fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Bruxelles Comisia Europeana

Ce rol poate avea Ursula von der Leyen în a asigura o dezvoltare sustenabilă a economiei Uniunii Europene

UE trebuie să adopte imediat o atitudine sustenabilă, potrivit Comitetului Economic și Social European (CESE), care a semnalat, de asemenea, lipsa acțiunilor politice și ritmul lent în care sunt realizate obiectivele sustenabile ale ONU, care au ca dată limită anul 2030, transmite New Europe.

În cadrul unei conferințe organizată pe 2 octombrie cu președinția finlandeză a UE și Comitetul Regiunilor, CESE și-a exprimat opinia conform căreia documentul care analizează situația, „Spre o Europă durabilă până în 2030”, adoptat în ianuarie, nu este suficient de vizionar.

„Evoluțiile recente la nivelul UE sunt cu siguranță foarte promițătoare, deoarece putem vedea că intenția președintelui Comisiei este de a accelera tranziția către sustenabilitate în Europa, în special printr-un Acord Ecologic European cu un vicepreședinte implicat. Noii comisari au primit, de asemenea, sarcina de a asigura îndeplinirea Obiectivelor ONU de Dezvoltare Durabilă (SDG) în domeniul lor de politici publice”, a declarat președintele CESE, Luca Jahier, în timpul deschiderii conferinței. „Sperăm că acest lucru va conduce la dezvoltarea unei strategii generale pentru implementarea ODD, așa cum a solicitat CESE pentru a asigura coerența tuturor politicilor publice”.

Sami Pirkkala, reprezentantul președinției finlandeze a UE, a luat cuvântul la conferință și a subliniat că impulsul pentru un salt al sustenabilității este sprijin puternic de toate instituțiile UE.

Cillian Lohan, CEO al ONG-ului Irlandez pentru Mediu Green Economy Foundation a subliniat că opțiunile de dezvoltare durabilă trebuie să fie centrate pe oameni și a adăugat că „dezvoltarea durabilă este despre viitorul oamenilor. Economia ar trebui să lucreze pentru ca societatea să ofere prosperitate și echitate acum, cât și pentru generațiile viitoare”.

UE trebuie să-și alinieze politicile existente cu problemele de mediu, sociale și economice pentru a îndeplini obiectivele de dezvoltare durabilă dorite. Europa poate folosi puterea pieței pentru a promova o dezvoltare durabilă la nivel global.

„Ne așteptăm ca UE să fie liderul mondial în domeniul dezvoltării durabile. Trebuie să demonstrăm restului lumii că o economie durabilă reală ajută și dezvoltarea economică, asigură bunăstarea ecologică, facilitează guvernarea incluzivă și, cel mai important, asigură coeziunea socială, fără a lăsa pe nimeni în urmă ”, a declarat Peter Schmidt, președintele Observatorului European de Dezvoltare Durabilă.

Related posts

Ar putea Franța să meargă împotriva curentului și să blocheze o extindere prelungită a Brexit?

Adelina Miron

Cum le-a depășit Europa pe Statele Unite în apărarea piețelor libere

Adelina Miron

Cum arată noua Comisie Europeană în termenii promisiunilor Ursulei von der Leyen: o uniune a apărării, planuri mari pentru migrație și un „nou început”

Adelina Miron

Poate Europa să preia frâiele comerțului internațional? Care sunt provocările

Adelina Miron

Blocaj în Consiliul European în negocierile pentru noul buget pe șapte ani al UE. Care sunt divergențele

Adelina Miron

În ce măsură va reuși Comisia Europeană să vină cu un plan pentru combaterea schimbărilor climatice

Vlad Epurescu

Leave a Comment

trusted online casino malaysia