fbpx
europolitics
Bruxelles Parlamentul European

De ce nu are România o strategie de comerț exterior? Iuliu Winkler: „România nu a avut niciu obiectiv politic în timpul președinției UE!”

Într-o perioadă în care Uniunea Europeană se îndreaptă spre un război comercial iminent cu SUA iar ritmul de creștere al economiei țărilor din zona euro, principalii parteneri comerciali ai țării noastre, a început să încetinească, s-ar putea ca deficiențele nerezolvate din economia noastră să ne prindă din urmă.

Problemele sistemice provocate de birocrație, de infrastructura deficitară și de desele schimbări de fiscalitate combinate cu o lipsă acută de viziune la nivel de guvernare își pun amprenta decisiv și negativ asupra modului în care funcționează economia țării noastre.

Așa am ajuns, spre exemplu, ca deficitul comercial al României să se adâncească și mai mult în 2019. În primele opt luni ale acestui an, am exportat bunuri și servicii în valoare de 45.749 miliarde de lei și am importat de 56.599 miliarde de lei. Raportându-ne la anul 2018, exporturile au crescut cu doar 1.7%, în timp ce importurile au avut un avans mai consistent, de 4.8%.

Am încercat să găsesc o serie de răspunsuri, într-un dialog consistent purtat la Strasbourg, cu europarlamentarul Iuliu Winkler, vicepreședintele comisiei pentru comerț internațional (INTA) din cadrul Parlamentului European, cu privire la modul în care evoluează comerțul exterior al României și cum se poziționează țara noastră în noua paradigmă a schimburilor comerciale europene și mondiale.

„Este foarte greu să mai vorbești, astăzi, despre Departamentul de Comerț Exterior”

În perioada 2004 – 2007, Iuliu Winkler a fost ministru delegat pentru Comerț, având o implicare adaptarea tuturor acordurilor comerciale ale Romaniei la politica blocului european, în procesul aderării României la UE, dar si in pregatirea exportatorilor romani pentru a face fata provocarilor pietei unice.

Primul lucru pe care am vrut să îl aflu în cadrul acestei discuții a fost evaluarea sa cu privire la modul în care se comportă, astăzi, Departamentul pentru Comerț Exterior. „La momentul 2004, când am preluat conducerea Departamentului pentru Comerț Exterior, unul dintre capitolele care au fost cel mai profesionist încheiate din cele 31 de dosare din procesul de aderare a fost cel legat de politica comercială. În perioada aceea am performat extraordinar de bine”, începe să povestească Iuliu Winkler.

Elaborarea Strategiei Naționale pentru Export (SNE) a demarat la începutul anului 2004. Consiliul National de Export fusese constituit în aprilie 2004 prin Hotărâre de Guvern. „Eu am preluat aceasta inițiativă odată cu numirea mea în decembrie 2004 și am finalizat-o cu succes în anul 2005. Fac această precizare pentru că am apreciat în mod deosebit performanța profesională a celor implicați în procesul de elaborare atât din sectorul public, cât și din sectorul privat. Ulterior, au mai fost elaborate două SNE pentru perioade succesive de timp, dar au lipsit atât coerența în abordare, cât și consistența în implementare”, a mai spus Iuliu Winkler.

L-am întrebat, apoi, dacă astăzi acesta mai are forța pe care a avut-o în urmă cu 15 ani. „Este foarte greu să mai vorbești, acum, despre Departamentul de Comerț Exterior. Unele structuri au dispărut, iar numărul de personal este redus la limita existenței”, completează el.

Practic, rezultatele balanței comerciale enunțate mai sus pot fi puse și pe seama modului în care țara noastră reușește să-și mai promoveze, în străinătate, afacerile românești. Departamentul pentru Comerț Exterior din cadrul Ministerului Economiei ar fi trebuit să aibă un rol esențial în procesul de internaționalizare a firmelor românești și să fructifice avantajele pieței unice din UE. „Chiar și acele instrumente care mai sunt, astăzi, nu sunt folosite cum trebuie. Mulți ar spune că, de exemplu, participarea la târguri și expoziții este o chestie caraghioasă sau neimportantă, dar nu este așa! Dacă ai o strategie și ți-ai definit priorități și le promovezi pe plan internațional, atunci, participarea la târguri și expoziții poate ajuta la fixarea unei prezențe românești pe piețe importante”, spune Iuliu Winkler.

Astăzi, internaționalizarea se realizează, cu preponderență, prin exporturi de bunuri și servicii și nu neapărat prin investiții cu capital românesc. Dar, de fapt, realitatea este și mai dură. La o privire mai atentă, majoritatea exporturilor sunt făcute, de fapt, de firme străine care produc în România.

La aceasta se adaugă și modul cum guvernanții văd că trebuie folosite aceste pârghii pe care le are statul la dispoziție. Mai deunăzi, deși Guvernul Dăncilă a fost demis, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA), condus de Radu Oprea, a trimis sau a reconfirmat în funcţii 16 consilieri economici în ambasadele României din întreaga lume, în urma unui simplu interviu, potrivit publicaţiei Europa Liberă. Rezultatele au fost publicate pe 28 octombrie, aşadar în ultimele zile de guvernare PSD. Dintre cei 16 consuli economici, care ar trebui să aducă investitori străini în România, patru sunt foşti consilieri ai ministrului Oprea.

„Prioritățile se schimbă de fiecare dată când vine un nou ministru”

În anul 2004, Iuliu Winkler a încercat să elaboreze Strategia Națională pentru Export. „A fost o inițiativă care, din păcate, nu a mai fost continuată”, începe el să îmi povestească. „Dacă am fi avut în domeniul comerțului exterior niște priorități și am fi încercat să ne ținem de ele 10 ani, situația, astăzi, era un pic mai bună. Dar noi nu am fost în stare să facem acest lucru. Haideți să fim sinceri, prioritățile se schimbă de fiecare dată când vine un nou ministru. Sunt master-planuri de transport, de exemplu, care sunt întocmite în funcție de orașul natal al acelui ministru. Același lucru s-a întâmplat și în domeniul economic și al comerțului. Nu spun aceste lucruri cu nostalgia că sectorul public sau un minister trebuie să decidă pentru o economie, dar un minister trebuie să găsească acele instrumente prin care să se investească bani în economie.

Din perspectiva comerțului international, aderarea României la Uniunea Europeană trebuia să reprezinte deschiderea unor oportunități pentru o mobilitate mai mare a factorilor de producție, pentru dezvolatarea rapidă a afacerilor și o specializare mai ridicată a activităților pe lanțurile valorice internatioanel de bunuri  și servicii.

Iuliu Winkler intră în detalii. „Strategia Națională de Export a fost un model european pe care l-am realizat cu ajutorul unei consultanțe elvețiene și în strânsă legătură cu Organizația Mondială a Comerțului. Ea se baza pe ideea de parteneriat public-privat. Consiliul Național de Export (CNE) era instituția care gestiona PPP-urile în care aveam prezente câteva ramuri economice, unele cu un mare potențial de export, altele și de export și de import. CNE putea estima așteptările legislative sau de sprijin a anumitor ramuri industriale, pentru a putea fi impulsionate. La vremea respectivă, vorbeam și despre industria ușoară, și despre ramuri ale industriei tehnice de la nave la mașini, dar și despre turism. A fost o abordare interesantă, dar care a fost abandonată”, spune Iuliu Winkler.

Totuși, adaug eu, în România, parteneriatul public-privat nu este văzut cu ochi buni. Este considerat a fi o manieră de a deturna bani publici. Iuliu Winkler îmi prezintă, însă, o altă perspectivă. „Ideea că PPP-ul este ceva putred este păguboasă! Uitați-vă în politica comercială a Uniunii Europene, la ce înseamnă acordurile comerciale. Ele sunt create din considerente economice dar, la fel de evident este că sunt un vector de influență, a UE, pe linia de soft power, de valori.”

În România, din nefericire, cuvântul „strategie” provoacă, astăzi, nervozitate, în loc să fi adus predictibilitate și analize profesionite. „Dacă luăm, de exemplu turismul, România nici până astăzi nu s-a decis ce își dorește. Vrea turism de excelență, sau turism de masă? Este turismul românesc un produs de export valabil? Avem șanse de a crește cifrele? Toate aceste analize lipsesc”, completează Iuliu Winkler.

