România este prinsă în capcana unei agende interne toxice, fiind total deconectată de marile subiecte care sunt pe agenda europeană. În condițiile în care tranziția energetică devine din ce în ce mai pregnantă pe masa instituțiilor europene, România, o țară cu 20 de milioane de locuitori, este absolut pe dinafară, având o prestație palidă și ștearsă, atât în Consiliu, cât și în Parlamentul European.
La finalul primelor 100 de zile din mandatul Ursulei von der Leyen vom afla ce schimbări sistemice se vor produce în economiile țărilor europene și spre ce tip de proiecte economice se vor îndrepta majoritatea liniilor de finanțare din noul buget UE.
Acesta este unul dintre motivele pentru am vrut să port o discuție cu Bas Eickhout. În această primăvară, el a fost desemnat de Verzi să intre în cursa electorală pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Sistemul Spitzenkandidaten a căzut în Consiliul European, dar rezultatele peste așteptări obținute de ecologiști i-au consolidat poziția lui Bas Eickhout în comisia ENVI. Acum, la al treilea mandat de parlamentar, a ajuns și vice-președintele acestui comitet.
Discuția s-a concentrat în jurul tranziției energetice de la resurse poluante la resurse de producție a energiei curate, cu emisii scăzute sau zero de carbon. Fiind nevoie de un efort investițional consistent, am fost curios să aflu cum putem evita ca această tranziție să nu se regăsească, integral, în factura consumatorilor și ce presupune o relație transparentă între consumatori, stat și investitori.
„Trebuie să spargem monopolurile de pe piața de energie!”
Prima soluție propusă de Bas Eickhout este una abruptă: „Spargerea unor monopoluri de pe piața de energie pe care le vedem conturate!” Îl rog să detalieze. „Sunt unii jucători care adoră să rămână în control deoarece ei determină acum prețurile, unele fiind mari într-un mod absolut nejustificat. Este consecința unei piețe disfuncționale! Cred că spargerea puterii acestor monopoluri trebuie să fie parte din Green Deal. Dacă includem și aceste monopoluri și faptul că rețeaua de distribuție nu este interconectată, atunci avem aceste explozii de preț de pe urma cărora unii profită și unii le plătesc!”
Sună familiar, nu? Hai să ne uităm la companiile româneşti de stat din cărbune cum au fost căpuşate ani la rând în loc să fie eficientizate, la băieţii deştepţi care au gravitat în jurul Hidroelectrica, la toate discuţiile legate de OUG114, la monopolul OPCOM de pe piața de electricitate sau la distorsiunile provocate pe piața furnizării de gaze naturale. „Vedem cazul unor guverne naționale care au probleme de corupție și unde factorul politic nu binevoiește să se confrunte cu unele din aceste monopoluri din energie deoarece, de-asemenea, profită de pe urma lor! Avem nevoie de o politică mai curată, pentru a ne asigura că și aceste relații dintre mediul politic și aceste monopoluri din energie vor fi rupte. Este o agendă asupra cărora noi, Verzii, insistăm, dar depindem de politica națională. Nu putem schimba totul de la suprafață. În România, vedem semnale puternice din partea societății civile, care cere schimbări, iar acesta este un lucru bun.”
Bine, îi spun eu, dar am văzut cu toții, în Franța, cum a reacționat publicul atunci când guvernul a impus acele taxe pentru combustibilii fosili. Mi s-a părut important să îl întreb dacă el crede cu adevărat dacă europenii sunt pregătiți să plătească pentru această tranziție energetică. „Primul pas este că oamenii au devenit îngrijorați de impactul schimbărilor climatice și că trebuie să se întâmple ceva la nivel politic. Dacă, acolo, se face greșeala de a pune doar pe seama consumatorilor factura tranziției energetice, atunci avem o problemă! Și aici cred că a greșit Emmanuel Macron. El a fost la putere câțiva ani și prima lui măsură ecologică a fost o creștere a taxelor pentru consumatori!”
Este just și ajungem să vorbim, din nou, despre solidaritate, dar și despre echilibrul pe care un guvern, așa cum este cel al României, ar trebui să-l asigure. „Dacă există sentimentul că acele câteva companii care produc cea mai mare cantitate de poluare, mai ales acele monopoluri din energie, nu plătesc pentru tranziția energetică și se încearcă a se transfera efortul financiar numai în factura consumatorilor, atunci vei primi rezistență. Și pe bună dreptate!”
Adică, dacă Guvernul României chiar se va trezi că este indicat să le impună românilor în factura de la energie o taxă care este, de fapt, o subvenție pentru producția de cărbune, s-ar putea să avem o problemă. „Când politicienii spun că poluatorul plătește, de fapt, nu este așa! Foarte multe companii care poluează, de fapt, nu plătesc! În schimb, primesc subvenții pentru inovare, bani care provin de la consumatori! Aici lucrurile nu merg bine și, acest capitol, Macron l-a învățat pe calea dură. Dacă pui factura doar pe seama cetățenilor, acest lucru se va întoarce împotriva ta! Dacă vrei să pui factura tranziției energetice numai în brațele consumatorilor, lucrurile scapă de sub control. Vestele Galbene nu sunt împotriva acțiunilor climatice, ci împotriva injustiției sociale!”
Totuși, trebuie să privim și de cealaltă parte a baricadei. „Din perspectiva verde există o distribuție socială. Dacă implementăm doar acțiuni climatice și punem costurile în factura consumatorilor, vom pierde toată susținerea”, spune Bas Eickhout.
