fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Consiliul European

Președinția României la Consiliul UE, investigată de Ombudsmanul european pentru sponsorizarea de la Coca-Cola

Ombudsmanul European a lansat o investigație cu privire la sponsorizările pe care țările care dețin președinția Consiliului UE le primesc din partea societăților private. Anunțul a fost făcut astăzi pe contul de Twitter al instituției,  care s-a sesizat după ce ONG-ul Foodwatch a reclamat faptul că președinția rotativă deținută de România a fost sponsorizată de Coca-Cola.

În februarie, reprezentanții acestei organizații afirmau că este „inacceptabil” ca producătorul de băuturi răcoritoare să i se permită să sponsorizeze președinția României, în contextul în care țara noastră gestiona discuții delicate cu privire la politicile ce privesc monitorizarea calității alimentelor sau regulile de ambalare.

Emily O’Reilly, Ombudsmanul European, a informat Consiliul European încă de luni, 15 iulie, despre faptul că va demara o investigație pe această temă.  Jeppe Tranholm‐Mikkelsen, secretarul general al Consiliului, a afirmat într-un răspuns adresat Ombudsmanului că „instituția Consiliului nu este în măsură să abordeze sau să comenteze această chestiune. Organizarea președinției, inclusiv solicitarea de sponsorizare a elementelor unei președinții, este în principiu o problemă a autorităților statelor membre și, în acest caz, a României. Nu este o chestiune care intră în competența deciziei Consiliului.”

O’Reilly a replicat, susținând că „Președinția rotativă, din punct de vedere funcțional, face parte din Consiliu”, astfel că este inexplicabil de ce evită să se pronunțe pe tema sponsorizărilor.

„Acest subiect a mai făcut obiectul unei anchete derulate de Ombudsman în anul 2005. Cu toate acestea, având în vedere pașii pozitivi pe care multe dintre instituțiile UE le-au întreprins între timp pe probleme de transparență și lobby, și având în vedere creșterea gradului de conștientizare și așteptări ale cetățenilor în legătură cu aceste probleme, am decis să deschid o anchetă privind această plângere”, a adăugat O’Reilly, care i-a impus Consiliului termenul limită de 13 septembrie pentru a formula un răspuns pe această speță.

Related posts

Discuțiile despre bugetul UE divizează statele membre

Adelina Miron

De ce se opune Emmanuel Macron începerii procesului de aderare la UE cu Macedonia de Nord și Albania

Adelina Miron

De ce intervalul de timp pentru stabilirea acordului comercial post-Brexit este mult prea scurt

Adelina Miron

Președintele Consiliului Uniunii Europene propune un favor pentru Polonia

Adelina Miron

Ar putea Franța să meargă împotriva curentului și să blocheze o extindere prelungită a Brexit?

Adelina Miron

Laura Codruța Koveși a fost votată de Consiliul European, în ciuda opoziției României, să fie procuror șef european

Europolitics.ro

Leave a Comment

trusted online casino malaysia