fbpx trusted online casino malaysia
europolitics
Bruxelles Comisia Europeana

Când ar putea să-și înceapă mandatul noua Comisie Europeană

Parlamentul European se așteaptă ca noua Comisie Europeană să își înceapă activitatea cu o întârziere de cel puțin o lună, după ce europarlamentarii au respins, în comisia JURI și în comisiile TRAN și IMCO trei comisari candidați, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției pe 16 octombrie, conform EURACTIV.

Parlamentul este de părere „ca noua Comisie să înceapă de la 1 decembrie”, a susținut purtătorul de cuvânt, Jaume Duch. Noua Comisie ar fi trebuit să își preia mandatul de la 1 noiembrie.

Această întârziere presupune că Executivul condus de Jean-Claude Juncker va rămâne la conducere cu cel puțin o lună mai mult decât se aștepta.

Amânarea a venit în condițiile în care noul președinte al Comisiei, Ursula von der Leyen, a solicitat ca noii candidați din Franța, Ungaria și România să fie propuși pentru a se alătura echipei sale de 27 de membri executivi.

Europarlamentarii au decis că primele propuneri au fost nepotrivite pentru preluarea portofoliilor pentru care au fost nominalizați din cauza unor probleme de integritate.

Acest lucru a făcut ca întârzierea să fie inevitabilă, având în vedere procedurile UE și timpul necesar pentru ca Ursula von der Leyen să accepte noi candidați, să îi treacă prin Parlament și finalizeze configurația Comisiei.

Un vot al Parlamentului European este necesar ca parte a procesului de aprobare.

Von der Leyen, fostul ministru al apărării în Germania, a declarat că își propune să conducă o „Comisie geopolitică” care va fi ambițioasă în combaterea schimbărilor climatice, să își susțină poziția sa în lume și să „protejeze modul de viață european”.

Related posts

Cum arată noua Comisie Europeană în termenii promisiunilor Ursulei von der Leyen: o uniune a apărării, planuri mari pentru migrație și un „nou început”

Adelina Miron

Republica Moldova avansează în integrarea europeană. Ce reforme cheie își asumă

Adelina Miron

Prima mare dezbatere a noii Comisii Europene: ce înseamnă “apărarea stilului de viață european”

Adelina Miron

Ce trebuie să facă Rovana Plumb în primele 100 de zile dacă va fi comisar european la Transporturi

Vlad Epurescu

EXCLUSIV Bas Eickhout, candidatul Verzilor la președinția Comisiei Europene: „Să terminăm cu monopolurile energetice și relația lor cu mediul politic!”

Vlad Epurescu

La ce să ne așteptăm de la Frans Timmermans, comisarul european care va conduce lupta împotriva schimbărilor climatice

Adelina Miron

Leave a Comment

trusted online casino malaysia