fbpx
europolitics
Bruxelles Parlamentul European

Bas Eickhout, despre eșecul verzilor în Est: „Partidele ecologiste din regiune au criticat modelul american, ceea ce, pentru țările de-aici, a fost colacul de salvare!”

România este prinsă în capcana unei agende interne toxice, fiind total deconectată de marile subiecte care sunt pe agenda europeană. În condițiile în care tranziția energetică devine din ce în ce mai pregnantă pe masa instituțiilor europene, România, o țară cu 20 de milioane de locuitori, este absolut pe dinafară, având o prestație palidă și ștearsă, atât în Consiliu, cât și în Parlamentul European.

La finalul primelor 100 de zile din mandatul Ursulei von der Leyen vom afla ce schimbări sistemice se vor produce în economiile țărilor europene și spre ce tip de proiecte economice se vor îndrepta majoritatea liniilor de finanțare din noul buget UE.   

Acesta este unul dintre motivele pentru am vrut să port o discuție cu Bas Eickhout. În această primăvară, el a fost desemnat de Verzi să intre în cursa electorală pentru funcția de președinte al Comisiei Europene. Sistemul Spitzenkandidaten a căzut în Consiliul European, dar rezultatele peste așteptări obținute de ecologiști i-au consolidat poziția lui Bas Eickhout în comisia ENVI. Acum, la al treilea mandat de parlamentar, a ajuns și vice-președintele acestui comitet.A rezultat un dialog alert și consistent, desfășurat pe durata a 40 de minute, în clădirea Parlamentului European de la Strasbourg.

„Acordul de la Paris a însemnat un moment de cotitură!”

Bas Eickhout a studiat chimia și mediul înconjurător la Universitatea Radboud. În 2007, a fost unul dintre co-autorii raportului IPCC cu privire la schimbările climatice, care a câștigat și premiul Nobel. Doi ani mai târziu, el era ales pe listele Verzilor în Parlamentul European. „Cred că în Europa se întâmpla ceva, în acest sens, dar foarte modest, concentrându-se pe lucruri care erau ușor de implementat și care nu necesitau dezbatere politică, gândindu-se că a fi eficient energetic înseamnă doar să utilizezi mai puțină energie. Nu exista, practic, o dezbatere. Schimbările climatice erau pe agendă, dar nu foarte politic, iar la nivel global, subiectul încă nu reușise să se impună”, îmi explică Bas.

Cât de important a fost, în acest context, Acordul de la Paris?, îl întreb eu. „A fost un moment de cotitură la nivel internațional pentru că schimbările climatice ne afectează pe toți. Vedeți și dumneavoastră cum oamenii de știință ne arată că impactul este din ce în ce mai mare.”

Chiar și-așa, la noi în țară acest subiect nu a ajuns în mainstream-ul dezbaterii publice. Nu înțelegem ce schimbări profunde va produce tranziția energetică în economie. „O țară ca România este crucială. Am fost în România, în vacanță, în zona Munților Carpați. Este o zonă frumoasă, dar este din ce în ce mai afectată de schimbările climatice, mai ales din cauza despăduririlor. Cred că fiecare țară simte impactul, dar acum vorbim despre dificultățile politice: de fapt cum schimbăm, în primul rând, sectorul energetic?”

Exact asta era și ideea dialogului, să pătrundem mai adânc în problematică și să vorbim despre ce presupune efortul diminuării emisiilor de carbon, ce înseamnă Green Deal-ul anunțat de Ursula von der Leyen, cum ne protejăm securitatea energetică și cum trebuie să abordeze o țară ca România aceste subiecte. „După Paris, cred că clima a obținut din ce în ce mai mult teren, dar a fost o bătălie politică. Dacă ne uităm de unde am pornit, în 2009 și, privind în 2019, vedem că a combate schimbările climatice va deveni una dintre politicile cheie ale noii Comisii Europene.” 

„Țintele nu sunt suficiente ca să ne ducă în punctul în care nu vom mai emite carbon!”

Vorbind la modul cel mai serios, îl întreb eu, credeți că Uniunea Europeană este în grafic cu respectarea țintelor privind emisiile de carbon pentru 2030 și pentru a elimina complet carbonul din economie în anul 2050? Răspunsul nu se lasă așteptat. „Nu!”, îmi spune Bas Eickhout, cumva așteptându-mă la acest răspuns.Dar, de ce nu?, zic eu. Iată argumentele.

„Țintele pe care le-am agreat pentru anul 2030 se bazează pe evaluările din anul 2014. Ele au fost stabilite chiar înainte de la Acordul de la Paris. Acest lucru ne arată că acest calcul este depășit! Este clar că, de la momentul Paris, întreaga omenire a stabilit că trebuie să depună mai multe eforturi, dar nu suntem în grafic ca să prevenim hazardele climatice periculoase. Trebuie să se întâmple mult mai multe lucruri! Progresul științific ne spune, însă, că impactul schimbărilor climatice este mult mai sever și acestea se produc mai repede decât credeam. Toate acestea, puse la un loc, au determinat Comisia Europeană să înțeleagă nevoia de a lucra la o perspectivă pe termen lung pentru a nu a mai avea emisii de carbon (n.r. carbon neutral). Vreau să mai adaug că acest lucru nu este doar un aspect legat de mediu, dar cred că acest lucru trebuie să fie privit și din perspectiva agendei economice.

Ajungem exact unde mi-am propus la începutul discuției noastre și îl rog să detalieze. „Europa nu are suficiente resurse proprii pentru producția de energie, suntem dependenți de importuri, densitatea populației este foarte mare, așa că suntem o regiune vulnerabilă într-o lume care se luptă din ce în ce mai mult pentru resurse”, explică Bas Eickhout.

Bun. Acum, interlocutorul meu urmează să puncteze un detaliu cheie care explică, de fapt, ce trebuie să facem ca să nu mai avem emisii de carbon în anul 2050? „Pare mult o perioadă de 30 de ani, dar orice decizie de investiție luată astăzi va avea un impact asupra economiei noastre. Pentru un investitor, 30 de ani însemnă mâine, în special când vorbim despre proiecte cu un ciclu foarte lung investițional. Probabil că trebuie să facem multe și pe termen scurt”, spune Bas Eickhout. Dar pentru 2030 suntem în grafic? „Poate pentru țintele agreate, da, suntem, dar ele nu sunt suficiente ca să ne ducă în punctul în care nu vom mai emite carbon!”

Astăzi, însă, UE importă cărbune, petrol și gaze naturale precum și combustibil nuclear în special din Rusia. Pe de altă parte, mă gândesc eu și îl întreb și pe Bas Eickhout: în această tranziție energetică, nu credeți că există riscul să ne deschidem un nou front de dependență, de data aceasta în raport cu China, de unde luăm materia primă, metalele rare care fac parte din producția de energie curată?

Răspunde el: „Desigur, electrificarea ne face mult mai dependenți iar China este o țară care are un rol de pivot pe piața metalelor rare. De-aceea, Europa trebuie să aibă propria producție de baterii iar lucrurile încep, încet-încet să se miște. Apoi, vine ideea de economie circulară, pentru că noi, când folosim ceva, pur și simplu aruncăm. Uneori ne exportăm deșeurile în China care, apropo, nu le va mai primi! Asta ne arată că avem o economie ineficientă. Așa că, atunci când vorbim despre schimbările climatice, trebuie să ne gândim la economia circulară, un subiect care va fi integrat în acest Green Deal. De-asemenea, aici vor fi incluse și politici legate de biodiversitate… Va fi o agendă foarte largă care ne va ajuta să nu rezolvăm o problemă cu o altă problemă.

„Deocamdată, Green Deal-ul este o colecție de cuvinte încrucișate!”

Profit de ocazie pentru că a adus în discuție Green Deal-ul și simt că trebuie explicat puțin, mai ales că viitorul comisar al României, care va primi portofoliul Transporturilor, va avea un rol extrem de important. Deciziile vor urmări reducerea emisiilor de carbon din energie, transporturi, construcții, agricultură și industrie. La finalul anului trecut, țările membre s-au angajat la o reducere cu 40% a emisiilor de carbon. Acum, se vorbește despre 55%.

Așa că îl întreb pe Bas Eickhout ce înseamnă pentru el acest Green Deal și dacă este mulțumit de ideile pe care Ursula von der Leyen le-a enunțat. „Cred că a enumerat principalele subiecte pe care le va atinge, dar lucrurile nu sunt, încă, foarte clare. Deocamdată, sunt multe cuvinte încrucișate, dar a vorbi despre efectiv cum se va schimba modul cum facem agricultură, strategia de biodiversitate, economia circulară…  Ok, aceste noțiuni sunt, acolo, pe hârtie, pare o agendă verde dar, întrebarea următoare care îmi vine este: ce înseamnă aceste lucruri?”

Astăzi, economia zonei euro înregistrează un ritm modest de creștere economică, Germania este aproape de recesiune iar nivelul inflației este sub ținta asumată de Banca Centrală Europeană. Pot declanșa investițiile în proiectele verzi un restart economic? „Această tranziție va necesita foarte mulți bani, dar știm că economia noastră are nevoie de aceste investiții. Uitați-vă la situația economică și veți vedea că avem nevoie de un stimul. Dacă facem o agendă de investiții, haideți să o direcționăm spre ceva anume. Astăzi, ne bazăm pe Banca Centrală Europeană care aruncă bani fără nicio direcție”, spune el, referindu-se la programul de relaxare cantitativă. „Politicienii pot da o direcție și avem nevoie și de solidaritate în Uniunea Europeană.”

Solidaritatea chiar a lipsit în ultima perioadă, mai ales pe teme fundamentale cum tinde să devină tranziția energetică. Așa că îl întreb pe Bas Eickhout cine crede că va suporta costul tranziției energetice? „Suntem conștienți că unele regiuni au un avans în acest proces și au dezvoltat un model economic care a permis crearea de locuri de muncă, producție, precum Danemarca, Germania… Pe de altă parte, sunt regiuni care se bazează pe combustibili fosili, iar România este una din aceste țări. În acele regiuni care trebuie să se adapteze mai mult trebuie să ne asigurăm că tranziția este una justă. Deocamdată, însă, așa cum am spus, aceste lucruri nu sunt clare și așteptăm Comisia să comunice.”

Bine, dar nu numai solidaritatea dintre state este importantă, ci și în relația dintre consumatori și investitori. În Estul Europei, chiar și în România, există această temere că tranziția energetică va aduce creșteri de preț la energie și șomaj. Ce facem aici? „Unul dintre punctele asupra cărora trebuie să ne orientăm atenția este sistemul energetic, care este învechit. Provocarea este să ne asigurăm că infrastructura este mult mai conectată. Țările de-aici au rețele de distribuție învechite și care nu sunt foarte bine conectate. Cu cât veți dori să modernizați aceste aspecte, cu atât trebuie să vă interconectați, pentru a preveni oscilații de preț.”

„Trebuie să spargem monopolurile de pe piața de energie!”

În ultima parte a dialogului ne-am concentrat exclusiv pe a identifica problemele cu care se vor confrunta consumatorii în tranziția energetică și cum putem evita ca acest efort să nu ajungă să fie achitat exclusiv de noi.

Prima soluție propusă de Bas Eickhout este una abruptă: „Spargerea unor monopoluri de pe piața de energie pe care le vedem conturate!” Îl rog să detalieze. „Sunt unii jucători care adoră să rămână în control deoarece ei determină acum prețurile, unele fiind mari într-un mod absolut nejustificat. Este consecința unei piețe disfuncționale! Cred că spargerea puterii acestor monopoluri trebuie să fie parte din Green Deal. Dacă includem și aceste monopoluri și faptul că rețeaua de distribuție nu este interconectată, atunci avem aceste explozii de preț de pe urma cărora unii profită și unii le plătesc!”

Sună familiar, nu? Hai să ne uităm la companiile românești de stat din cărbune cum au fost căpușate ani la rând în loc să fie eficientizate, la băieții deștepți care au gravitat în jurul Hidroelectrica sau la toate discuțiile legate de OUG114. „Vedem cazul unor guverne naționale care au probleme de corupție și unde factorul politic nu binevoiește să se confrunte cu unele din aceste monopoluri din energie deoarece, de-asemenea, profită de pe urma lor! Avem nevoie de o politică mai curată, pentru a ne asigura că și aceste relații dintre mediul politic și aceste monopoluri din energie vor fi rupte. Este o agendă asupra cărora noi, Verzii, insistăm, dar depindem de politica națională. Nu putem schimba totul de la suprafață. În România, vedem semnale puternice din partea societății civile, care cere schimbări, iar acesta este un lucru bun.”

Bine, îi spun eu, dar am văzut cu toții, în Franța, cum a reacționat publicul atunci când guvernul a impus acele taxe pentru combustibilii fosili. Mi s-a părut important să îl întreb dacă el crede cu adevărat dacă europenii sunt pregătiți să plătească pentru această tranziție energetică. „Primul pas este că oamenii au devenit îngrijorați de impactul schimbărilor climatice și că trebuie să se întâmple ceva la nivel politic. Dacă, acolo, se face greșeala de a pune doar pe seama consumatorilor factura tranziției energetice, atunci avem o problemă! Și aici cred că a greșit Emmanuel Macron. El a fost la putere câțiva ani și prima lui măsură ecologică a fost o creștere a taxelor pentru consumatori!”

Este just și ajungem să vorbim, din nou, despre solidaritate, dar și despre echilibrul pe care un guvern, așa cum este cel al României, ar trebui să-l asigure. „Dacă există sentimentul că acele câteva companii care produc cea mai mare cantitate de poluare, mai ales acele monopoluri din energie, nu plătesc pentru tranziția energetică și se încearcă a se transfera efortul financiar numai în factura consumatorilor, atunci vei primi rezistență. Și pe bună dreptate!”

Adică, dacă Guvernul României chiar se va trezi că este indicat să le impună românilor în factura de la energie o taxă care este, de fapt, o subvenție pentru producția de cărbune, s-ar putea să avem o problemă. „Când politicienii spun că poluatorul plătește, de fapt, nu este așa! Foarte multe companii care poluează, de fapt, nu plătesc! În schimb, primesc subvenții pentru inovare, bani care provin de la consumatori! Aici lucrurile nu merg bine și, acest capitol, Macron l-a învățat pe calea dură. Dacă pui factura doar pe seama cetățenilor, acest lucru se va întoarce împotriva ta! Dacă vrei să pui factura tranziției energetice numai în brațele consumatorilor, lucrurile scapă de sub control. Vestele Galbene nu sunt împotriva acțiunilor climatice, ci împotriva injustiției sociale!”

Totuși, trebuie să privim și de cealaltă parte a baricadei. „Din perspectiva verde există o distribuție socială. Dacă implementăm doar acțiuni climatice și punem costurile în factura consumatorilor, vom pierde toată susținerea”, spune Bas Eickhout.

„Partidele ecologiste din Est au criticat modelul american, ceea ce, pentru țările de-aici, a fost colacul de salvare!”

Totuși, în Estul Europei avem acest mix între inegalități sociale, nerespectarea statului de drept și sărăcie. Cum putem schimba acest mix toxic? De ce mesajul verzilor, care, din ce spune Bas Eickhout mi se pare unul realist, de ce nu a penetrat atât de mult în Estul Europei? Îmi aduc aminte că, în anii `80, mișcarea ecologistă a fost una foarte puternică în această regiune, mai exact în Polonia și Cehia.

