fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Bruxelles Comisia Europeana

În ce măsură va reuși Comisia Europeană să vină cu un plan pentru combaterea schimbărilor climatice

Evoluția Comisiei von der Leyen va însemna, în mare parte, depășirea testului angajamentelor climatice. Germania și Franța s-au atașat ideii ecologiste, dar este doar un prim pas dintr-un parcurs anevoios. 

Noua Comisie Europeană care va prelua conducerea blocului din noiembrie și-a propus ca misiune principală a mandatului său să facă din Uniunea Europeană un lider în lupta împotriva schimbărilor climatice, informează AFP

Provocarea a devenit cu atât mai urgentă cu cât oamenii de știință spun că proiecțiile actuale ale ONU pentru încălzire globală sunt depășite și că temperaturile medii cresc mai repede decât se anticipa.

Misiunea vicepreședintelui Frans Timmermans va presupune supravegherea activităților comisarilor care se ocupă de energie, pescuit, agricultură, transport și siguranță alimentară, toate sub titlul de vicepreședinte executiv pentru “European Green Deal”.

De asemenea, el va primi fotoliul însărcinat pentru acțiuni climatice, din care spaniolul Miguel Arias Canete a negociat acordul climatic din Paris în 2015 în numele celor 28 de state membre ale UE.

“Este unul dintre principalii politicieni din lume cu multă putere în mâinile sale”, a declarat Pascal Canfin, șeful Comisiei pentru Mediu din Parlamentul European.

“Înțelege foarte bine că are o fereastră politică excepțională. Are mijloacele de a reuși.”

Taxa de frontieră pentru carbon

Însă unii, precum Jeremy Wates, șeful Biroului European de Mediu, un ONG din Bruxelles, au spus că reprezentanții viitorului executiv de la Bruxelles sunt lipsiți de o expertiză semnificativă în ceea ce privește ecologia.

Partidul Verzilor din Parlamentul European a avut o poziție și mai dură, criticând lipsa totală de acțiune. „Cuvântul climă nu apare în titlurile portofoliului”, a menționat Karima Delli, un reprezentant al Verzilor. 

Colegii ei, Michele Rivasi și David Cormand, au spus că se așteaptă ca noul executiv să sprijine acordurile de liber schimb pe care le consideră dăunătoare planetei. 

Noul șef al Comisiei, Ursula von der Leyen, s-a angajat să facă din lupta împotriva schimbărilor climatice una dintre prioritățile principale ale mandatului său de cinci ani. Fostul ministru german al apărării a oferit echipei sale 100 de zile pentru a elabora un pachet legislativ care, în cele din urmă, va face din Europa primul continent care să devină neutru din punct de vedere al carbonului.

Pentru a ajunge acolo, ea dorește să extindă sistemul european de comercializare a emisiilor de carbon pentru a acoperi și transportul maritim, să diminueze cotele gratuite pentru sectorul aviației și să adopte o taxă de frontieră pe carbon pentru tarife mai mari la mărfurile importate realizate prin procese cu consum de seră.

Franța și Germania susțin abordarea mai îndrăzneață pentru combaterea schimbărilor climatice. Parisul a susținut de mult timp ideea privind taxa pentru carbon.

Obiective ambițioase

Misiunea Ursulei lui Von der Leyen va fi aceea de a convinge patru state membre ale UE – Republica Cehă, Estonia, Ungaria și Polonia – să susțină planul neutralizării carbonului  în Europa până în 2050.

Aceste țări, care se bazează pe arderea combustibililor fosili, au susținut la începutul acestui an că tranziția către energia curată va presupune costuri semnificative.

Ca răspuns, Ursula von der Leyen a propus un fond de tranziție care să susțină costurile. Dar asta a deranjat statele membre aflate deja sub presiunea de a contribui mai mult pentru a acoperi deficitul bugetar odată cu realizarea Brexit-ului.

Cealaltă provocare va fi stabilirea unor obiective mai ambițioase pentru reducerea gazelor cu efect de seră ale UE până în 2030. În prezent, acestea sunt stabilite la 40% din preponderența lor în 1990, dar Ursula von der Leyen vrea să meargă mai departe pentru a îndeplini obiectivele acordului climatic de la Paris – cu o reducere de până la 50% sau chiar 55%.

Related posts

Migrația și clima au înghețat negocierile pe bugetul multianual al Uniunii Europene

Adelina Miron

Schimbări în peisajul economic european. Comisarii propuși să îi țină piept lui Trump, dar și luptelor din domeniul tehnologic și bugetar

Vlad Epurescu

Ursula von der Leyen apără sintagma „stilul de viață european” și explică ce înseamnă

Europolitics.ro

De ce nu are România o strategie de comerț exterior? Iuliu Winkler: „România nu a avut niciu obiectiv politic în timpul președinției UE!”

Vlad Epurescu

Uniunea Europeană va pune capăt monitorizării corupției în Bulgaria, dar nu și în România. Douăsprezece obiective pe care țara noastră le are de îndeplinit

Adelina Miron

Cum le-a depășit Europa pe Statele Unite în apărarea piețelor libere

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia