fi necesară, în ciuda unei afinități evidente. În schimb, au curs o serie de idei cu privire la o coaliție ad-hoc, care să fie formată după alegerile din luna mai.
Lista Renașterii lui Macron, formată dintr-o largă coaliție din care fac parte En Marche! și alte partide și mișcări din Franța, conține, acum, candidați și din alte șapte state europene, cu dublă naționalitate, reflectând o ambiție transnațională pentru „vindecarea” Uniunii Europene.
„Șapte națiuni europene sunt reprezentate pe lista Renașterii. Șapte este numărul necesar de naționalități pentru a crea un grup politic în Parlamentul European. Cetățeni din Franța, Grecia, Portugalia, Italia, Germania, Ungaria și Belgia, care au ales să locuiască și să trăiască în Franța, sunt uniți pe lista noastră pentru o Renaștere Europeană”
Trecând peste decizia simbolică a celor de la En Marche!, totuși, majoritatea candidaților non-francezi sunt plasați pe locuri care sunt neeligibile. În plus, deși aspirațiile partidului creat de Emmanuel Macron se bazează pe niște frânturi de adevăr, afirmația de mai sus este înșelătoare. Procesul european menționează că, pentru un astfel de pas, este nevoie de un proces instituțional.
Ce spune Parlamentul European
Regulile și Procedurile Parlamentului European explică criteriile minime pentru ca un grup politic să fie recunoscut. Regula 30 spune că membrii aleși pot forma grupuri care să exprime afinitățile lor politice. Cu toate acestea, un grup politic trebuie să cuprindă membri aleși din cel puțin un sfert din statele membre. Numărul minim al acestor membri pentru a forma un grup politic este de 25.
Deși lista Renașterii include candidați din șapte state diferite membre ale UE, în mesajul de campanie, En Marche! a cam interpretat într-o modalitate, cel puțin inedită, această regulă a Parlamentului European. Ideea este că nu e vorba despre naționalitate, ci despre țara din care face parte candidatul respectiv. Un grup europarlamentar se poate forma din cel puțin 25 europarlamentari care sunt aleși din șapte state diferite!
Macron a căzut în capcana diplomației tradiționale a Franței
Dar, Macron se confruntă și cu un alt set de probleme. Bazându-se excesiv pe alianța franco-germană, și-a creat o opoziție puternică în Europa. În urmă cu doi ani, Macron câștiga furtunos alegerile din Franța grație unei platforme pro-europene. Acest lucru a deschis o ușă pentru o serie de schimbări profunde în Uniunea Europeană.
Brexitul, venit după criza economică și după referendumurile eșuate din Franța și Olanda pentru o constituție europeană au arătat că este nevoie de o reformă profundă a instituțiilor europene. În schimb, Macron a venit mult prea târziu cu lista propunerilor sale. Încet-încet, s-a aliniat diplomației tradiționale a Franței care presupune prioritizarea motorului franco-german. Căzând de-acord cu Cancelarul Germaniei pentru un buget comun al zonei euro și insistând pentru stabilitatea macroeconomică, Macron s-a trezit surprins să vadă că o coaliție condusă de olandezi a desființat această înțelegere franco-germană, acordul picând în Consiliul European.
În timp ce noi coaliții au apărut în interiorul blocului, precum Grupul de la Visegrad sau Liga Hanseatică inițiată de Olanda, Macron a eșuat în a-și organiza propriul grup. Președintele Franței nu și-a dat seama că politica europeană a devenit transnațională și, deși mișcarea En Marche! a fost profund europeană, Macron a rămas înțepenit în negocierile bilaterale cu Angela Merkel, în detrimentul unei alianțe care ar fi putut șubrezi dominația Germaniei din politica europeană.