„Problema este că partidele verzi în Estul Europei au fost <<verzi>> doar pe problematicile legate de mediu. Ca să vin în întâmpinarea întrebării dumneavoastră – cum facem să spargem acest triunghi – păi, agenda acestor partide ar trebui să fie mult mai largă. Multe dintre aceste partide s-au concentrat numai pe subiecte pur ecologiste. Spre exemplu, în România, s-au axat numai pe problemele din minerit. Nu spun că nu este un subiect important, dar pentru un partid politic trebuie să existe o agendă mult mai largă”, spune Bas Eickhout.

Oare, în Estul Europei, agenda verde are un punctaj adecvat, sau nu a înțeles transformările prin societatea acestor țări a trecut? „Cred că în România, de exemplu, din ceea ce am văzut, gândirea a fost că dacă trecem la un sistem capitalist acest lucru va presupune că va rezolva toate problemele pe care le aveam. Ne îndepărtăm de epoca întunecată și ne îndreptăm spre modelul american. Ok, are și el minusurile sale, pentru că aduce inegalități, însă asta însemna, din partea verzilor, că trebuiau să corecteze ceva ce a părut a fi colacul de salvare. Și cred că verzii au criticat modelul pur american, care nu este unul european, însă nu a fost un mesaj popular în regiuni care ieșeau din comunism.” Este o observație pe care unii politicieni din România nu au priceput-o și, vrând să promoveze un fel de agendă verde, tind să devină ridicoli. No offence!

„Acum, dacă nu ai o retorică puternică cu privire la statul de drept, cred că ieși pierzător din această bătălie. Am văzut că verzii din Estul Europei nu au profitat de acest val, dar cred că, în România el încă nu este tradus într-o mișcare politică. Ca să fiu sincer, este doar o problemă de timp”, a completat Bas Eickhout.

Este adevărat că, în societatea civilă există voci puternice pe subiectele legate de schimbările climatice. Pe de altă parte, două dintre cele mai sărace zone miniere din Europa sunt în România. Unii spun că trebuie să oprim astăzi producția de cărbune, dar ar însemna să renunțăm la 25% din mixul energetic și nu avem nici soluții economice pentru cei din zonele mono-industriale bazate pe cărbune.

Întrebarea mea este, ce alternative avem pentru oamenii de-aici, pentru a nu transforma aceste regiuni în avanposturile unui discurs anti-UE? „Este o retorică foarte simplă de folosit – spune Bas – dar , când vorbim despre tranziția energetică, trebuie să investim în acele zone!”

Bine, dar sentimentul este că verzii nu vin cu nicio alternativă economică, zic eu. Bas mă contrazice, este totuși un subiect sensibil. „Ideea că o economie verde nu are nevoie de producție este o prostie! Este nevoie de multă productivitate, de economia clasică… Adică, voi folosi oțelul pentru a fabrica o mașină poluantă sau o fermă de eoliene? Se spune despre agenda verde că elimină capacitățile de producție, ceea ce este eronat. Dar, da, așa este, unele produse vor fi eliminate de pe piață, la fel cum ce se va întâmpla cu cărbunele este cel mai evident.”

Atunci, ce facem cu zonele mono-industriale care trăiesc de pe urma mineritului? Le abandonăm? Le enclavizăm? La ce să ne așteptăm? Situația nu este deloc simplă. „A renunța la cărbune este un mesaj care va fi prezent, dar el trebuie să fie combinat cu investiții în acele regiuni miniere. De-aceea îi spunem tranziție justă și dacă nu o punem în aplicare, nu vom face decât să arătăm că nu ne pasă de acele regiuni. Sunt sigur că unele partide politice se tem dar, cred că, în final, toată lumea realizează că sunt regiuni miniere în Europa, în Polonia mai exact, care au renunțat la producția de cărbune și locurile de muncă sunt mai bine plătite, iar viitorul este mult mai promițător pentru copiii”, spune Bas Eickhout.

