fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Bruxelles Comisia Europeana

Haos instituțional sau colaborare? De ce decizia Ursulei von der Leyen de a suprapune responsabilitățile mai multor comisari va genera confuzie și potențiale conflicte

Viitorii comisari europeni vor lupta împotriva schimbărilor climatice sub îndrumarea Ursulei von der Leyen. Parcursul lor, odată ce vor începe exercitarea funcției, va fi sinonim cu protejarea modului de viață european, lupta împotriva „imperialismului” marilor companii tehnologice, protejarea confidențialității datelor și prevenirea știrilor false, combaterea monopolurilor, a fraudei fiscale, a ajutorului de stat ilegal și a corupției, relatează POLITICO.

De asemenea, vor să susțină cauza protecțiilor sociale, în special pentru lucrătorii amenințați de globalizare și să combată naționalismul și a extremismul. Mai mult, s-au angajat să construiască o nouă cultură a gândirii strategice comune, astfel încât țările UE să poată lupta împreună împotriva amenințărilor de securitate. 

Însă, cu noua echipă a Comisiei în centrul atenției, datorită în mare parte celor peste douăzeci și patru de audieri publice din ultimele două săptămâni, există, de asemenea, un risc foarte crescut ca viitorii comisari să ajungă la o confruntare – pentru putere, pentru resurse, pentru fonduri bugetare insuficiente în special, pentru importanță sau chiar, în cazul celor cu portofolii mai puțín importante, doar pentru relevanță.

Astfel de conflicte interne sunt obișnuite la Bruxelles, inclusiv în primii ani ai Comisiei actuale, când Günther Oettinger, pe atunci comisar pentru economie și societate digitală, s-a confruntat cu vicepreședintele digital Andrus Ansip.

Noul Colegiu al Comisarilor nu este tocmai pus la punct. Sylvie Goulard, candidatul francez, a fost respinsă la audierile din comisiile de specialitate ale Parlamentului European. Oricum, Ursula von der Leyen trebuia să-i înlocuiască pe candidații din România și Ungaria, care au fost blocați de Parlamentul European din cauza îngrijorărilor cu privire la capacitatea lor de a-și exercita funcția. 

Ceea ce este limpede este că Ursula von der Leyen a creionat o organigramă care nu se bazează pe o organizare piramidală. Mulți comisari vor avea responsabilități suprapuse sau li se atribuie obiective politice care le impun să depindă de alți comisari pentru a aloca bani sau pentru a oferi cooperare logistică.

De exemplu, Frans Timmermans, social-democratul olandez care va prelua funcția de vicepreședinte pentru Green New Deal, este responsabil pentru a face din Europa primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon. Ell și-a stabilit deja o serie de obiective politice dure. Însă, practic, tot ceea ce speră să realizeze depinde de politicile economice și financiare controlate de ceilalți doi vicepreședinți executivi, Valdis Dombrovskis, un conservator, și Margrethe Vestager, un politician liberal – ca să nu mai vorbim de comisarul pentru buget, Johannes Hahn din Austria, care va răspunde direct Ursulei von der Leyen.

Dombrovskis, care a fost desemnat pentru portofoliul „unei economii care funcționează pentru oameni”, va fi responsabil pentru politicile comisarilor care se ocupă de afacerile economice și financiare, comerț, ocuparea forței de muncă și politica regională. 

Acest lucru l-ar putea lansa într-o cursă pentru ocuparea unui loc în centrul atenției împotriva a doi dintre presupușii săi subordonați: fostul premier italian Paolo Gentiloni, care va fi comisarul afacerilor financiare și Phil Hogan, viitorul comisar pentru comerț.

Între timp, Vestager își va găsi probabil rivalul în oglindă. În cadrul audierii sale de confirmare de marți, membrii Parlamentului European i-au pus multe întrebări despre modul în care va putea continua în rolul său actual de supraveghetor european de top al antimonopolului, asumându-și simultan responsabilitatea de a promova o agendă digitală.

Ursula von der Leyen a spus că obiectivul structurii sale organizatorice circulare este promovarea muncii în echipă. Și, probabil, așa se va întâmpla. Dar, în total, o treime din Colegiu – nouă comisari – va raporta direct președintelui, punând-o foarte mult în situația de a trebui să rezolve diferențele de opinie. Și, de regulă, Comisia Europeană nu prezintă niciodată diferențe de opinie.

Dar asta nu este de-ajuns! Ursula von der Leyen va avea de gestionat o relație tensionată cu Parlamentul European, care a dat startul unei lupte pentru putere și influență prin respingerea normală, ținând cont de background-ul lor, a trei candidați care aspirau la un fotoliu de comisar european.

Deputații insistă că vor continua să exercite o influență mai puternică, inclusiv prin convingerea președintelui Comisiei de a rămâne la promisiunea sa de a le oferi un drept virtual de inițiativă legislativă – prin asumarea propunerilor favorizate de o majoritate în Parlament.

De asemenea, este de așteptat ca provocările să vină din partea Consiliului, cel care verifică în mod tradițional ambițiile Comisiei. Margaritis Schinas, viitorul vicepreședinte pentru protejarea modului nostru de viață european, al cărui portofoliu include în mod controversat migrația, va trebui să găsească o cale acceptabilă atât pentru Budapesta și Roma, cât și pentru Atena și Varșovia.

