fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Bruxelles Comisia Europeana

Cine sunt cele 24 de propuneri de comisari europeni. România și Italia se lasă așteptate, Marea Britanie invocă Brexit

În afară de România, Italia și Marea Britanie, toate celelalte guverne naționale și-au nominalizat candidații la o poziție de comisar european în mandatul Ursulei von der Leyen. Termenul limită informal pentru a avea o listă completă a fost 26 august.

Ursula von der Leyen mai așteaptă propunerile României și Italiei pentru a începe suita de interviuri cu fiecare dintre candidați iar euractiv.com a prezentat scurte portrete ale celor nominalizați, deja, de statele membre, pentru Colegiul Comisarilor.

AUSTRIA
Johannes Hahn (PPE) – Actualul șef al extinderii UE a fost nominalizat pentru un alt mandat de comisar la Bruxelles, după ce a ajuns pentru prima dată la Berlaymont în 2010 și s-a ocupat de politică regională.

BELGIA
Didier Reynders (Renew) – Ministrul de externe din Belgia a ratat șansa de a fi numit în fruntea Consiliului European și a mai fost în cărți pentru un post de comisar european însă a fost refuzat de Jean-Claude Juncker, fiind înlocuit cu Marianne Thyssen. Acum, el a fost nominalizat de premierul interimar Charles Michel, cu toate că Partidul Socialist și-ar fi dorit-o pe Laurette Onkelinx.

BULGARIA
Mariya Gabriel (PPE) – A ocupat poziția de comisar european însărcinat cu Societatea și Economia Digitală în mandatul Comisiei condusă de Jean-Claude Juncker. Premierul bulgar Boiko Borissov a nominalizat-o din nou, în speranța că vecinii de la Sud de Dunăre vor obține un portofoliu la fel de important.

CROAȚIA
Dubravka Šuica (PPE) – A fost europarlamentar în legislatura precedentă. A fost primarul orașului Dubrovnik și vicepreședintele PPE. Țintele Croației sunt agricultura, economia și extinderea.

CIPRU
Stella Kyriakides (PPE) – Este, în prezent, parlamentar și a fost, în trecut, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

CEHIA
Vera Jourova (Renew) – Comisar european pentru Justiție în mandatul comisiei Juncker, Jourova ar fi interesată, de data aceasta, de un portofoliu legat de piața internă sau schimburi economice.

DANEMARCA
Margrethe Vestager (Renew) – A fost la un pas să fie succesorul lui Jean-Claude Juncker în fruntea Comisiei Europene. Mai mult ca sigur, Vestager se va alege cu un post de vice-președinte în administrația Leyen. Daneza ar putea rămâne la Concurență sau chiar să primească mai multe atribuții pe zona de politici cu privire la industrie, energie sau climă.

ESTONIA
Kadri Simson (Renew) – După ce Andrus Ansip a ales să fie europarlamentar în actuala legislatură, Estonia a nominalizat-o pe Kadri Simson care, s-ar afla într-o poziție bună pentru a obține unul din portofoliile de la energie, transporturi sau piață internă.

FINLANDA
Jutta Urpilainen (S&D) – A câștigat competiția internă pentru nominalizare în fața fostului premier Alexander Stubb, iar experiența ei de fost ministru al Finanțelor ar putea să o recomande pentru un portofoliu similar în comisia Leyen.

FRANȚA
Syylvie Goulard (Renew) – Fost europarlamentar, Goulard a avut un mandat scurt ca ministru al Apărării, fiind nevoită să demisioneze în iunie 2017 în urma unui scandal amplificat în presa franceză. Procurorii lansaseră o anchetă preliminară în urma acuzațiilor făcute de publicația Canard Enchaine care susținea că Partidul Democrat, formațiunea din care făcea parte Goulard, folosea bani europeni pentru a-i plăti staff-ul lui Goulard din Franța.

GRECIA
Margaritis Schinas (PPE) – A fost purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene și are o experiență de trei decenii asociată cu arena politică a UE. Ar putea primi orice portofoliu.

UNGARIA
Laszlo Trocsany (PPE – suspendat) – A fost ministrul Justiției în Ungaria și, în prezent, a obținut un loc de europarlamentar. Dacă von der Leyen îi va accepta nominalizarea, Trocsany va trebui să se pregătească de niște audieri dure în Parlamentul European, ținând cont de atitudinea lui Viktor Orban față de normele europene cu privire la statul de drept.

IRLANDA
Phil Hogan (PPE) – A fost comisarul european însărcinat cu politicile agricole în timpul Comisiei Juncker. Este interesat să-și păstreze actualele responsabilități, sau să fie numit în fruntea unui portofoliu care are legătură cu comerțul.

ITALIA
Au fost menționate câteva nume, printre care fostul șef al BCE Mario Draghi sau cel al actualului premier demisionar, Giuseppe Conte. Șeful demisionar al executivului italian a spus că peninsularii și-ar dori o poziție de vice-președinte și un portofoliul pe care îl deține, în prezent, Margrethe Vestager.

LETONIA
Valdis Dombrovskis (PPE) – Vicepreședinte al Comisiei Europene și însărcinat cu politicile zonei euro, Dombrovskis face parte din lista de cadre care își vor păstra și în Comisia Leyen un rol important.

