CORESPONDENȚĂ DE LA STRASBOURG | Astăzi a început sesiunea plenară a Parlamentului European, prima temă de dezbateri fiind concluziile formulate de președinții Comisei și Consiliului UE precum și ale liderilor principalelor grupuri politice despre rezultatul negocierilor de la ultimul Summit al Consiliului European.
Principalele teme abordate au fost Brexitul, cadrul financiar multinanual al Uniunii Europene și decizia de a nu începe negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord.
De departe, ultimul subiect a trezit cele mai aprinse patimi printre vorbitori. Faptul că liderii statelor europene nu au fost capabili să ajungă la un consens, la ultimul summit al Consiliului, pentru a începe discuțiile cu privire la integrarea celor două state, a fost catalogat drept un eșec de Jean Claude Juncker, care a adăugat că „UE lasă senzația că face promisiuni pe care nu și le respectă”.
Manfred Weber, președintele PPE, a remarcat că Emmanuel Macron și Mark Rutte sunt cei care s-au opus procesului de extindere iar Iratxe Garcia, președintele grupului S&D, a spus că UE trebuie să ofere garanții solide iar Consiliul să dovedească aceeași coerență pe care a manifestat-o de-a lungul negocierilor pentru Brexit.
Dacian Cioloș a recomandat, de-asemenea, ca politica de extindere să rămână în centrul politicii europene și a mai afirmat că reforma instituțiilor europene nu trebuie să afecteze procesul integrării de noi state în Uniunea Europeană.
Jean Claude Juncker
Despre Brexit:
- A fost un moment emoționant pentru mine atunci când am participat la ultimul meu Consiliu.
- Am luat parte la 148 de Consilii Europene și astăzi este pentru a 105-a oară când vă vorbesc în acest for, care este inima Europei.
- Mi-am petrecut o mare parte din mandat cu Brexitul. M-am luptat să fac tot ceea ce este mai bun pentru cetățeni. Am lucrat să negociem și să renegociem un acord pentru a respecta decizia Marii Britanii, de a ieși din Uniune.
- Acest nou acord asigură o securitate juridică pentru Brexit. L-am ascultat pe domnul Johnson așa cum am ascultat-o și pe doamna May. Am lucrat fără să ne oprim, am dat dovadă de creativitate și hotărâre.
- Acordul cu Marea Britanie vine ca urmare a cerinței atât a Parlamentului European cât și a celui britanic.
- Consider că decizia Marii Britanii de a părăsi UE… Sper că ne putem uita unii în ochii altora și să ne spunem că am pregătit Uniunea Europeană pentru orice se va întâmpla de o parte și de alta a Canalului Mânecii.
- Ordinea este următoarea: mai întâi Londra, și apoi Bruxelles și Strasbourg
Despre cadrul financiar multianual:
- Am discutat și despre cum va arăta cadrul financiar multinanual. Sunt de părere că timpul se scurge. Va trebui să ajungem la un acord în Consiliu. Dacă pierdem timp, vom ajunge la constrângeri financiare în primii doi ani.
- Statele membre trebuie să știe ce cadru va fi valabil în următorii șapte ani. Nu avem dreptul să nu ținem cont de partenerii noștri din UE.
- Comisia a propus un volum bugetar, un minim necesar iar propunerile care acum sunt în lucru, ale președinției finlandeze, nu sunt acceptabile. Europa nu poate accepta 1% din produsul social brut.
Despre decizia de a nu începe negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord
- Sunt foarte dezamăgit că nu s-a luat o decizie în Consiliu. Macedonia de Nord și Albania au făcut eforturi extraordinare și a fost o greșeală amarnică să nu începem discuțiile pentru aderare.
- UE lasă impresia că face promisiuni fără să le respecte.
Manfred Weber
Despre Brexit:
- Este mai ușor să apărăm ideea europeană decât în Consiliu.
