Emmanuel Macron și Ursula von der Leyen și-au continuat drumul împleticit prin politica interinstituțională a Uniunii Europene, convocând vineri un mic dejun care ar fi trebuit să calmeze tensiunile dintre grupurile politice, dar la care nu a participat nimeni din Parlamentul European.
De la respingerea lui Sylvie Goulard, candidatului Franței la funcția de comisar european în noua Comisie Europeană a Ursulei von der Leyen, Macron a insistat că starea tensionată din Parlamentul European poate creea o criză instituțională care riscă să paralizeze UE.
Presedintele Franței a acuzat-o la scenă deschisă pe Ursula von der Leyen, președintele ales al Comisiei, spunând că l-a asigurat greșit că persoana nominalizată, Sylvie Goulard, va fi susținută de principalele grupări conservatoare, socialiste și liberale din Parlamentul European. În schimb, Sylvie Goulard a fost pur si simplu a torpilată.
În consecință, pentru a găsi o cale de mediere, von der Leyen s-a adresat celor trei lideri importanți din Parlamentul European – Manfred Weber de la Partidul Popular European (PPE); Iratxe Garcia de la Socialiști și Democrați (S&D); și Dacian Cioloș, de la Renew Europe. Ei au fost invitați, vineri, să participe la un mic dejun, împreună cu unii dintre cei mai influenți lideri naționali ai UE care au fost la Bruxelles pentru Summit-ul Consiliului European.
Politico scrie că, potrivit mai multor oficiali care erau la cunoștință cu această situație, planul celor doi s-a năruit rapid. Liderii grupurilor politice s-au grăbit a-și rearanja programele după ce și-au dat seama că Macron și von der Leyen îi puneau într-o poziție imposibilă.
În condițiile în care Macron încă nu a numit un nou candidat după eșecul repurtat de Goulard la audieri, liderii celor trei grupuri politice au considerat că întâlnirea cu el îi va expune criticilor de a se pronunța în avans pentru a sprijini candidatul francez, oricine ar fi el, viciind procesul de a exercita o supraveghere independentă a Parlamentului European în procesul de confirmare al candidaților la funcția de comisar european.
După ce Macron a spus că a obținut asigurarea de la von der Leyen de sprijin pentru Goulard, García și Weber au negat în mod public că așa ceva s-ar fi întâmplat.
Asadar, liderii PPE, S&D și Renew nu au dorit să participe la o astfel de întâlnire, astfel că Macron și von der Leyen s-au întâlnit, în schimb, cu șefi de stat și de guverne reprezentând principalele familii politice pro-UE: cancelarul german Angela Merkel, premierul croat Andrej Plenković și premierul leton Krišjānis Kariņš, toți de la PPE; prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez și premierul portughez António Costa din S&D; și premierul olandez Mark Rutte și premierul belgian Charles Michel de la Renew.
Explicând demersul său către reporteri, Macron a spus că intenționează să pună capăt a ceea ce a considerat că o bătălie politică ce tinde să scape de sub controlul Parlamentului, ceea ce a dus la respingerea candidatului său.
“În această dimineață am servit un mic dejun de lucru cu Angela Merkel, Ursula von der Leyen și reprezentanții celor trei mari familii politice pentru a discuta intrarea în funcție a noii Comisii, agenda sa strategică și activitatea Parlamentului European”, a spus Macron.
El a spus că este „indispensabil” să existe o cooperare între Consiliu și Parlament și între liderii principalelor grupuri pro-UE. “Trebuie să construim împreună un adevărat pact de responsabilitate și ambiție.”
A fost o singură problemă: nimeni din Parlament nu a fost la micul dejun – nici măcar președintele Parlamentului, David Sassoli.

De fapt, aceste afirmații au transmis încă un semnal nepotrivit, deoarece von der Leyen publicase pe Twitter o fotografie de la micul dejun, spunând că așteaptă cu nerăbdare să se întâlnească cu liderii grupurilor parlamentare săptămâna viitoare (era programat să ia cina cu ei ieri, la Strasbourg). Este semnul că Macron încă nu înțelege destul de bine echilibrul puterii instituționale de la Bruxelles – în care Parlamentul nu consideră că este un subordonat în fața Comisiei sau a Consiliului.