Portofoliul pentru migrație și azil evidențiază care vor fi, probabil, cele mai mari lupte cu care se vor confrunta nu doar Ursula von der Leyen, ci și noii comisari și Bruxelles-ul, în ansamblul său instituțional: lupta pentru a veni cu idei noi pentru soluționarea problemelor politice extrem de dificile și consensul politic cuprinzător pentru a pune ideile în aplicare.

Clima

Modificarea obiectivelor pentru combaterea schimbărilor climatice, în realitate, riscă să devină o lovitură majoră pentru putere în Comisie. Frans Timmermans va fi primul vicepreședinte executiv pentru Green Deal la nivel european. Dar alți doi vicepreședinți executivi ai Ursulei von der Leyen țin de fapt frâurile.

Configurația înseamnă că Timmermans nu are control asupra instrumentelor economice – programe de investiții, reglementare financiară durabilă și bugetul UE – pentru a-și implementa promisiunile ecologice. De asemenea, comisarii care îi raportează nu sunt responsabili direct de unele dintre cele mai cruciale domenii de politică publică, cum ar fi înființarea unui fond de tipul „Tranziție Justă” pentru a ajuta regiunile să țină ritmul cu tranziția către emisiile reduse de carbon, să rescrie regulile de impozitare a energiei și să implementeze taxa de frontieră pe carbon – toate alocate comisarilor care raportează către Dombrovskis.

Migrația

Viitorul comisar suedez, Ylva Johansson, a fost supranumită comisarul „revenirii” în timpul audierii de confirmare, din cauza reticenței sale de a oferi detalii despre modul în care, din poziția sa de supraveghetor al afacerilor interne, va gestiona migrația. În schimb, ea le-a spus eurodeputaților: „Voi reveni la dumneavoastră”.

Ylva Johansson va împărți responsabilitatea politicii de migrație cu Margaritis Schinas, în timp ce noul șef european al politicii externe, spaniolul Josep Borrell, este dornic și el să intervină în acest proces.

Ylva Johansson îi va raporta lui Margaritis Schinas, care până de curând, a fost purtătorul de cuvânt al Comisiei. Poate că Schinas cunoaște Bruxelles-ul mai bine, dar Johansson a fost ministru de trei ori în Suedia.

“Mi-e greu să percep cum un ministru poate răspunde unui fost purtător de cuvânt, oricât de talentat ar fi”, a spus un oficial al UE.

Bugetul UE

Von der Leyen a făcut o mulțime de promisiuni politice după ce a fost nominalizată pentru a ocupa funcția de președinte al Comisiei Europene, iar noii săi comisari au reiterat angajamentele sale, de la Fondul pentru o Tranziție Justă, pentru regiunile dependente de cărbune până la investirea fondurilor într-un parteneriat mai strâns cu Africa.

Dar, noua Comisie va prelua funcția în timpul discuțiilor dintre statele membre cu privire la bugetul UE pentru perioada 2021-2027. Negocierile guvernelor se bazează pe o propunere a Comisiei din 2018 pentru un buget de 1.135 trilioane de euro, care include reduceri ale programelor de cheltuieli în domenii precum agricultura și dezvoltarea regională.

Deoarece Comisia nu se așteaptă la o finanțare nouă pentru programele sale de politici publice propuse, Ursula von der Leyen s-ar putea confrunta în cele din urmă cu Consiliul – și chiar cu Germania – pe tema politicilor care ar trebui să obțină finanțarea. De asemenea, comisarii ar putea ajunge să concureze unul cu celălalt din cauza fondurilor limitate. 

Inteligența artificială

În ceea ce privește inteligența artificială, puțini dintre viitorii comisari europeni par să înțeleagă pe deplin despre ce vorbesc, dar toată lumea vrea să fie implicată.

La scurt timp după ce a fost nominalizată, Ursula von der Leyen s-a angajat să promoveze legislația privind inteligența artificială în primele sale 100 de zile în funcție. Deoarece AI este un ansamblu de tehnologii care afectează practic fiecare sector industrial, o parte din viitorii ei comisari vor trebui să o ajute să îndeplinească această promisiune.

În prim plan există Vestager și, eventual, comisarul desemnată pentru a supraveghea piața internă. Alți comisari de la care se așteaptă la o implicare în sectorul AI sunt viitorul comisar pentru sănătate, Stella Kyriakides, și viitorul comisar pentru transport. Legislația inițială se va concentra probabil pe aplicații cu risc ridicat, cum ar fi dispozitivele medicale sau mașinile autonome, care se află în portofoliile lor.

De asemenea, viitorul comisar al justiției, Didier Reynders, va analiza unele dintre ramificațiile legale ale tehnologiei AI. În cele din urmă, Věra Jourová, vicepreședintele pentru transparență, a declarat în timpul confirmării sale că este responsabilitatea sa de a se asigura că AI nu va încălca drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni.

Related posts

Ungaria înregistrează cea mai mare creștere economică în 2019 din Europa de Est

Adelina Miron

Șase state europene i-au scris lui Jean Claude Juncker: vor reforma procesului de extindere a Uniunii Europene

Adelina Miron

Ursula von der Leyen apără sintagma „stilul de viață european” și explică ce înseamnă

Europolitics.ro

Totul depinde de Ursula von der Leyen. De ce votul negativ dat Rovanei Plumb în comisia JURI nu înseamnă că, deocamdată, ea ar fi fost respinsă

Vlad Epurescu

În Uniunea Europeană, subvențiile pentru agricultură i-au îmbogățit pe cei aflați la putere și au creat o „mafie agricolă”

Adelina Miron

Marele test al Ursulei von der Leyen înainte de a prelua oficial conducerea Comisiei Europene

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia