Tocmai în momentul în care Uniunea Europeană trebuia să devină un bloc mai unit, cele trei mari instituții ale sale sunt slăbite și se războiesc între ele.
Acesta trebuia să fie anul în care Uniunea Europeană trebuia să gestioneze trei mari crize: cea a zonei euro, cea a migrației și Brexit-ului. După alegerile europene din mai, UE s-a angajat să acorde atenție electoratului și să abordeze problemele globale precum schimbările climatice, războaiele comerciale, transformarea digitală și migrația.
În schimb, odată cu începutul lunii noiembrie, capacitatea UE de a acționa – și cu atât mai puțin de a se reinventa – pare tot mai ambiguă.
În loc să conducă UE într-o eră post-Brexit mai integrată, instituțiile majore care trebuie să coopereze pentru ca Uniunea Europeană să funcționeze eficient – Consiliul, Comisia și Parlamentul – sunt într-un conflict continuu.
Când Ursula von der Leyen va prelua conducerea Comisiei la 1 decembrie, autoritatea ei va fi fost subminată de confruntările cu Parlamentul, discuțiile contradictorii cu capitalele naționale, controversele cu privire la nominalizarea sa și distribuirea sarcinilor în cadrul Colegiului Comisarilor.
Un Parlament fragmentat
Creșterea participării la alegerile europene din luna mai a arătat că din ce în ce mai mulți cetățeni așteaptă soluții din partea UE. Pe de altă parte, votul a produs și fragmentarea actualei legislaturi. Aceasta înseamnă că vor fi mai greu de construit coalițiile politice, legislația va fi mai greu de implementat.
Partidul Popular European și Socialiștii nu mai formează, împreună, o majoritate. Apariția grupului liberal Renew Europe a lui Emmanuel Macron – un rival de centru ambițios al PPE – în calitate de al treilea partener indispensabil al oricărei coaliții proeuropene a perturbat duopolul și a destabilizat sistemul.
Noul Parlament este încă afectat de faptul că metoda Spitzenkandidat a fost înlăturată din procesul de selecție al președintelui Comisiei. Membrii cheie nu sunt interesați să ușureze situația pentru un președinte ales în urma negocierilor liderilor europeni purtate în culise.
Răspunsul lor a fost respingerea a trei candidați pentru portofoliile Comisiei și un atac puternic la adresa Ursulei von der Leyen și a lui Emmanuel Macron prin descalificarea lui Sylvie Goulard.
“Comisia va trebui să petreacă mult mai mult timp încercând să creeze compromisuri asupra problemelor esențiale”, a anticipat un oficial veteran al UE.
Aceasta este o veste proastă pentru von der Leyen, care a câștigat numirea cu doar nouă voturi, adică cu o majoritate restrânsă în Parlamentul European și al cărei program-pilot – Green Deal, conceput pentru a accelera tranziția UE către o economie bazată pe emisii reduse de carbon – se va dovedi deosebit de greu de realizat în acest cadru al instituțiilor fragmentate, având în vedere schimbările radicale ale stilului de viață, obiceiurilor și costurilor pe care le implică pentru cetățeni și pentru afaceri.
Consiliul European este paralizat
Măcinate de diviziunile nord-sud și est-vest, guvernele naționale nu au reușit să ajungă la un acord asupra unei serii de decizii cheie pentru consolidarea zonei euro, să susțină sistemul bancar al blocului, să reformeze politicile eșuate de acordare a azilului și a celor legate de imigrație, să combată încălzirea globală și să echilibreze situația Balcanilor de Vest.
În mod ironic, negocierile pentru Brexit purtate la nivelul Uniunii Europene au oferit un model rar de coeziune politică și interinstituțională. Dar, această unitate – pe care Michel Barnier, negociatorului șef al Europei pentru Brexit, a prezis-o că liderii UE o vor „folosi” pentru a face față provocărilor mari și pentru a stabili o „agendă pozitivă” – nu pare că se transmite și asupra altor probleme.
Maniera calmă a consultării lui Barnier și consolidarea consensului sunt în contrast puternic cu efortul susținut al lui Macron de a ține Bruxelles-ul captiv în zona sa de influență. Mulți par acum că se tem de o hegemonie franceză într-o Uniune Europeană post-Brexit mai mult decât se tem de impotența colectivă în afacerile globale.
După ce a primit o lovitură din partea Parlamentului European, liderul francez încearcă acum să tempereze conflictul interinstituțional care amenință să afecteze profund președinția Ursulei von der Leyen.
Din păcate, acest lucru ar putea înrăutăți situația. În timpul ultimului Consiliu European, Macron a încercat să negocieze un armistițiu la micul dejun cu Ursula von der Leyen, cu cancelarul german Angela Merkel și cu liderii naționali din cele trei grupuri politice principale din Parlamentul European, pentru a încerca să se asigure că noua nominalizare a Franței va trece de Parlament.
Dar, liderii comisiilor de specialitate nu doresc să primească ordine de la liderii naționali și nu acceptă nicio ingerință în dreptul lor de a-i evalua pe candidații pentru Comisie.
Triunghiul Bermudelor
Primul test major va fi obținerea unui acord între guvernele UE și Parlamentul European pe a avea un buget robust pe termen lung pentru perioada 2021-2027, după ce Marea Britanie va părăsi blocul european.
Până acum, lucrurile nu arată bine. Discuțiile s-au oprit la summit-ul Consiliului European la începutul acestei luni, unde liderii au recunoscut că sunt încă departe de un compromis în ceea ce privește dimensiunea bugetului, cum va fi cheltuit și cine ar putea primi rabat.
Problema condiționării finanțării de criterii precum respectarea statului de drept potențează, de asemenea, diviziunea dintre tabere, ridicând posibilitatea ca bugetul să fie întârziat..
Crizele anterioare ale luptelor interinstituționale s-au încheiat adesea cu compromisuri constructive după teste de rezistență. „Euroscleroza” de la începutul anilor ’80 a precedat un progres major, când un președinte al Comisiei Socialiste Franceze și un prim-ministru conservator al Marii Britanii au lucrat îndeaproape pentru a construi piața unică.
Aceleași schimbări rapide de putere care au generat conflictele instituționale oferă și oportunități de descoperire.
Plecarea Marii Britanii schimbă echilibrul de putere în cadrul Consiliului, care va trebui să-și găsească o nouă poziție. Noul Parlament, în care mai mult de jumătate dintre membri sunt nou-veniți, va avea nevoie de timp pentru a se obișnui cu divizarea puterii în trei sau patru părți. Un mod de a face acest lucru ar fi să negocieze o platformă de politică comună, similară unui acord german de coaliție, pentru a construi încredere reciprocă și pentru a oferi eurodeputaților un rol constructiv și nu obstructiv.