- Lipsa unei frontiere dure între Irlanda și Ir de Nord este unul dintre compromisuri, dar, deocamdată suntem la mâna Londrei. Nu cred că săptămâna aceasta se va lua o decizie din partea noastră.
Despre cadrul financiar multianual:
- Propunerea finlandeză este o provocare pentru Parlamentul European.
- Nu putem discuta despre temele viitorului în acest context.
- Propunerile pentru viitor nu pot fi riscate să cadă la vot în Parlamentul European.
- Bugetul pentru anul 2020 este un preludiu pentru ceea ce va veni. Nu vom tolera să facem tăieri la Erasmus.
Despre decizia de a amâna negocierile pentru aderarea Albaniei și Macedoniei de Nord:
- Albania și Macedonia de Nord sunt două țări cărora li se interzice accesul în Uniunea Europeană.
- Vrem să exportăm stabilitate în Balcani, sau nu? A fost un eșec al Consiliului decizia de sâmbătă
- Macedinia de Nord și-a schimbat numele și noi îi închidem ușa în nas.
- Trebuie să verificăm structurile, discutăm dacă trebuie să gestionăm procesul de aderare altfel, ok. Dar li s-a spus asta înainte Macedoniei de Nord și Albaniei?
- Mark Rutte și Emmanuel Macron, doi membri ai familiei liberale, au fost cei care au pus bețe în roate. Eu voi face tot posibilul ca aceste țări să primească o perspectivă cumsecade.
Iratxe Garcia:
Despre Brexit:
- Brexitul este un proces dureros și dificil pentru toată lumea. S&D și-a dorit ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. Parlamentul de la Westm a evitat, sâmbătă, un Brexit fără acord. Numai după ce vom ști cum se pozitionează Camera Comunelor pe noul acord vom ști cum să acționăm.
- Avem nevoie de acceași coerență pe care Consiliul a menținut-o pe parcursul negocierilor pentru Brexit și să trecem de la declarații la acțiune.
Despre decizia Consiliului de a amâna negocierile pentru aderarea Albaniei și a Macedoniei de Nord
- Susținem deschiderea negocierilor cu Albania și Macedonia de Nord. Trebuie să oferim garanții și să terminăm procesul de aderare pentru Balcanii Occidentali. Ne așteptăm la ambiții mai mari pe plan internațional din partea Uniunii Europene
Dacian Ciolos:
Despre Brexit:
- Credeam că vedem luminița de la capătul tunelului, dar prietenii noștri britanici dau dovadă de imaginație și prelungesc această procedură.
- Este cu atât mai bine dacă o fac pentru o cauză bună.
- Salutăm că avem un nou acord. Este esențial ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană cu un acord.
- Parlamentul britanic trebuie să își încheie treaba. Acordul trebuie ratificat înainte în Parlamentul britanic.
- Nu Parlamentul European este cel care trebuie să se grăbească pentru a-și face treaba.
Despre cadrul financiar multianual:
- Grupul nostru a participat la redactarea rezoluției Parlamentului European care solicită un buget ambițios.
- Parlamentul European își va asuma responsabilitatea pentru a arăta că Uniunea Europeană nu se poate clădi doar prin negocieri de cifre, ci prin ambiție.
- Trebuie să facem eforturi ca Uniunea Europeană să poată avea un buget european.
Despre decizia Consiliului de a nu începe negocierile de aderare cu Albania și Macedonia de Nord
- Ca român, ca cetățean al unei țări care a beneficiat de pe urma procesului de extindere, sunt ferm convins că politica de extindere trebuie să rămână în centrul politicii europene.
- Trebuie să rămânem deschiși. Uniunea Europeană trebuie să fie un vector de reforme democratice. Nu le putem solicita acestor țări să facă reforme fără o perspectivă clară de aderare.
- Înțeleg dorința de a reforma Uniunea Europeană și instituțiile europene, dar acest lucru nu ar trebui să afecteze extinderea UE.