Precursorul Uniunii Europene a fost Uniunea Cărbunelui și Otelului. Europa s-a reclădit după cel de-Al Doilea Război Mondial pe baza acestor doi piloni. Astăzi, însă, progresul tehnologic, datorat și cărbunelui, ne permite să explorăm sau să valorificăm și alte tipuri de producere a energiei. Bas Eickhout nuanțează. „Este un sentiment cultural ce s-a creat în jurul cărbunelui, dar oamenii nu au vreo plăcere extraordinară să lucreze într-o mină. Dacă ai alternative, oamenii sunt dispuși să nu mai lucreze în industria minieră, dar trebuie să te asiguri că alternativele sunt acolo! Nu este ușor, dar Europa trebuie să investească. Dacă te rezumi doar la a spune că nu mai vrem cărbune, atunci așa vom alimenta discursul populist.”  

Se apropie finalul discuției noastre și simt nevoie să tragem o concluzie. Dacă ar fi să definim tranziția energetică, ce ar fi ea? Este o nevoie socială, sau o cale de a ne îmbunătăți economia? Cum ne putem asigura că mesajul de a salva planeta nu va fi folosit doar pentru a construi afaceri care pot provoca hazarde morale cu bani publici?

„Economia verde înseamnă că le dai mai multă putere cetățenilor. Energia este cel mai bun exemplu. Sistemul energetic din prezent este unul monopolistic. Ai câțiva producători care controlează prețul în detrimentul consumatorilor. Acei producători dețin, de fapt, puterea, deoarece au o relație bună la București, să zicem. O economie verde nu este doar mai curată, dar, totodată, rupe puterea acelor monopoluri energetice! Ea propune un sistem energetic mult mai diversificat care nu mai poate fi controlat de câteva monopoluri. Am văzut aceste lucruri în Germania, acolo unde marii jucători ca RWE și E.ON au pierdut revoluția din sistemul energetic și, acum, sunt pe punctul de a intra în faliment!”

Este o observație interesantă. Îl întreb, în încheiere, de ce crede aceste lucruri și cât de complicat va fi să parcurgem drumul acestei tranziții energetice. Există vreun exemplu la care ne putem raporta, de bune practici? „Jumătate din producția de energie din Germania este în mâinile oamenilor. Cred că de-aceea tranziția energetică nu este doar o agendă de mediu. Trebuie, politic, să ne asigurăm că va fi o tranziție justă din punct de vedere social dar, democratic vorbind, le dai mai multă putere cetățenilor dacă faci lucrurile așa cum trebuie. Dacă pui împreună justețea socială, democrația și ideea că faci un bine planetei, cred că ai o agendă promițătoare. A sparge puterea acestor monopoluri nu este atât de simplă. În final, democratic vorbind, este ceva pentru cetățenii noștri. Dacă vom reuși să gestionăm această agendă, cred că toată lumea se va alege cu o viață mai bună.”

Related posts

Olivér Várhelyi, candidatul Ungariei pentru Extindere: „Suspendăm asistența financiară pentru Moldova dacă nu continuă reformele!”

Adelina Miron

Republica Moldova avansează în integrarea europeană. Ce reforme cheie își asumă

Adelina Miron

EXCLUSIV Iuliu Winkler, despre relațiile comerciale dintre SUA și UE: „Politica protecționistă a lui Donald Trump este un fel de sărut al morții!”

Vlad Epurescu

De ce Manfred Webber, Iratxe Garcia și Dacian Cioloș nu au vrut să se întâlnească vineri cu Emmanuel Macron și cu Ursula von der Leyen

Vlad Epurescu

Rovana Plumb a fost respinsă de JURI. Pe cine poate propune Viorica Dăncilă

Vlad Epurescu

Conflictele dintre Consiliul European, Comisie și Parlament blochează agenda Bruxelles-ului

Adelina Miron

Leave a Comment