Avem măcar un singur exemplu bun în economia românească?, îl întreb pe Iuliu Winkler. „Eliminarea impozitului pe salariile IT-iștilor cred că este singurul exemplu de consecvență în istoria economică a ultimului deceniu. După 10 ani, România a ajuns să fie o putere regională, dar și acolo putem discuta structura. Ar trebui să mergem mai mult spre serviciile de înaltă calitate? Noi suntem mai puternici în mentenanță și în servicii pe care le efectuăm pentru alții, ceea ce înseamnă că performanța IT-ului românesc generează profituri care sunt culese în altă parte. Dar, în orice caz, consecvența s-a dovedit că este foarte productivă.”

„Trump se uită doar comerțul cu bunuri și balanța comercială”

În timp ce negociam acordurile comerciale cu Uniunea Europeană, încercând să punem capăt tranziției post-decembriste, pierdeam principalele piețe extracomunitare, în alte părți ale lumii. Mă completează rapid interlocutorul meu. „Există legende întregi. Vorbim despre piețele estice, vorbim despre Rusia pe care am pierdut-o, vorbim despre Africa unde am avut un know-how și o prezență pe care le-am pierdut în totalitate. Sigur, s-ar putea spune că nu mai există nici acele ramuri industriale cu care făceam performanță. Exportam tractoare în Egipt, construiam rafinării, fabrici de zahăr… Nu mai avem acele ramuri industriale însă, la un moment dat aveam competențe în domeniul energetic, în rețelele de medie sau înaltă tensiune de transport al energiei… Lista este lungă.”

Și, totuși, în timpul Președinției Consiliului UE, în 2016, România a contribuit serios la finalizarea negocierilor comerciale ale UE cu Vietnam și Mercosur (cel mai mare bloc comercial al Americii de Sud). Pentru că în Vietnam, de exemplu, se regăsește cea mai mare comunitate non-românească vorbitoare de limbă română, mă gândeam dacă nu cumva ar fi o oportunitate pentru noi ca acest succes să fie materializat într-un fel mai consistent. „A fost rodul politicii pe care România a avut-o înainte de 1990, când un număr mare de studenți străini erau invitați să studieze la noi. La ora actuală am pierdut, însă, în mare măsură aceste lucruri, deși un număr mare de oameni care sunt în funcții cheie în acele țări este posibil să fi studiat la noi în țară. Gândiți-vă la state din Africa, din Orientul Mijlociu, unde miniștri sau oameni care ocupă funcții înalte în stat au învățat în România! Aceste contacte s-au pierdut, nu au fost gestionate în mod sistematic”, spune Iuliu Winkler.

Bine, dar ce semnificație are acordul cu Mercosur? Este o formă prin care Uniunea Europeană arată ca are și alte opțiuni în cazul unui război comercial cu SUA? „Negocierea [cu Mercosur, nn] este de 16 ani, nu este nouă. Sigur, în perioada 2014 – 2015, prioritatea UE era acordul comercial cu SUA. După ce președintele Obama a plecat de la Casa Albă, acest lucru nu a mai fost posibil, iar discuția a fost înghețată. Atunci am avut primele semne ale răcirii transatlantice, lucru pe care eu îl consider extraordinar de păgubos. Putem discuta și despre o politica lui Donald Trump de cowboy singuratic și despre viziunea lui simplistă în domeniul comerțului exterior, pentru că el vede doar comerțul cu bunuri și balanța comercială.”

Vom reveni pe marginea acestui subiect, dar nu înainte să-mi arăt nedumerirea că țara noastră pare incapabilă să poată construi ceva concret pe seama acestui succes. „România a gestionat într-un mod corect în perioada celor șase luni de președinție a UE dosarele care au fost pe ordinea zilei. Am putem construi ceva pe partea administrativă, dar am pierdut, din păcate, pe zona politică, deoarece România nu a avut niciun obiectiv politic în cele șase luni!”

„România nu a avut niciun obiectiv politic în timpul președinției UE!”

Ce înseamnă obiectiv politic în acest context?, îl întreb, iar răspunsul nu se lasă așteptat. „Schengen! Croația a fost invitată în aceeași antecameră cu România și Bulgaria. Nu m-aș mira ca aprobarea în Consiliu să fie mult mai rapidă pentru croați, mai ales că ei vor prelua președinția Consiliului UE după Finlanda.”

Schengen a fost, însă, un obiectiv cvasi-abandonat de elita politică de la București, spun eu, așa că subiectul pare să fie perimat. „Este esențial pentru comerț să fii în Schengen, lucrurile se simplifică”, parează Iuliu Winkler, care lansează și o provocare. „Vă mai aduceți aminte când producătorii de mașini de la Pitești sau de la Craiova au calculat și ne-au spus cu cât se scumpește produsul lor deoarece nu avem  autostrada Pitești – Sibiu, de exemplu? Așa, se poate calcula cu cât este mai scumpă o mașină pentru că nu suntem în Schengen.”

Totuși, ținând cont de politicile privind migrația, Schengen pare să fie un capitol închis. „Așa este – spune el, – situația este mai complicată. Putem vorbi și despre un dublu standard pe care ni-l aplică nouă și bulgarilor statele membre în Consiliu. Parlamentul European a avut, anual, rezoluții, Comisia la fel, începând de la Barroso II, dar totul ține de criza migrației. Oricând se poate reaprinde, ajunge o decizie în acest sens a Turciei sau să se întâmple ceva în spațiul mediteraneean. Până nu vom avea un acord în Consiliu privind revizuirea Acordului de la Dublin eu nu cred că se va face un pas în Dosarul Schengen România – Bulgaria. Sunt legate indirect pentru că, dacă migranții ar avea o rută terestră, directă, între Marea Mediterană pe traseul Grecia – Bulgaria – România – Ungaria – Vestul Europei, atunci s-ar schimba această situație. Este un clivaj extraordinar în UE, sunt două poziții fundamental diferite care, pentru a putea fi reconciliate, necesită, cred eu, o decizie legată de competența statului membru în problema migrației. Problema refugiaților trebuie să țină de competența europeană, dar politica de imigrație trebuie să fie de competența statului membru.”

„Dacă economia Germaniei tușește, economia României ajunge la pat, cu viroză!”

Deși pare că România este departe de epicentrul acestui conflict comercial, escaladarea războiului tarifar ar putea să prindă, într-un scenariu, și țara noastră, dacă SUA vor decide să penalizeze industria auto germană iar principalul motor de creștere economică al Uniunii Europene va intra în recesiune. „O întrebare care mereu mi se adresează este <<domnule, dar care este valoarea comerțului României cu SUA? >> Sigur, un miliard și ceva, la prima vedere, este foarte modest! Altă chestiune pe care o aud este că valoarea schimburilor comerciale cu statele Mercosur este minimală, pentru că vorbim de milioane de euro și nu ar trebui să ne intereseze. Însă, ceea ce este foarte importat și nu trebuie să uităm este că suntem în Uniunea Europeană și că principalul partener comercial al României este Germania. Germania este pe locul 1 cu 23% în structura întregului nostru comerț exterior. Și când economia germană tușește, cea românească este la pat, cu viroză!”

Devine interesant subiectul și îl invit pe Iuliu Winkler să detalieze, în final, acest lucru. „Gândiți-vă la toți furnizorii de componente, de echipamente și de subansamble din auto, la industria farma și la tot ceea ce înseamnă tehnologia pe care UE o produce! O să vă dați seama că un acord comercial european care ajută industria germană să performeze prin exporturi este bun și pentru România. Este un calcul foarte complicat de făcut să arăți că România poate beneficia de acordul cu Canada într-un mod direct prin câteva sute de milioane de euro dar, într-un mod indirect, de miliarde de euro dacă ne gândim la efectul exporturilor pe piața Uniunii!”

Related posts

EXCLUSIV Iuliu Winkler, despre relațiile comerciale dintre SUA și UE: „Politica protecționistă a lui Donald Trump este un fel de sărut al morții!”

Vlad Epurescu

Margrethe Vestager și-a conturat agenda de comisar pentru următorii cinci ani. Pe ce va pune accent șefa Concurenței europene

Adelina Miron

Zece pagini de întrebări pentru Sylvie Goulard. Ce vor să afle europarlamentarii, după ce candidatul Franței nu a trecut prima rundă de audieri

Adelina Miron

Sylvie Goulard, candidatul Franței la funcția de comisar, respinsă definitiv de Parlamentul European

Vlad Epurescu

Haos instituțional sau colaborare? De ce decizia Ursulei von der Leyen de a suprapune responsabilitățile mai multor comisari va genera confuzie și potențiale conflicte

Adelina Miron

Trei scenarii pentru reforma Uniunii Europene. Federalizare, descentralizare sau reforma economiilor naționale?

Adelina Miron

Leave a Comment