LITUANIA
Virginjius Sinkevicius (Verzi/EFA) – Are 28 de ani și este ministrul Economiei în Lituania. El ar putea să fie cel mai tânăr comisar european și al doilea reprezentant al Verzilor care să facă parte din componența Comisiei Europene.

MALTA
Helena Dalli (S&D) – Ea va fi succesoarea lui Karmenu Vella, care a fost comisar european însărcinat cu Mediul, Afaceri Maritime și Pescuit. Nu este clar ce post de comisar vizează.

LUXEMBURG
Nicolas Schmidt (S&D) – Nominalizarea sa a fost bătută în cuie imediat după alegerile generale din anul 2018 și a existat un consens general în rândul partidelor. Asta arată cât de serios ia Marele Ducat astfel de numiri. Schmidt a câștigat nominalizarea în detrimentul lui Claude Turmes, unul dintre cei mai influenți foști europarlamentari pe probleme legate de politica energetică.

OLANDA
Frans Timmermans (S&D) – Refuzat de țările est-europene la conducerea Comisiei Europene, lui Timmermans i s-a promis o funcție de vice-președinte și un rol similar celui pe care îl ocupă astăzi.

POLONIA
Janusz Wojciechowski (ECR) – După ce Krzysztof Szczerski (ECR), șeful cancelariei președintelui Andrej Duda, a renunțat la a fi nominalizat după ce a aflat că Poloniei i se va da portofoliul de la Agricultură, locul lui a fost luat de Janusz Wojciechowski, un fost europarlamentar din legislatura 2004 – 2009. Janusz Wojciechowski este de profesie avocat, în prezent reprezentant al Poloniei în Curtea Europeană a Auditorilor și membru al Partidului Polonez al Agricultorilor. De asemenea, a fost vicepreședinte al Comitetului pentru Agricultură al Parlamentului European.

PORTUGALIA
Elisa Ferreira (S&D) – Portugalia a propus, inițial, două nume, pentru a respecta criteriul egalității de gen cerut de Ursula von der Leyen. În cele din urmă, premierul Antonio Costa l-a retras pe europarlamentarul Pedro Marques și a confirmat nominalizarea Elisei Ferreira, care îl va înlocui pe Carlos Moedas, comisar în administrația Juncker însărcinat cu Cercetarea.

ROMÂNIA
Guvernul de la București, aflat în plin proces de selecție a unui candidat pentru funcția de comisar european, s-a trezit într-o situație extrem de complicată. Pare că nu are o propunere viabilă care să fie acceptată atât de sferele de influență ale PSD cât și de Bruxelles, fapt ce reduce șansele țării noastre de a beneficia de un portofoliu important. Miza Guvernului este fotoliul de comisar la Energie și Schimbări Climatice, unul dintre pilonii viitoarei administrații de la Bruxelles.

SLOVACIA
Maros Sefcovic (S&D) – După tentativa eșuată de a găsi sprijin pentru a candida la președinția Comisiei Europene și după înfrângerea la alegerile prezidențiale din Slovacia, Sefcovic a obținut reconfirmarea pentru a fi desemnat din nou, din partea Bratislavei, la Comisia Europeană. Este posibil ca Sefcovic să-și păstreze portofoliul de vice-președinte însărcinat cu Uniunea Energetică.

SPANIA
Josep Borrell (S&D) – Josep Borrell, fostul ministru de Externe al Spaniei, a fost desemnat să fie următorul Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate. El și-a construit o reputație prin faptul că și-a exprimat deschis opiniile pe parcursul unei cariere de patru decenii, în unele dintre cele mai importante funcții din politica spaniolă și europeană. Popular în rândul alegătorilor spanioli, el demonstrează o înclinație spre dezbateri aprinse și controverse.

SUEDIA
Ylva Johansson (S&D) – A fost ministrul Muncii și a fost propusă pentru a o înlocui pe Cecilia Malstrom la Comisie. Și-ar dori portofoliul însărcinat cu politicile comerciale.

MAREA BRITANIE
Boris Johnson a anunțat că Londra nu va face nicio nominalizare, întrucât Marea Britanie intenționează să părăsească UE la 31 octombrie, cu o zi înainte ca noua administrație de la Bruxelles să-și intre în drepturi.


Related posts

Parlamentul European a aprobat Comisia Ursulei von der Leyen. Reprezintă rezultatul votului „un nou început pentru Europa”?

Adelina Miron

Ce se va întâmpla, acum, după ce Parlamentul European a declarat stare de urgență climatică

Adelina Miron

Parlamentul European este pregătit să confirme noua Comisie Europeană cu un semn de întrebare: va fi Olivér Várhelyi independent de Viktor Orban?

Adelina Miron

Ursula von der Leyen apără sintagma „stilul de viață european” și explică ce înseamnă

Europolitics.ro

Regiunile fac apel la un buget european ambițios, politici publice de coeziune și o mai bună cooperare

Adelina Miron

Uniunea Europeană va pune capăt monitorizării corupției în Bulgaria, dar nu și în România. Douăsprezece obiective pe care țara noastră le are de îndeplinit

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia